Noi mai avem proiecte, alţii mai au bani necheltuiţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Chemare la organizare interregională * Regiunea de Dezvoltare S-E are contracte pe 60 la sută din proiectele depuse! *

„Din analiza implementării tuturor axelor prioritare ale Programului Operaţional Sectorial (POR) la nivelul Regiunii 2 S-E, a rezultat un grad de contractare a proiectelor de peste 60 la sută, valoarea proiectelor aflate în diferite stadii la nivelul regiunii depăşind cu mult valoarea alocată pentru perioada de programare 2007 – 2013, respectiv de peste 530 de milioane de euro”, aflăm dintr-un comunicat de presă al Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi.

Menţionăm că la sfârşitul lunii mai Guvernul se mândrea cu o absorbţie, tot pe POR, de… numai 20,41 la sută!

Se cere realocarea pentru Galaţi

Preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, vicepreşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare, a declarat că „Judeţul Galaţi are nevoie pentru dezvoltarea sa ulterioară de o realocare a fondurilor pentru infrastructură asigurate prin” POR.

Cu alte cuvinte, pentru că a avut un grad de absorbţie mare, dar proiecte  multe, gălăţenii ar trebui să primească fonduri din judeţele/regiunile/programele unde proiectele au absorbit mai puţine fonduri, care riscă să se întoarcă necheltuite la UE! 

E nevoie de 70 de milioane de euro pentru infrastructura rutieră

„O valoare foarte mare a fost înregistrată la nivelul Axei 2, care finanţează proiectele de infrastructură rutieră, necesarul de fonduri fiind de cel puţin 70 milioane de  euro, până la data suspendării depunerii cererilor de finanţare”. 

Ţinând cont de „valoarea semnificativă” a proiectelor de pe listele de rezervă ale Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est în cadrul POR, „proiecte care ar putea fi contractate şi implementate în perioada imediat următoare”, Consiliul pentru Dezvoltare Regională va iniţia un demers faţă de Guvern şi Comisia Europeană pentru ca aceşti factori de decizie să analizeze  posibilităţile de alocare a unor resurse suplimentare prin POR, prin transfer de fonduri de la celelalte programe operaţionale unde există chiar riscul de a pierde fonduri.

Arătând practic faptul că absorbţia fondurilor europene poate fi sporită prin structurile actuale, Consiliul de Dezvoltare Regională cheamă la organizare: participanţii „au stabilit iniţierea unui dialog cu celelalte şapte consilii pentru dezvoltare regională din celelalte regiuni de dezvoltare, în vederea identificării unui punct de vedere comun în privinţa modului în care vor fi repartizate, în cadrul diferitelor programe operaţionale, fondurile europene care vor fi alocate României”, pentru o bună adaptare la bugetului UE pentru 2014 - 2020.

Citit 758 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.