Boldea preferă... munca voluntară

Boldea preferă... munca voluntară
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Avocatul spune că numai în România avocaţii-parlamentari n-au voie să se judece cu statul *

O anumită incompatibilitate a activităţii avocaţilor cu funcţia de parlamentar va fi combătută, printr-un proiect de lege care va fi înaintat săptămâna viitoare Parlamentului, de către deputatul PD-L gălăţean Mihai Boldea, avocat de profesie. El vrea să aducă situaţia „la nivelul întregii legislaţii europene”:

”România, pentru că noi suntem o ţară deeosebită, este singura ţară unde există astfel de incompatibilitate.”  O „aberaţie”, spune avocatul, este că nu are voie doar să pledeze pe faţă în procese în care este implicat statul, deşi subterfugii există:

„Oricare dintre dumneavoastră poate să mă angajeze avocat, dar eu pot să depun doar în scris, sau mă prezint în sală, dar nu pot să vorbesc. La nivelul Curţii de Apel, pot să şi intru, pot să şi pledez!”

În alte ţări UE, restricţia se referă doar la faptul că avocatul nu poate acorda consultanţă juridică unor persoane care se judecă cu statul, dar şi acest lucru se poate face, însă în mod gratuit. „De ce ni se îngrădeşte dreptul la muncă?!”, se întreabă parlamentarul, care susţine că poate să lucreze „cu dragă inimă” şi fără bani.

Cum există destule procese  în care statul nu este implicat şi unde nu există restricţii, deducem că supărarea deputatului vine de la faptul că nu este lăsat să facă... muncă voluntară. Ori că tema retrocedărilor unor imobile, de exemplu, poate fi mănoasă chiar şi dacă nu se percepe onorariu? O fi patriotism, ori deputatul se mulţumeşte doar cu ideea că va câştiga în plus câteva voturi?

* Deputatul PD-L Mihai Boldea face parte dintr-o subcomisie a comisiei speciale a camerelor reunite ale Parlamentului care analizează proiectele de coduri. „Fac parte din comisia pentru Cod Penal şi Procedură Penală”, care îşi va începe activitatea luni, a precizat parlamentarul gălăţean.

„În sprijinul Galaţiului”, parlamentarul a iniţiat un grup de lucru care, timp de patru săptămâni, în dimineţile de vineri, se va întâlni, la cabinetul parlamentar din Galaţi, cu reprezentanţi ai societăţii civile, pentru informarea corectă a opiniei publice şi pentru a culege amendamentele la aceste proiecte.

De asemenea, în acelaşi scop, parlamentarul va purta discuţii la nivelul instanţelor şi parchetelor gălăţene.

Citit 1054 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.