Viaţa liberă caută modele de succes pentru administraţia gălăţeană

Viaţa liberă caută modele de succes pentru administraţia gălăţeană
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cursul lunii februarie, două echipe de reporteri de la Viaţa liberă au făcut vizite de documentare în străinătate, cu prilejul a două evenimente majore din Europa. Este vorba despre Carnavalul de la Veneţia şi de meciul de fotbal de la Amsterdan, dintre Ajax şi Steaua.

La documentări au participat patru reporteri (Roxana Penciu, Anca Melinte, Liviu Ghinea şi Remus Basalic) şi un fotoreporter (Bogdan Codrescu), iar principalul scop al deplasărilor a fost identificarea modului cum se descurcă autorităţile locale la organizarea unor evenimente majore, care presupun bugete importante, angrenează mase mari de oameni şi implică risc infracţional. Scopul secundar a fost cunoaşterea soluţiilor edilitare din cele două mari oraşe în privinţa chestiunilor de maxim interes public: gunoiul, iluminatului public, căldura, apa, străzile, traficul, spaţiile verzi, transportul în comun.

Întreaga acţiune se va concretiza într-un serial de articole despre problemele menţionate, care pot constitui modele de urmat pentru administraţia publică gălăţeană. De altfel, o parte dintre articole au apărut deja, celelalte urmând să fie publicate în următoarele zile.

Toate cheltuielile legate de cele două deplasări externe au fost suportate în întregime de Trustul de Presă Dunărea de Jos SA Galaţi.

Fotografie din Veneţia, de Bogdan Codrescu.

Citit 1764 ori Ultima modificare Vineri, 22 Februarie 2013 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.