O groapă adâncă de cinci-şase metri se cască în plin drum pe strada Sălişte din cauza unor lucrări la reţelele de utilităţi, iar autorităţile au uitat să semnalizeze zona. Nu numai că trecătorii riscă să cadă în gol, dacă nu sunt atenţi, dar, potrivit locuitorilor din zona Port, muncitorii vin o dată la două săptămâni să lucreze. De altfel, nici când am fost noi în zonă nu era nimeni la lucru. „Vin o zi, două, trei la rând, apoi nu mai vin câte două săptămâni. Mai mult decât atât, când vin, sunt doar câte doi muncitori, dintre care unul stă”, ne-a spus o cetăţeancă. Locuitorii de pe strada Sălişte povestesc că lucrările durează cam de şase luni şi nici nu par să se grăbească să termine lucrările. Strada Şălişte este inclusă într-un un pachet de străzi din sud-estul oraşului - Gloriei, Sculpturii, Canalului, Vidra, Daciei, Sulinei, Ghecet, Elicei şi Sălişte - pe care se lucrează la reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi de canalizare din noiembrie 2011. Teoretic, lucrările, care includ şi asfaltarea străzilor şi refacerea trotuarelor, ar trebui să se finalizeze pe 30 noiembrie. La cum decurg lucrurile, cetăţenii sunt cam sceptici. „Cum reuşesc ei să termine, nu ştiu, mai ales că nu mai e nicio lună până atunci”, a spus Elena P. Lucrările, în valoare de 5,5 milioane de lei, sunt executate de ICMRS şi Atlas. Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, strada reprezintă un amplasament care este predat constructorului, deci tot el ar fi trebuit să asigure semnalizarea. Cât priveşte termenul de finalizare al lucrărilor, acesta trage speranţa că va fi înainte a intra în iarnă.
Lucrări în ritmul melcului: Groapă adâncă, nesemnalizată Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: