Preşedintele organizaţiei municipale PDL, Nicuşor Ciumacenco, a ieşit, joi, iar la rampă pentru a-l trage de urechi pe primarul Galaţiului, Marius Stan. Supărat fiind, poate, şi pentru că Stan a trântit aparate de fitness pe faleză, în locul parcului pentru câini, realizat de Ciumacenco pe când era la Primărie. Potrivit acestuia, primarul nu este în stare să termine la timp nici un proiect moştenit de la vechea administraţie, darămite să mai iniţieze şi alte proiecte. „Singura mare realizare, singurul proiect marca Stan, într-un an şi jumătate de guvernare sunt aparatele de fitness de pe Faleză”, a spus democrat-liberalul. Reacţia politicianului PDL a pornit de la amânarea termenelor de finalizare a mai multor proiecte de către primar, pe seama unor modificări, printre care şi la Parcul Viva, proiect susţinut de Ciumacenco pe când era viceprimar. „Licitaţia a fost realizată anul trecut, în mai. O să spună că a fost contestaţie, contestaţia a fost soluţionată în iunie anul trecut, termenul de finalizare al lucrărilor era toamna anului trecut, dumnealui a venit şi a spus că au fost întârzieri şi că termenul este data de 3 octombrie 2013, astăzi suntem în 24 octombrie, iar parcul nu este finalizat”, a mai declarat Ciumacenco.
Politică la firul ierbii: Parcurile, pretext de contre între Ciumacenco şi Stan Scris de Nicoleta Onofrei


Nicoleta Onofrei
Articole recente - Nicoleta Onofrei
”Viaţa liberă” - un fel de a fi de care îmi e dor Ce primării gălățene NU au contracte de SALUBRIZARE După o lună de zile: În Micro 17, GUNOIUL este neclintit Aliaţi de campanie: CANDIDAT LA PRIMĂRIA GALAȚI, Nicuşor Ciumacenco vrea rezolvarea problemelor cu ajutorul universitarilor CINEMATOGRAFUL de la Shopping City, tot la nivel de discuţii, dar mai avansate
Mai multe din această categorie: