Case de jumătate de milion de euro pentru evacuaţii din Tecuci

Case de jumătate de milion de euro pentru evacuaţii din Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Construcţia de locuinţe sociale continuă la Tecuci. Două locuinţe duplex vor fi gata luna viitoare şi alte patru - până la iarnă. Ele vor găzdui familii care au rămas sau sunt pe punctul de a rămâne fără casă din cauză că imobilul le-a fost retrocedat foştilor proprietari.

„Două locuinţe duplex sunt în faza finală şi vor fi recepţionate în august, pe celelalte patru urmând să le finalizăm până la sfârşitul anului. Având în vedere faptul că o locuinţă duplex înglobează două unităţi locative, cele 6 case vor adăposti 12 familii. Beneficiarii vor face parte din categoria celor care au fost sau urmează să fie evacuaţi din fostele case naţionalizate”, a declarat viceprimarul municipiului Tecuci, Mihăiţă Basalîc.

Pe lista de aşteptare se află acum 29 de familii. Numărul lor era mai mare, dar problema câtorva dintre ele a fost deja soluţionată. „16 familii locuiesc de câţiva ani în locuinţe asemănătoare. Opt la număr, locuinţele duplex care le-au fost repartizate acestora au fost construite în perioada 2007-2008”, a spus Basalîc.

Cele 16 familii care locuiesc deja în aceste case achită Primăriei o chirie modică, de până la 120 de lei pe lună. Tot atât vor plăti şi cele 12 familii care se vor muta anul acesta în locuinţele aflate acum în construcţie. Celelalte 17, care nu vor fi selectate în această tranşă, vor fi nevoite să găsească soluţii tranzitorii de locuit până când Primăria va construi noi loturi de case.

„Vrem să continuăm construirea de locuinţe duplex. Totul e să obţinem finanţare. Pentru lotul curent de 6 locuinţe duplex, Ministerul Dezvoltării ne-a oferit 2.157.000 de lei, adică peste 500.000 de euro”, a spus viceprimarul.

Citeşte articolul integral ÎN EDIŢIA TIPĂRITĂ A „VIEŢII LIBERE”

Citit 648 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.