Bugetul Galaţiului este „umflat” pentru a acoperi cheltuielile, declară senatorul PD-L Marius Necula

Bugetul Galaţiului este „umflat” pentru a  acoperi cheltuielile, declară senatorul PD-L Marius Necula
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bugetul municipiului Galaţi, postat pe site-ul Primăriei, este „nerealist şi iresponsabil”, în consecinţă PD-L nu are ce amendamente să mai facă şi va  respinge întregul proiectul de buget local pe 2009, a declarat senatorul PD-L Marius Necula.

La vreme de criză, bugetul Galaţiului „nu are cum să crească cu 29 de procente!” – aşa cum apare în proiect, spune parlamentarul, care afirmă şi că veniturile prognozate sunt „umflate”. Prognoza pentru  construcţia de locuinţe sau asistenţă socială arată însă o scădere faţă de anul trecut, a mai observat Necula.

Şi, în timp ce tendinţa pe ţară este de a se reduce cheltuielile cu circa 20 la sută, fondurile de premiere au crescut, în proiectul bugetului gălăţean, cu 251 la sută, reclamă democrat-liberalul.

Pentru că datele execuţiei bugetare pentru anul 2008 nu au fost încă postate, parlamentarul a comparat actualul proiect de buget cu cel din anul 2007, când veniturile proiectate pentru anul următor fuseseră doar cu doar 3,3 la sută mai mari, în timp ce România înregistra o creştere la nivel naţional de aproape opt la sută.  În comparaţie cu actualul proiect de buget, care prognozează  o creştere cu 29 la sută într-un an de criză, când se anticipează o creştere zero sau chiar una negativă.

Creşterea apare doar „ca să justifice cheltuielile”, crede  democrat-liberalul. Concluzia senatorului este că bugetul a fost alcătuit „invers”, adică pornind de la cheltuieli s-a ajuns la… venituri, care sunt deci „umflate”. 

Necula a mai reclamat că în 2007, cel mai recent an pentru care s-au publicat datele, s-a realizat, pentru protecţia mediului, 42 la sută faţă de prognoză, 73 la sută din cheltuielile proiectate pentru locuinţe şi dezvoltare, 80 la sută la Învăţământ, în schimb s-a depăşit cu cinci la sută la cheltuielile de personal. Salariile de merit au crescut cu 112 la sută, orele suplimentare, cu 224 la sută, fondul de premiere, cu peste 250 la sută.

PD-L-istul a promis că el şi consilierii locali ai partidului vor prezenta şi în continuare discrepanţele bugetului, pe care nu îl vor vota.

Citit 1745 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.