Remus Basalic

Remus Basalic

Peste 1.800 de gălăţeni au LĂSAT ORAȘUL pentru a trăi în comuna Şendreni

Miercuri, 25 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în SATUL
Aflată la doar 11 kilometri de municipiul Galaţi, comuna Şendreni "suferă" de majoritatea lipsurilor specifice localităţilor din mediul rural. În afara apei potabile, locuitorii din cele trei sate din componenţa comunei nu beneficiază nici de un sistem de canalizare, nici de gaze şi, cu excepţia unor străzi principale, nici de drumuri asfaltate. Cu toate acestea, Şendreniul continuă să fie ca un magnet pentru mulţi gălăţeni, care aleg să se mute cu acte în regulă aici. Aş ...

Gălățenii au protestat împotriva ordonanței vizând grațierea și modificarea Codului Penal (FOTO)

Duminică, 22 Ianuarie 2017 19:40 | Publicat în Regional
Câteva sute de persoane au participat la protestul organizat la Galați, în fața Palatului Prefecturii, duminică seară. Oamenii au scandat lozinci împotriva proiectului de ordonanță vizând grațierea, au afișat mesaje anticorupție, au aprins lumânări și au fluturat tricolorul. Protestatarii s-au adunat, treptat, în fața Monumentului Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989, începând cu ora 17,00. În timp ce noi grupuri se alăturau mulțimii, oamenii au scandat ”R ...

Jaf sub umbrela politicii

Luni, 23 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De numai patru minute au avut nevoie senatorii pentru a respinge una dintre cele mai bune reforme adoptate de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, în scurta perioadă a mandatului său. Este vorba despre Ordonanţa 79/2016, act normativ pe care parlamentarii au avut grijă să-l înăbuşe încă din faşă.Dacă ar fi devenit lege, respectiva ordonanţă ar fi liberalizat accesul la funcţiile de manageri de spitale, ceea ce ar fi fost o lovitură de graţie dată caracatiţei ma ...

Incendiu puternic într-o locuinţă din Pechea

Duminică, 22 Ianuarie 2017 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-o gospodărie din Pechea. La faţa locului au intervenit echipajele Gărzii de pompieri Pechea. Acestea au constatat că o parte din acoperişul locuinţei ardea cu violenţă, afectate fiind, cu precădere, camera tehnică a centralei şi o magazie cu cereale, precum şi bucătăria de vară. "Intervenţia promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă, salvându-se astfel patru camere. Au ars 100 de metri pătraţi de acoperiş, 500 de kg de cereale ...

Igrasie, rugină şi mizerie, la Spitalul Municipal din Tecuci (VIDEO şi FOTO)

Vineri, 20 Ianuarie 2017 17:00 | Publicat în SOCIETATE
  Un film publicat, zilele trecute, pe o reţea de socializare, scoate la iveală condiţiile deplorabile în care mamele şi copiii sunt nevoiţi să stea internaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal "Anton Cincu" Tecuci. În filmare, se văd clar igrasia de pe pereţi, saltelele roase şi murdare, aşternuturile aruncate alandala, dulapurile vechi, fără sertare, şi mâncarea depozitată pe pervazuri. Filmuleţul a adunat peste 70.000 de vizualizări în scurt timp, iar zeci ...

Managerii de spitale vor fi NUMIȚI tot pe criterii politice

Joi, 19 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Depolitizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de manageri de spital a fost una dintre măsurile care au pus pe jar lumea medicală din România, în luna noiembrie a anului trecut. Propunerea, prezentată sub forma unei ordonanţe de urgenţă, a fost făcută de către ministrul de atunci al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Totul a fost înăbuşit însă înainte de a deveni lege, după ce, în 10 ianuarie, Comisia de sănătate publică a Senatului, condusă de László Attila, a da ...

Cum puteţi obţine CARDUL european de sănătate

Joi, 19 Ianuarie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii care contribuie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pot obţine un document care le conferă dreptul de a beneficia de anumite servicii medicale gratuite, pe durata deplasării în statele membre ale Uniunii Europene (UE), precum şi în alte state europene care nu fac parte din spaţiul comunitar. Documentul poartă numele de card european de sănătate şi poate fi obţinut de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Doar în 2015 (ultimele ...

O tânără din Galaţi a fost diagnosticată cu GRIPĂ

Marți, 17 Ianuarie 2017 21:00 | Publicat în EVENIMENT
2.763 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii, în săptămâna 9-15 ianuarie. Cei mai afectaţi de răcelile de sezon sunt copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani, în rândul cărora au fost înregistrate 796 din totalul cazurilor. 85 de persoane cu viroze respiratorii au avut nevoie de spitalizare, din cauza formelor severe de boală. "În ceea ce priveşte pneumoniile, numărul total a fost de 395 de cazuri, cu grupa de vârstă cea mai afectată 5-14 ani, un ...

Alţi doi gălăţeni au MURIT din cauza GERULUI

Miercuri, 18 Ianuarie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 48 de ani şi o femeie în vârstă de 82 de ani şi-au pierdut viaţa din cauza gerului. Bărbatul era din comuna gălățeană Cosmeşti, iar femeia din Piscu. Ambii au fost găsiţi, în stare de hipotermie, în propriile locuinţe neîncălzite. Bărbatul a fost dus la Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci, unde a murit la scurtă vreme de la internare. Nici pentru femeie, medicii de la Spitalul Judeţean Galaţi nu au putut să facă nimic pentru a o salva. "Do ...

Medicamentele scumpe, prescrise direct de către medicii curanţi

Marți, 17 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Pacienţii care suferă de cancer, boli autoimune sau boli rare vor obţine mai uşor acces la medicamente compensate şi gratuite, din 1 martie, când întreaga responsabilitate a prescrierii cade pe umerii medicului curant şi nu pe cei ai comisiilor de specialitate, ce urmează să fie desfiinţate. În consecinţă, românii care suferă de boli grave şi care vor avea nevoie de medicamente compensate sau gratuite de ultimă generaţie, vor avea acces mai rapid la ele. Şi asta fără dosar ...
Pagina 402 din 692