„Anatomia” drumurilor judeţene ale Galaţiului

„Anatomia” drumurilor judeţene ale Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Calea şi hârtoapa

„Anatomia” drumurilor judeţene ale Galaţiului

Am mai scris săptămâna trecută despre cei 800 km de drumuri judeţene cu gropile şi reparaţiile lor. Ştim cum arată drumurile la suprafaţă, dar cât de „adânc” trebuie să fie şi cum sunt ele de fapt în partea invizibilă, care coboară în pământ, am aflat de la ing. Petru Tudorache, şeful Serviciului drumuri şi poduri a Consiliului Judeţului (CJ).

„Autopsie”: ce fundaţii avem?

„Am făcut sondaje pe drumuri. Pentru traficul de 40-60 t cu camioanele acestea mari, trebuie undeva la 70-90 cm, ceea ce implică mai multe straturi de balast, piatră spartă şi macadam şi apoi începem cu două-trei straturi de asfalt, pentru traficul care se preconizează. Sunt însă şi drumuri cu patru cm de asfalt şi 20 de balast, făcute pentru Bugeacurile ălea pe care se duceau trei tone, pentru tractoare”.

„Căci multe drumuri datează, fără schimbări mari, de prin anii ´70. Repararea drumului costă mult şi a depins mereu de bani. În ultimii patru ani, s-au refăcut cam  3-4 km în medie pe an. Pentru 2009 se desfăşoară „o strategie de dezvoltare a drumurilor judeţului, cu o firmă specializată, care să ia fiecare drum şi să ne spună  exact ce fundaţie are”.

A şi fost pregătit caietul de sarcini pentru licitaţie. „Fiind aproape 800 de km, durează cinci-şase luni cel puţin”.

Dacă studiile, este drept, temeinice, durează atât, cât vor dura reparaţiile, mai ales că trebuie bani mulţi şi suntem în criză? Un răspuns exact n-o să ne dea nimeni...

Încep lucrările la Oancea - Băneasa

Pentru reabilitarea unui nou traseu inter/naţional, care să ocolească Galaţiul şi să vină de la Oancea la Cudalbi, de unde să se bifurce spre nordul şi sudul judeţului, s-au făcut deja nişte paşi. Cu banii europeni s-au reabilitat anul trecut 4 km de drum între Oancea şi  Roşcani.

Acum două săptămâni, s-a predat amplasamentul pentru începerea şantierului de reabilitare a încă 10 km de drum: Oancea – Băneasa. Încep lucrările, tot cu bani europeni. „În două luni e gata lucrarea” – ne spune inginerul Tudorache.

Prin Planul Operaţional Regional (POR) al Guvernului, care se desfăşoară până în 2013, s-a deschis licitaţia pentru asfaltarea traseului Băleni – Cudalbi, 11 km de drum, acum drum din balast. „A fost semnat zilele astea contractul de finanţare a reabilitării DJ 251, între km 24 şi 53 (Cudalbi – Slobozia Conachi), şi licitaţia va avea loc probabil până într-o lună”. Vor fi tot fonduri europene.

Drumul de la Izvoarele a fost reabilitat anul trecut. „În Poiana nu se putea intra atunci şi am făcut 4 km de drum. Erau nişte gropi imense! Băneasa – Suceveni, la fel. Zona spitalului de la Bujoru era foarte proastă. Intrarea dinspre Bălăbăneşti spre Rădeşti era foarte-foarte rea. Pe drumul Bârladului, despre care la momentul acela nu ştiam că o să-l predăm [în administraţia Drumurilor Naţionale]  am făcut ce era mai prost din el... Acum se degradează pe zi ce trece, pentru că din anii ´70 nu s-au făcut decât lucrări minore de întreţinere”.  

CJ a scăpat de-un drum, iar restul vor avea nevoie de cofinanţarea sa şi de bani europeni... Nu s-a reabilitat mult, decât în comparaţie cu Bechtel-ul şi altele asemenea…

Consilierii „au votat tehnic”

În toamna anului trecut, Consiliul Judeţului a aprobat sumele pentru lucrări de reabilitare, în continuare: „Noi am prezentat sectoarele proaste. Ce mi-a plăcut este că efectiv s-a votat tehnic. Deci n-a fost nicio intervenţie politică. Noi, ca tehnicieni, am fost ascultaţi...”  

Drumuri judeţene de/la pământ!

Pe Drumul Judeţean 255, între Izvoarele şi Slobozia Conache, „s-a făcut reabilitare serioasă” anul trecut, ne spune inginerul. Şi la Băleni s-a asfaltat o zonă foarte proastă.

„Nu vreau să mai aud: «Dacă ajungea salvarea mai repede, scăpa omul!» Aşa că, pe unde mai avem drumuri judeţene de pământ, vrem să le facem de asfalt, să poată ajunge pompierii la incendiu! Pentru că uneori maşinile lor, grele, se împotmolesc!”

