Directorii s-au conformat, datoriile au fost plătite

Directorii s-au conformat, datoriile au fost plătite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 21 de servicii publice deconcentrate din Galaţi aveau de achitat, în total, facturi în valoare de 26.365.104 lei * Primii datornici: CJAS, Inspectoratul Şcolar şi Regionala CFR * Declaraţii care se confirmă şi declaraţii care se contrazic *

Avertismentul lansat, luni, de prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brânzan, a fost luat în serios; deocamdată, prima „probă” a şefilor serviciilor locale a fost trecută cu brio. Reamintim că la începutul acestei săptămâni, reprezentantul Guvernului în teritoriu a lansat un semnal cât se poate de serios tuturor şefilor descentralizatelor din Galaţi: dacă aceştia nu vor achita până miercuri datoriile restante şi facturate până la 31 decembrie, vor fi demişi.

Ce a urmat, este simplu: fiecare şef a făcut inventarul lucrărilor neplătite şi cum a dispus (în procent de sută la sută sau mai puţin) de bani de la stat, a achitat facturile.

Situaţia se prezintă în felul următor: din cele 59 de instituţii deconcentrate, 21 au raportat facturi emise până la 31 decembrie 2008 şi neplătite.

„În total, datoriile neachitate la nivelul judeţului Galaţi s-au ridicat la suma de 26.365.104 lei, iar Guvernul a deschis linii de creditare pentru sumă în valoare totală de 19.764.583 de lei. Instituţiile deconcentrate au achitat, în total, suma 19.943.284 de lei, adică suma primită de la guvern, plus fonduri proprii ale instituţiilor. Am considerat că toţi şefii şi-au făcut datoria aşa cum se cuvine, motiv pentru care le-am şi mulţumit la consiliul prefectural”, a declarat ieri prefectul.

Topul datoriilor, dar şi al plăţilor efectuate

Cel mai mult de plată a avut Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate – 7.166.400 de lei, din care a achitat, cu banii primiţi de la Guvern, 7.039.572 de lei. 

Urmează Inspectoratul Şcolar Judeţean, care, conform datelor prezentate, avea datorii neachitate în valoare de 6.450.000 lei, sumă plătită integral, cu banii alocaţi de la Guvern.

Ciudat este că luni, când am luat legătura cu şeful ISJ, Vasile Ciuchină, acesta ne-a declarat că totul este aproape în regulă: „ultima tranşă de bani ne-a venit joi sau vineri, este vorba de o sumă de 1.758.000 de lei, cu care vom achita toate restanţele de până la 31 decembrie”. Suma de luni nu coincide cu suma transmisă, ca datorie, la Prefectură…

O altă instituţie descentralizată care a avut mari datorii neplătite este Regionala CFR Galaţi. Potrivit datelor transmise la Prefectură, datoria totală era de 5.164.610 lei, din care a achitat, până acum, doar 2.201.214 lei, atât cât a primit de la stat.

Urmează, în funcţie de valoarea facturilor neplătite, Direcţia Sanitar Veterinară, care la 31 decembrie avea de achitat 4.039.814 lei. Din partea statului a primit doar 1.364.399 lei, dar a achitat 1.366.219 lei, diferenţa fiind completată cu fonduri proprii.

ANIF avea o datorie de 1.234.975 de lei, a primit de la Guvern doar 573.095 şi a achitat (şi cu ajutorul fondurilor proprii), 630.204 lei.              

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi avea şi ea facturi neplătite în valoare de 866.000 de lei, sumă care a fost achitată total, prin linia de credit deschisă de Guvern. 

Urmează Tribunalul Galaţi, cu facturi neplătite până la 31 decembrie 2008 în valoare de 406.248 de lei, din care acum a achitat 399.309 lei, cât a primit de la Guvern.

Potrivit datelor transmise Prefecturii, DGFP Galaţi a avut datorii facturate până la 31 decembrie în valoare de 129.985 de lei, iar în prezent datoriile sunt plătite. Direcţia a primit de la stat 10.213 lei, restul banilor fiind achitaţi din fonduri proprii, potrivit OG 92/2003, a precizat Claudiu Brânzan. Informaţia corespunde aproape total cu declaraţiile, de luni, ale lui Costică Onica: „în acest moment, nu avem nicio factură de achitat. Mai mult, vă pot spune că ultimele plăţi achitate, în valoare de aproximativ 120.000 de lei, au fost făcute din fondul de stimulente, pentru că legea permite acest lucru, respectiv, OG 92/2003”.

Ar mai fi APIA, cu o datorie de 66.363 de lei, din care a achitat 44.432 de lei (atât cât a primit de la stat) şi Oficiul de Consultanţă Agricolă, care are facturi neachitate în valoare de 2.941 de lei, datorie care rămâne, pentru că nu a primit de la stat nimic.

Din cele 21 de instituţii deconcentrate care aveau facturi neplătite la 31 decembrie, şapte nu au reuşit să îşi achite datoriile în totalitate, din cauza faptului că nu au primit bani suficienţi de la Guvern: SNCFR Galaţi, Tribunalul, Oficiul de Consultanţă Agricolă, ANIF, Direcţia Sanitar Veterinară şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.   

„Aşteptăm să vedem cum va proceda Guvernul şi pentru achitarea facturilor aferente lucrărilor efectuate în judeţ, conform OG 7. Primarii m-au informat că sunt facturi neplătite din cauza lipsei de fonduri, iar eu le-am solicitat să îmi prezinte o situaţie a acestor facturi neplătite, documentele urmând să fie trimise la Prefectură, până pe 1 aprilie, când fiecare primar trebuie să prezinte şi graficul lucrărilor finanţate prin fonduri europene”, a mai spus prefectul Claudiu Brânzan.

Citit 1012 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.