George Marinescu

George Marinescu

Proiecte de aproape 14 milioane de lei, cu fonduri prin PNRR

Marți, 31 Ianuarie 2023 12:38 | Publicat în Bani Europeni
Luni, 30 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 780 de noi contracte de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componenta C10 - Fondul Local, în valoare totală de peste 1,5 miliarde de lei, pentru reabilitarea clădirilor publice şi infrastructură pentru transportul verde. Din acest total, nouă proiecte au primit finanțare în județul Galaţi, valoarea însumată a acestora fiind de 13,91 milioane d ...

Autostrada A7, între contestații, procese și întârzieri

Luni, 30 Ianuarie 2023 17:08 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un tronson din Autostrada „Moldovei” A7, de lângă Buzău, nu este nici în prezent contractat, deși licitația a fost lansată încă din vara lui 2021. O nouă decizie în instanță retrimite ofertele la o a treia reevaluare, anul 2026 fiind termen final în PNRR pentru finalizarea tuturor lucrărilor.”În 26.01.2023, Curtea de Apel București a decis menținerea hotărârii CNSC și a admis contestația celor de la Danlin pe cei 13,9 kilometri ai A7 dintre Spătaru (Buzău Sud-Vest) ...

Liberalii pregătesc „tranziția” pentru rotativa de la Guvern

Luni, 30 Ianuarie 2023 17:27 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În prag de „rotativă”, liberalii încep să se mobilizeze, iar premierul Nicolae Ciucă le-ar fi spus liderilor PNL în prima ședință din acest an că schimbul cu PSD la vârful Guvernului se va face, însă vrea „echipă de tranziție” care să-i monitorizeze pe social-democrați, potrivit surselor hotnews.ro. Mai mult, președintele PNL le-a pus în vedere colegilor că trebuie să fie mai vizibili și să le spună oamenilor ce măsuri au promovat liberalii.„Avem nevoie de o or ...

O nouă constrângere pentru zootehnia românească

Luni, 30 Ianuarie 2023 18:26 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România este un important exportator de animale către ţări terţe şi susţine schimbările menite să crească bunăstarea animalelor, dar revizuirea nu trebuie să limiteze anumite tipuri de transport, a declarat, luni, la Bruxelles, ministrul Agriculturii, Petre Daea."România este al doilea mare crescător de oi din Uniunea Europeană şi un important exportator către ţări terţe, acesta făcându-se în principal pe cale navală. De aceea, activitatea de transport al animalelor joac ...

Personal pentru noul Parc Aventura

Marți, 31 Ianuarie 2023 07:54 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Serviciul Public Județean de Administrare a Domeniului Public și Privat (SPJADPP) Galați organizează, din nou, concurs pentru ocuparea funcțiilor contractuale temporar vacante de animator sportiv, în contextul preconizatei inaugurări a Parcului Aventura din Pădurea Gârboavele, fiind vorba despre șase posturi cu normă întreagă. Concursul se va desfășura la sediul instituției, din strada Traian nr. 454A, la începutul lunii februarie, proba sportivă urmând a avea loc pe 7 februar ...

Despre beneficiile împăduririi, în condiții de viscol

Marți, 31 Ianuarie 2023 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Primarul comunei Smârdan, Silviu Zinica, a trecut, în weekend, peste prima acțiune de deszăpezire a comunei în calitate de edil-șef și a tras o concluzie. "Am văzut cu ochii mei străzi în care la 30-40 de minute după trecerea noastră părea că nu s-a intervenit niciodată. Acest lucru se întâmplă în special în mediul rural, adică în peste 90% din țară, din cauza faptului că nu există bariere naturale care să împiedice transferul zăpezii din câmp în localități, mai ...

Județul Mureș, în topul destinațiilor la nivel mondial

Duminică, 29 Ianuarie 2023 15:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cunoscuta platformă de rezervări online Booking.com a introdus județul Mureș în top 10 cele mai primitoare destinații din lume din acest an. Pe primele trei locuri se află provincia spaniolă La Rioja, Epirus, din Grecia și Austria de Sus (Oberoesterreich).Destinațiile au fost alese și clasate în funcție de recenziile Traveller Review Awards 2023 în comparație cu numărul total de proprietăți din orașul sau regiunea respectivă în ceea ce privește cazarea. De asemenea, în cad ...

Condiția lui Marcel Ciolacu pentru a deveni premier

Duminică, 29 Ianuarie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la Brăila, după ce secretarul general Paul Stănescu a anunţat public că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, că nu îşi doreşte să fie "prim-ministrul unui guvern tras în căciulă"."Noi lucrăm deja la programul de guvernare şi o să mergem cu el pe urmă în coaliţie şi o să-l uniformizăm. Sunt două partide, unul social-democrat şi unul liberal, şi trebui ...

Lucrări publice, atribuite ca o pradă în județul Giurgiu

Duminică, 29 Ianuarie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Rechizitoriul fostului ministru PSD și consilier în cadrul Curții De Conturi, Niculae Bădălău, consultat de G4media.ro, acuză corupția generalizată din județul Giurgiu. Procurorii susțin că lucrările publice erau atribuite prin corupție. În plus, finanțările de la instituții centrale precum Compania Națională de Investiții (CNI) ar fi, de asemenea, obținute prin trafic de influență, totul ar fi fost împărțit în Giurgiu ca o pradă (”I-am luat sala de sport”/”Î ...

Produsele ieftine chinezești au fost și sunt la mare trecere

Duminică, 29 Ianuarie 2023 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În anul 2021, România a importat produse din RP Chineză în valoare de peste 6 miliarde de euro, cu peste 1,1 miliarde mai mult decât în anul precedent, arată datele transmise de INS. De la chinezi importăm aproape orice - de la săpun, îmbrăcăminte, miere de albine și până la antibiotice, conform unei analize hotnews.ro. Mai exact, importurile acoperă aproape toată gama de produse. Deși oficial România este orientată politic spre Vest, prețurile mici cu care China inundă p ...
Pagina 124 din 512