Unde şi câţi COPACI vor fi PLANTAŢI în Galaţi, pe final de an

Unde şi câţi COPACI vor fi PLANTAŢI în Galaţi, pe final de an
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

După defrişările de anii trecuţi de pe taluzul Falezei, dar şi după tăierile de tei de pe aliniamentele străzilor Domnească, Coşbuc, Brăilei, Marea Unire şi din alte zone ale Galaţiului, vine într-un final şi plantarea sau „reabilitarea dendrologică”, mult-promisă de municipalitate.

Anunţat iniţial pentru primăvară, apoi amânat pentru toamnă, contractul societăţii Gospodărire Urbană de cumpărare de arbori a fost în sfârşit încheiat. Gospodărire Urbană a semnat un contract pentru achiziţie de arbori în valoare de 89.000 de lei cu societatea Paulflowers, din judeţul Alba, iar copacii au început deja să sosească la Galaţi. Ba, de la începutul săptămânii, au şi început să fie plantaţi, potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii Gospodărire Urbană, Daniela Stroia.

„Până în acest moment, s-au adus 150 de tei, 100 de ulmi, 100 de frasini şi 150 de platani. Fiecare puiet are un cost de 89 de lei. Trebuie să mai vină. Locaţiile de plantare rămân cele stabilite, în primăvară, împreună cu Primăria municipiului Galaţi. La fel, numărul total al arborilor este cel vehiculat în primăvară”, ne-a spus Daniela Stroia.

Conform planului de plantări pe anul 2015, program ce datează din primăvară, dar care abia acum este pus în practică, societatea ar trebui să achiziţioneze 300 de tei, care vor fi plantaţi pe Faleza Superioară, la blocurile ANL, pe strada Domnească (50 de bucăţi), pe bulevardul Coşbuc (50 de bucăţi), în Grădina Publică şi în Parcul Rizer.

Potrivit aceleiaşi programări, ar trebui să fie plantaţi până la sfârşitul anului 400 de platani, repartizaţi în următoarele zone: Grădina Publică, Parc ANL, Parc Rizer, Faleza Inferioara şi Parc Selgros. Pentru plantarea celor 100 de arţari care au ajuns deja sunt vizate aceleaşi zone, iar cei 100 de ulmi vor fi distribuiţi pe străzile Siderurgiştilor, Stadionului şi Oţelarilor.

Citit 1938 ori Ultima modificare Joi, 19 Noiembrie 2015 19:15

6 comentarii

  • postat de Pret umflat
    Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015 09:53
    80.57.37.***
    Pret umflat!!! Ca de obicei, banii publici trebuiesc cheltuiti pe....paie.
    6
    2
    Raportează
  • postat de Dan
    Vineri, 20 Noiembrie 2015 15:31
    5.13.207.***
    De 3 ani,un visin sta uscat pe str Olanesti bl.G2.(langa Doua Babe}.De la Domeniul Public am fost indrumat la Primarie catre o anume doamna foarte posibil prinsa cu alte lucrari ptr . ca nu-mi raspunde.L-as taia eu,ptr ca tot eu l-am pus in urma cu vreo 26|27 de ani, insa unde-i lege ,nu-i tocmeala.Daca pe relatia asta vede cineva ,rog rezolvare.Insist ptr ca in locul lui vreau sa pun acum ,toamna un nuc sau un stejar {am puisoii respectivi} De altfel ,aici o sa gasiti mai multi nuci ,un tei pusi tot de mine.
    Multumesc!
    0
    8
    Raportează
  • postat de pai da
    Vineri, 20 Noiembrie 2015 12:16
    193.194.132.***
    "Fiecare puiet are un cost de 89 de lei".... Domnilor, la pretul asta puietul vine cu garantie pe viata? De ce pana calului nu puneti nuci altoiti, ii puteti gasi la pret de sub 20 ron in orice supermarket, sincer pot sa va emita si factura. Avem pepiniere in Romania care ofera pret competitiv. Mai luna trecuta aveati un reportaj despre pepiniera de la liesti de pomi fructifer, parca acolo puietii nu erau la "oferta" de 80 lei pe bucata...
    Dar noi nu, batman, batman...
    8
    8
    Raportează
  • postat de cezar
    Vineri, 20 Noiembrie 2015 10:14
    5.13.182.***
    Va rugam sa veniti sa plantati copaci si in Tiglina 3,in zona Siretul,in alveolele ramase goale dupa ce s-a taiat anii trecuti.Am trimis sesizare si la Ecosal inca din primavara,insa nu am vazut nici-un rezultat.
    0
    12
    Raportează
  • postat de v
    Vineri, 20 Noiembrie 2015 08:39
    213.218.53.***
    Cand se planteaza la loc cei 3 tei de pe Str Braile - in fatza Scolii 7 - distrusi la "toaletarea" de cum 2 ani ?!?!
    2
    14
    Raportează
  • postat de Forestman
    Vineri, 20 Noiembrie 2015 08:20
    78.96.252.***
    La pretul asta fac si pere? Cumparati d'le din piata ca iesiti mai ieftin si mai raman bani si pentru artificii sau ...pocnitori! Trecu si revolutia de catifea! Asteptam alte evenimente pentru tembeleziuni!
    8
    10
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.