După tăiere, urmează plantarea: Gospodărire Urbană cumpără 1.500 de arbori

După tăiere, urmează plantarea: Gospodărire Urbană cumpără 1.500 de arbori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gospodărire Urbană (fostul ADP) cumpără 1.500 de arbori pentru aliniamentele stradale, parcurile şi scuarurile din Galaţi. Achiziţia arborilor face parte dintr-un program de împădurire al Primăriei municipiului Galaţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, iar copacii vor fi amplasaţi acolo unde există o lipsă din pricina tăierii unor arbori. Conform datelor furnizate de către şefa secţiei Achiziţii din cadrul Gospodărire Urbană, Oana Vrânceanu, societatea va achiziţiona 300 de tei, 300 de arţari, 100 de ulmi, 600 de platani şi 200 de frasini. Firma Paul Flowers SRL, din judeţul Alba, este cea care va pune la dispoziţie arborii, în urma semnării unui contract cu acord cadru în valoare de 209.200 de lei. „Am făcut procedura, urmând să fie încheiat şi contractul”, ne-a spus şefa secţiei Achiziţii, Oana Vrânceanu. Reamintim că Garda de Mediu Galaţi a amendat cu 50.000 de lei societatea condusă de directorul Eduard Grosu în luna iulie a acestui an, pentru modul în care au fost tăiaţi teii de pe aliniamentele străzilor Brăilei, Domnească şi Coşbuc. Gospodărire Urbană a contestat amenda în Tribunal. „În acest moment există un termen intermediar, în care Garda de Mediu trebuie să dea un răspuns pentru motivele amenzii, abia după aceea va exista şi un termen de judecată. Din punctul meu de vedere Garda de Mediu nu are dreptate. Teii aceia nu mai fuseseră curăţaţi de 25 de ani şi era imperios să o facem”, ne-a declarat directorul Gospodărire Urbană, Eduard Grosu.

Citit 1317 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Noiembrie 2013 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.