Ce cred gălăţenii despre abuzurile din administraţia locală
Foto: Foto: Iuliana Chitic

Ce cred gălăţenii despre abuzurile din administraţia locală
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera de Conturi, instituţia de control financiar asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor sectorului public, a efectuat controale, în fiecare an, la nivelul Primăriei Galaţi şi instituţiilor subordonate. S-au sesizat abateri, abuzuri, şi, cu toate acestea, în fiecare an, măsurile nu s-au arătat. Iată ce cred gălăţenii despre faptul că abuzurile din Primărie nu au fost amendate deloc până acum.

Ion Ariton, 49 de ani: „Normal că nu se ia nicio măsură, că nu este nimeni tras la răspundere, asta este mafia. În România am început să vorbim despre mafie, nu despre Guvern, nu despre partide politice, nu despre Primărie sau alte instituţii. Totul se muşamalizează, toată mizeria se ascunde sub preş. Aşa este peste tot”. Iulia, 39 de ani: „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul, ca să citez din Mircea Badea. Nu mai am nicio speranţă pentru normalitate. Când aveam 20 de ani, eram foarte plină de speranţă şi chiar cu spirit combativ. Mi-a trecut, nu mai avem nicio şansă. Le spun studenţilor mei să îşi ia zborul, pentru că aici nu mai există alternativă. Corupţia este generalizată. La cine să mergem ca să combată corupţia? La alţii mai corupţi? Suntem pierduţi, nu se mai vede din largul mării niciun ţărm”. Oana, 32 de ani: „Nu am nicio speranţă că se va schimba ceva sau că se va lua prea curând vreo măsură, din niciun punct de vedere. Aşa suntem noi, nu ne schimbăm. Chiar dacă se schimbă oamenii, chiar dacă se iau măsuri, nu se schimbă în esenţă activitatea. Curtea de Conturi, să presupunem, schimbă personalul în Primărie, dar oamenii care vin în loc vor face acelaşi lucru pe care l-au făcut cei dinaintea lor”. 

Citit 860 ori Ultima modificare Duminică, 24 Februarie 2013 22:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.