„Mai avem astfel de drumuri pe la Urleşti, unde era drum de pământ şi acum vreo patru ani l-am făcut încet-încet din balast şi acum vrem să-l facem de asfalt. Pe drumul de acces de la Smulţi, când plouă, rămâne apa...”

Răspunsuri la întrebările cititorilor

Ultimele articole publicate de „Viaţa liberă” despre starea drumurilor judeţene şi despre problemele de întreţinere şi reparare a acestora au trezit, aşa cum era şi de aşteptat, interesul multor cititori „păţiţi”. Am adresat întrebările dumnealor conducerii Serviciului de drumuri şi poduri a Consiliului Judeţului (CJ). Mai multe drumuri rele se repetă în reclamaţiile cititorilor.

Drum „în vedere”, parţial reparat

- „Plombaţi drumul asfaltic din satul Pleşa comuna Bereşti Meria şi spre Tălăşmani - azi!”, scria un cititor, iar altul cerea acelaşi lucru, adăugând: „că nu s-a mai plombat de peste 10 ani”. Cititorul cerea şi „continuarea asfaltării, plombarea în fiecare primavară sau de câte ori este nevoie a drumurilor din nordul judeţului, că şi noi platim taxe şi impozite în fiecare an”. De asemenea, întreba când se va asfalta  drumul judeţean Pleşa - Tălăşmani până la limita cu judeţul Vaslui.

- Ne-a răspuns ing. Petru Tudorache: „La sfârşitul anului trecut-2008, au fost pietruiţi 3 km de drum – Pleşa – Aldeşti, care în acel moment erau aproape necirculabili – dacă reţineţi, aţi scris şi dvs un articol despre acel drum – deci se are în vedere modernizarea întregii reţele. Cred că aproximativ 100 m prezintă nişte gropi care vor fi reparate anul acesta pentru a permite circulaţia în condiţii normale”.

„Nu mai e drumul nostru – e al Ministerului”

- Alt cititor îi „recomandă” preşedintelui CJ, Eugen Chebac, traseul Galaţi - Gârboavele - Cuca („eventual, dacă scapă de gropile de la Scânteieşti, poate opta pentru prelungirea voiajului până la Bârlad. Îl asigur că va avea parte de nervi intinşi şi maximă adrenalină. În rest vorbe, vorbe...”

- „Drumul Gârboavele – Vârlezi ( DJ 261) şi Vârlezi – Bălăbăneşti – Bârlad (DJ242), a devenit drum naţional DN 24D şi se afla în administrarea Ministerului Transporturilor, care trebuie să ia măsuri pentru reparaţia acestui drum”. Alt „stăpân”, alte fonduri mici…

Lucrare la licitaţie

- Ţinta întrebărilor şi chiar a atacurilor cititorilor a fost aproape în toate mesajele preşedintele CJ, Eugen Chebac. Un comentator pune chiar aşezarea Cudalbiului ca viitor nod rutier tocmai pe seama faptului că preşedintele se trage de acolo. Iată un alt mesaj punctual de la un cititor, la care se răspunde cu răbdare şi tutun... european, căci bani româneşti nu prea sunt: „Să mearga d-nul Chebac de la Pechea la Costache Negri să vadă dacă poate. Cred că după război nu arăta aşa respectivul drum”.

- Răspunde dl Tudorache: „După cum am mai spus, pe sectorul Cudalbi – Costache Negri – Pechea – Cuza Vodă- Slobozia Conachi există proiect de reabilitare care are finanţarea externă asigurată, acum aflându-se în procedurile de lansare licitaţie.” CJ va cofinanţa!

În rest, mai toţi cititorii scriu că sunt mai multe găuri decât drumuri şi că politicienii îşi fac de fapt campanie electorală promiţând asfaltări care nu se fac. Din discuţiile cu conducerea CJ şi a aparatului de specialitate am văzut că se munceşte mult pentru puţinul care se poate face: mai mult decât în alte judeţe, mai puţin decât în altele.

Dar de reacţiile celor care îşi strică de pildă maşinile pe un drum naţional, înjurând drumurile judeţene, de vină sunt şi cei de la CJ care nu îşi explică la timp acţiunile, mizând pe încrederea celor care i-au votat în priceperea lor. Sau nu...

Şi mai remarcăm faptul că, după „bunul” obicei al Internetului, cititorii nu semnează cu numele lor opinii uneori polemice. Oameni buni, avem dreptul la răspunsuri, nu vă temeţi!

Foto 1: Şeful Serviciului Drumuri şi Poduri, ing. Petru Tudorache, are în cârcă drumuri vechi de 40 de ani!

Citit 1911 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.