CÂŞTIGĂTOR în sondajul intern al PNL privind candidatura la PRIMĂRIA GALAŢI, Ciumacenco aşteaptă APROBAREA Bucureştiului

CÂŞTIGĂTOR în sondajul intern al PNL privind candidatura la PRIMĂRIA GALAŢI, Ciumacenco aşteaptă APROBAREA Bucureştiului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Copreşedinţii PNL Galaţi, Victor Paul Dobre şi Doruleţ Resmeriţă, l-au anunţat câştigător, vineri, 16 octombrie, într-o conferinţă de presă, pe Nicuşor Ciumacenco la sondajul intern pentru stabilirea candidatului la Primăria Galaţi, dar nu au putut spune clar dacă acesta va fi sau nu candidatul PNL la funcţia de primar.

Potrivit deputatului Victor Paul Dobre, chiar dacă Nicuşor Ciumacenco a câştigat sondajul, se aşteaptă girul Biroului Permanent Naţional, pentru a fi desemnat candidatul oficial al PNL la Primăria Galaţi.

"Este de departe favorit şi va fi candidat în momentul în care se parcurg procedurile statutare, după cum ştiţi, decizia finală o are Biroul Permanent Naţional, dar nu cred că vor fi probleme în acest parcurs", a declarat copreşedintele PNL Galaţi, Victor Paul Dobre. Acesta a mai spus că, potrivit sondajului, Nicuşor Ciumacenco i-ar devansa, din punct de vedere al încrederii, pe toţi potenţialii candidaţi la Primărie. "Au fost vreo 14 candidaţi, cred. I-a devansat într-o manieră destul de convingătoare. Chiar nume mai cunoscute şi considerate foarte populare. Sondajul ne mulţumeşte. La nivel  de partid, PNL se menţine pe poziţia pe care a avut-o în alegerile prezidenţiale în municipiul Galaţi", a declarat Victor Paul Dobre.

Sondajul de opinie a fost făcut pe 1.030 de persoane, dintre care au răspuns 917.

Citit 2191 ori Ultima modificare Vineri, 16 Octombrie 2015 19:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.