MODERNIZĂRI în trei ani de MANDAT. Oraşul în care s-au făcut INVESTIŢII pentru învăţământ şi cultură (FOTO)

MODERNIZĂRI în trei ani de MANDAT. Oraşul în care s-au făcut INVESTIŢII pentru învăţământ şi cultură (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Chiar dacă primarul oraşului Tîrgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei, spune că a avut ghinionul de a prinde un mandat la finalul axelor de finanţare europeană, acesta tot a reuşit să câştige două proiecte pentru reabilitarea Şcolii Generale nr. 2 „Grigore Hagiu” şi a Liceului „Eremia Grigorescu. Tododată a reuşit să reabiliteze din banii bugetului local una dintre grădiniţele din oraş, dar şi căminele culturale din Moscu şi Umbrăreşti. Sunt proiecte cu care se mândreşte, proiecte care au bucurat reprezentanţii instituţiilor.

Fie că am mers la Grădiniţa nr. 1 „Floare de Bujor”, fie că am mers la Liceul „Eremia Grigorescu”, angajaţii şi directorii au avut cuvinte de laudă faţă de primarul lor, lucru mai puţin întâlnit. Ne-am oprit prima dată la Grădiniţa Nr. 1, unde Consiliul Local a investit nu mai puţin de 200.000 de lei pentru a monta centrală termică, pentru a schimba instalaţia electrică, reparaţia tavanelor, a interioarelor, cât şi pentru realizarea locului de joacă din curtea instituţiei de învăţământ.

„Era frig înainte, sălile erau încălzite de sobe, dar nu făceau faţă. Lucrările s-au derulat rapid. Avem numai cuvinte de laudă faţă de domnul primar”, ne-a spus educatoarea Horghidan, fericită şi încântată peste poate. Şcoala „Grigore Hagiu”, la fel ca şi Liceul „Eremia Grigorescu”, sunt în plin proces de modernizare. Ambele instituţii sunt reabilitate prin proiecte pe fonduri europene în valoare de 100.000 de euro fiecare. „Proiectul de la liceu prevede tâmplărie pvc, termoizolaţie, deasupra vor veni panouri cu apă caldă menajeră, centrală termică cu instalaţie, pentru că şi liceul este pe sobă acum. Şcoala a început, cu sprijinul CL, să rezolve şi interioarele”, ne-a explicat primarul. Tot anul acesta, din bugetul local, în curtea liceului urmează să fie realizat şi un teren de sport cu gazon sintetic.

Ruine în loc de campusuri

În 2009 au fost începute, de către Ministerul Educaţiei, în curtea Liceului „Eremia Grigorescu”, lucrările pentru realizarea a două campusuri. Lucrările au rămas fără finanţare, iar corpurile au rămas neterminate, unul dintre ele neavând nici toţi pereţii ridicaţi până la capăt. „Va trebui să luăm o decizie în Consiliul Local, pentru a prelua construcţiile prin Liceu. Nu le pot lua fără expertiză tehnică şi financiară, iar aceste hârtii se învârt în jurul unei valori de 50.000 de lei. Se dau bani mulţi pentru hârtii. Aceste ruine trebuie ori dezafectate, ori să terminăm măcar unul”, îşi exprimă planurile edilul.

Foto Bogdan Codrescu

Citit 3077 ori Ultima modificare Marți, 26 Mai 2015 19:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.