Lucrări publice, atribuite ca o pradă în județul Giurgiu

Lucrări publice, atribuite ca o pradă în județul Giurgiu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Rechizitoriul fostului ministru PSD și consilier în cadrul Curții De Conturi, Niculae Bădălău, consultat de G4media.ro, acuză corupția generalizată din județul Giurgiu. Procurorii susțin că lucrările publice erau atribuite prin corupție. În plus, finanțările de la instituții centrale precum Compania Națională de Investiții (CNI) ar fi, de asemenea, obținute prin trafic de influență, totul ar fi fost împărțit în Giurgiu ca o pradă (”I-am luat sala de sport”/”Îți bag dispensarul”), după cum apare din interceptările publicate de G4media.

Tot din rechizitoriu rezultă că bătălia pentru resurse pare a fi feroce în ciuda familiarității de exprimare a personajelor. Lui Niculae Bădălău, ceilalți îi spun Nicu sau Nae, Năică. Acesta din urmă îl numește ”Grasu” pe deputatul PNL (fost PSD) Alexandru Andrei și Tică pe Dumitru Beianu, șeful liberal al CJ Giurgiu.

Pe de o parte, procurorii arată cum fostul ministru i-ar fi solicitat lui Dan Păsat, primarul PNL din comuna Bucșani, atribuirea unui contract de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă în valoare de peste 7 milioane de lei pentru firma controlată de ginerele lui, Răzvan Marica. În schimb, Bădălău i-ar fi promis primarului că îi obține finanțare pentru un proiect de la Compania Națională de Investiții. Bădălău se lăuda că ar controla-o pe șefa de la CNI, Manuela Pătrășcoiu. Contactată de G4Media.ro, Pătrășcoiu, director general în cadrul CNI, nu a răspuns întrebărilor presei.

În plus, Bădălău se laudă că le-ar fi suflat contracte liberalilor din județ, dar i-ar fi și ajutat, la schimb, să obțină finanțare de la CNI pentru alte lucrări sau i-ar fi scăpat de diverse ”belele”.

Niculae Bădălău a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a oferit mită 170.000 de euro unui primar din Giurgiu, cel mai probabil lui Dan Păsat, în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.

Citit 534 ori Ultima modificare Duminică, 29 Ianuarie 2023 15:47

1 comentariu

  • postat de marr
    Duminică, 29 Ianuarie 2023 20:40
    86.124.201.***
    Specia puiului de Dragnea ...e numeroasa . Are Multi Vlastari .
    Daca nu patesc nimic/nu sunt consecinte , doar asa jocuri de glezne, mimari ale justitiei ...De ce n-ar face (si pe mai departe ) ?
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.