George Marinescu

George Marinescu

„Nimic nu merge bine în țara asta”, cred manifestanții din Grecia

Duminică, 05 Martie 2023 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Aproximativ 7.500 de persoane, potrivit poliţiei, şi-au strigat duminică furia în faţa Parlamentului din Atena, după catastrofa feroviară din Grecia, soldată cu 57 de morţi, care a fost pusă pe seama unei erori umane, dar şi a neglijenţelor pe calea ferată elenă, potrivit AFP. Manifestanţii au incendiat pubelele de gunoi şi au aruncat cu cocteiluri Molotov, iar poliţia a răspuns cu gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare, în plin centrul capitalei elene. Manifestanţii, care ...

Tratat istoric privind protejarea oceanelor

Duminică, 05 Martie 2023 16:26 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele membre ONU au ajuns, în sfârşit, la un acord istoric pentru protejarea oceanelor lumii, după 10 ani de negocieri, informează BBC. Tratatul (The High Seas Treaty) plasează 30% din mări în zone protejate până în 2030, cu scopul de a proteja şi recupera biodiversitatea marină, iar acordul a fost încheiat după 38 de ore de discuţii, la sediul ONU din New York.În ultima evaluare privind speciile marine la nivel global s-a constatat că aproape 10% sunt în pericol de dispari ...

Pregătiri pentru un seism de 8 grade

Duminică, 05 Martie 2023 17:56 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că echipele de salvare iau în calcul la exerciţiile pe care le fac cel mai nefavorabil scenariu, chiar și un cutremur de 8 grade, precizând că nu înseamnă că se va şi întâmpla, dar că trebuie să se antreneze şi pentru aşa ceva, relatează News.ro. „Astfel de exerciţii se vor repeta, o să facem unele mai mici pe zone, o să facem poate unul mai mare în următorii doi, trei ani, va trebui să repetă ...

În lipsa rotativei, USR se autopropune la guvernare

Duminică, 05 Martie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vicepreşedintele USR, deputatul Iulian Bulai, a declarat, în weekend, pentru Agerpres, că nu crede că va avea loc rotaţia premierilor, iar alianţa guvernamentală dintre PNL şi PSD se va rupe. "Nu cred că se va face rotaţia pentru că, în ultimii şase ani, este un fenomen recurent pentru PSD de a fugi de responsabilitate şi pentru PNL, la fiecare an şi jumătate, să îşi schimbe liderii", a declarat Iulian Bulai. Acesta a reiterat faptul că, în ipoteza ruperii coaliţiei de guv ...

Laura Kovesi se pronunță împotriva „noului avatar al răului”

Duminică, 05 Martie 2023 16:26 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Parchetul European (EPPO) este pregătit să lupte împotriva infractorilor care ascund originea, destinația sau dreptul de proprietate asupra bunurilor și activelor care intră sub incidența regimului de sancțiuni al Uniunii Europene, iar asta ar contribui la încetinirea efortului de război al Rusiei și, cu confiscări în urma urmăririlor penale, ar contribui chiar la finanțarea reconstrucției Ucrainei după război, a declarat procurorul european Laura Codruța Kovesi, aflată la L ...

România a câștigat recunoaștere europeană pentru plăcinta dobrogeană

Duminică, 05 Martie 2023 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a câştigat în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului "Plăcintă dobrogeană", după aproape doi ani de "opoziţie hotărâtă şi susţinută" din partea vecinilor de la sud de Dunăre. Această decizie ar urma să fie aprobată în luna martie, în şedinţa DG Agri, unde se află pe ordinea de zi, după care va urma procedural publicarea în Jurnalul Oficial al UE, cel mai probabil în luna aprilie.Demersurile pentru recu ...

Se actualizează lista școlilor cu risc seismic

Vineri, 03 Martie 2023 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Educaţiei a lansat, pe site, o secţiune dedicată situaţiilor de urgenţă, care conţine materiale informative pentru preşcolari, elevi şi personalul unităţilor de învăţământ. Printre altele, secţiunea cuprinde: Platforma nutremurlacutremur - derulată de MAI (prin DSU şi IGSU); Reţeaua seismică educaţională din România ROEDUSEIS; Platforma oficială a ISU Bucureşti-Ilfov; Platforma saptamanaverde.edu.ro, dar şi Infrastructură şcolară - situaţia clădirilor ...

Din 15 martie, România va monitoriza lucrările de pe canalul Bîstroe

Vineri, 03 Martie 2023 18:17 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Autoritățile din România vor începe măsurătorile pe brațul Chilia și pe canalul Bîstroe în 15 martie, a anunțat, vineri, Ministerul Transporturilor, în urma primei întâlniri între oficialii români și ucraineni, în scandalul privind lucrările de dragare făcute de ucraineni. Conform sursei citate, întâlnirea tehnică a avut loc în format videoconferință, la nivel de experți, între partea română și cea ucraineană, fiind coordonată la nivel de secretari de stat. Par ...

Licitație pentru reducerea riscului de inundații în Tecuci

Sâmbătă, 04 Martie 2023 11:27 | Publicat în Bani Europeni
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a demarat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) contractarea serviciilor de proiectare și de execuție pentru lucrările din proiectul de reducere a riscului la inundații în municipiul Tecuci, obiectiv de investiție finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 (vezi și https://www.viata-libera.ro/politica-administratie/195669-exproprieri-in-vederea-unei-investitii-mult-aste ...

ION a învățat să își ceară scuze

Vineri, 03 Martie 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Echipa din spatele lui ION, primul robot bazat pe Inteligență Artificială, devenit consilier al premierului Nicolae Ciucă, și-a cerut scuze, vineri, după ce a fost acuzată de Primăria Ciugud că ar fi încălcat GDPR și ar fi luat fără acord în clipul de prezentare imaginea unei eleve dintr-un clip de prezentare a școlii din comună."Am renunțat la imaginea în cauză și vă promit că am învățat din această experiență. În final, vă mulțumesc pentru scrisoare și pentru c ...
Pagina 107 din 512