Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Pistoale comemorative ale războiului din Coreea

Luni, 27 Iulie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cele două Corei au aniversat luni, separat, împlinirea a 67 de ani de la armistiţiul încheiat în 1953: la Phenian, liderul Kim Jong Un a fost înconjurat de generali care şi-au agitat pistoalele, la Seul a avut loc o ceremonie cu respectarea măsurilor impuse de epidemia de COVID-19, potrivit AFP.Încetarea focului din 1953 a marcat totodată începutul separării între cele două ţări şi a milioanelor de familii de o parte şi de alta a Zonei Demilitarizate.La Phenian, capitala Coreei ...

Acord de încetare a focului în regiunile separatiste din Ucraina

Luni, 27 Iulie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O "încetare completă şi atotcuprinzătoare a focului" a intrat în vigoare în zona de conflict din estul Ucrainei, începând de luni ora 0.00 (22.00 GMT duminică), a anunţat biroul prezidenţial de la Kiev, citat de dpa. Încetarea focului în regiunile Doneţk şi Lugansk - unde separatiştii proruşi luptă împotriva armatei ucrainene de peste şase ani - intervine după cel puţin două duzini de încercări eşuate de armistiţiu complet.Pe fondul acestei încetări a focului, preş ...

Investiţii şi politici structurale în transporturi

Joi, 23 Iulie 2020 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Necesarul de investiţii în infrastructura de transport a României se ridică la 73 miliarde de lei în perioada 2020-2030, a afirmat, miercuri, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode. El a prezentat, într-o conferinţă de presă, planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030. "Strategia noastră este bazată pe doi piloni: investiţiile masive - avem un necesar de investiţii de 73 miliarde de euro pentru ...

România, în ”topul” UE la creşterea deficitului guvernamental

Joi, 23 Iulie 2020 19:15 | Publicat în ECONOMIE
Deficitul guvernamental, conform datelor ajustate sezonier, a crescut atât în zona euro, cât şi în Uniunea Europeană, în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre, pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar cea mai mare creştere a deficitului din rândul statelor membre a fost înregistrată în Malta, România şi Belgia, arată datele publicate miercuri de Oficiul Eur ...

Studenţi din şapte oraşe, pe platforma siderurgică de la Galaţi

Vineri, 24 Iulie 2020 08:15 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenți din centrele universitare Galați, București, Brașov, Iași, Constanța, Craiova și Cluj-Napoca au început Școala de Vară, un program educațional prin care combinatul siderurgic Liberty Galați dorește să atragă noi specialiști și să își întărească legăturile cu mediul educațional. Timp de zece săptămâni, 45 de studenții vor lucra alături de mentori (specialiști din cadrul Combinatului) pentru a înțelege realitățile industriale actuale și pentru a contri ...

Combinatul şi mediul universitar îşi unesc forţele

Vineri, 24 Iulie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Un prim set de inițiative de colaborare - atât în cercetare științifică aplicată (inclusiv testări de specialitate), cât și în plan educațional - a fost stabilite de combinatul Liberty Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos” ca primă etapă în materializarea proiectului Academiei Liberty – Greensteel, menit să încurajeze tinerii specialişti să se implice în dezvoltarea noilor tehnologii din industria oţelului. O delegație extinsă a combinatului a vizitat laborato ...

Turcia a început forajele exploratorii în Marea Neagră

Joi, 23 Iulie 2020 17:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Nava turcească de foraj Fatih a început forajele exploratorii în perimetrul Tuna-1 din Marea Neagră, a anunţat ministrul turc al Energiei, Fatih Donmez. "Vom căuta în fiecare metru pătrat din apele noastre teritoriale, pentru independenţa energetică a Turciei. Dacă există ceva, cu siguranţă vom găsi", a spus Donmez.Nava Fatih a plecat din portul Trabzon pe 26 iunie, după finalizarea lucrărilor la instalaţiile vasului. Anterior, turnurile navei, care aveau o înălţime de 103 m ...

Bugetul UE pentru Sănătate, totul până la… bani

Joi, 23 Iulie 2020 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Decizia de a concentra resursele financiare pe relansarea economiei a obligat Uniunea Europeană (UE) să îşi revizuiască drastic planurile de a răspunde la criza de medicamente prin repatrierea capacităţilor de producţie din Asia, transmite Reuters. În conformitate cu acordul pentru un buget destinat relansării economiei, la care au ajuns marţi după un summit maraton, liderii Uniunii Europene au decis să reducă cu 80 la sută fondurile alocate pentru sănătate până în 2027. De ...

Mai puţini bani pentru Fondul European de Apărare

Miercuri, 22 Iulie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fondul European de Apărare (EDF), care va permite cofinanţarea din bugetul UE a unor proiecte industriale realizate în comun de mai multe state membre, va avea alocată suma de 7 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, mult mai puţin faţă de ambiţiile iniţiale, au decis liderii europeni la summitul încheiat marţi, informează AFP.Miniştrii apărării francez, german, italian şi spaniol i-au scris la sfârşitul lunii mai şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, pentru a-i a ...

Fondurile europene şi statul de drept

Marți, 21 Iulie 2020 12:10 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au decis, pentru prima dată, condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea principiilor democratice şi ale statului de drept în acordul asupra măsurilor de relansare economică, adoptat marţi dimineaţă, la finalul unui summit extraordinar la Bruxelles, a anunţat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, potrivit AFP. ''Comisia Europeană a propus un instrument pentru a lua măsuri cu majoritate calificată, în cazul ...
Pagina 542 din 926