Preşedintele Forţei Civice, la Galaţi: MRU cere filialei locale să fie mai dinamică
Foto: Foto: Nicoleta Onofrei

Preşedintele Forţei Civice, la Galaţi: MRU cere filialei locale să fie mai dinamică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost ieri la Galaţi pentru a stabili împreună cu organizaţia locală câteva obiective ce ţin de dezvoltarea acesteia. În contextul în care FC Galaţi nu a reuşit să strângă, în aproape un an de existenţă, decât 100 de membri, Mihai Răzvan Ungureanu afirmă că doreşte ca filiala gălăţeană să se înscrie în ritmul dinamic de creştere al celorlalte organizaţii. Acesta a mai afirmat că nu critică organizaţia, ba, din contră, le mulţumeşte oamenilor din structura de conducere pentru că au reuşit să supravieţuiască. „Au trecut prin vremuri grele, într-un judeţ în care să faci politică diferită de USL devine riscant. Au reuşit să menţină organizaţia la suprafaţă şi să îi dea conţinut. Trebuie, însă, să o facem mult mai dinamică”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

De la Galaţi, preşedintele FC urmează să meargă la Covasna pentru inaugurarea filialei de acolo şi întâlnirea Colegiului Director pentru stabilirea politicii şi tipurilor de acţiuni pe care le vor acoperi organizaţiile locale.

Citit 2579 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2013 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.