Utilaje pentru RECICLARE - Linie de fabricat peleţi din deşeuri vegetale

Utilaje pentru RECICLARE - Linie de fabricat peleţi din deşeuri vegetale
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

După cum v-am informat anul trecut, Primăria a scos la licitaţie şi a atribuit un contract de furnizare a unei linii de fabricat peleţi din deşeurile vegetale provenite de pe domeniul municipiul Galaţi. Investiţia este cât se poate de benefică, având în vedere că deşeurile nu mai sunt transformate doar în compost, care umple depozitele Ecosal, ci şi în material bun la încălzire, numai că procesul de punere în funcţiune a liniei este extrem de lent. Contractul de furnizare a fost atribuit societăţii Renaissance Star SRL în luna octombrie şi abia în luna decembrie a ajuns la Ecosal. Cu toate că utilajul a ajuns la mijlocul lunii trecute, acesta nu este montat nici acum.

„Pe 15 ianuarie se întorc cei de la montaj, iar acum se lucrează la tarife”, ne-a spus directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu.

Potrivit acestuia, utilajul nu poate fi pus în funcţiune fără a fi aprobate tarifele în Consiliul Local. Utilajul în valoare de 429.672 lei fără TVA toacă, usucă şi apoi presează rumeguşul la presiuni ridicate. Măsura achiziţionării acestui utilaj a fost luată, potrivit directorului Serviciului Public Ecosal, Ionuţ Pucheanu, pentru că nu mai există spaţiu de stocare a materiei vegetale şi a compostului şi nici nu este căutat acest tip de îngrăşământ, aceasta fiind o alternativă de reciclare a deşeurilor vegetale.

Peleţii pot fi vânduţi sau, în cazul în care Primăria găseşte de cuviinţă, pot fi daţi ca supliment sau ajutor pentru căldură nevoiaşilor.

Citit 2988 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.