Bila albă Prefecturii Galaţi care va pune la punct o arhivă electronică şi un sistem informatic care să o lege de toate primăriile din judeţ şi Consiliul Judeţului. Astfel, poate că va fi o mai mare transparenţă, poate că totul va merge mai repede. Chiar dacă asta şi este ideea – o transmitere mai rapidă a informaţiei, rămâne să vedem şi cât de bine va fi implementată şi cât de repede se vor obişnui funcţionarii cu noul sistem.
Bila neagră merge la Primăria municipiului Galaţi care a cam lăsat gălăţenii pradă cohortelor de ţânţari şi foamei căpuşelor, fiinţe care se bucură de un mediu extrem de favorabil. Primăria începe dezinsecţia abia de săptămâna aceasta, pe când deja o mulţime de oamenii au fost muşcaţi de căpuşe, ca să nu mai spunem câţi dintre cetăţenii oraşului au fost înţepaţi de ţânţari. În timp ce gălăţenii dau din mâini a disperare şi exasperare, edilii par să fie imuni la orice muşcătură de ţânţar şi au amânat prea mult dezinsecţia. Or fi având ei nişte soluţii speciale care îi apără, s-or fi ţiplând sau poate că or avea nişte sclavi care îndepărtează ţânţarii cu frunze de brusturi, dar noi, restul, oamenii de rând, nu avem.