1. Moartea unui poet...(Panait Căpăţână, să zicem)...însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul Păcii şi Iubirii universale! Însemnează o lacrimă de tristeţe pe obrazul Candorii! Însemnează un strigăt de reproş peste gardul Providenţei! Şi nu numai atât! Însemnează prezenţa unei Absenţe! Şi absenţa unei Prezenţe! Reprezintă o adăugare la Minus şi o scădere la Plus!...Când Panait Căpăţână rostea „priveam absent biserici şi femei/ când mi-a călcat o ...

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedrală! Dacă-i veche, o văd nouă (nouă cum o haină veche...ne-mbrăcată, nici o dată, de un om fără pereche)...! Dacă-i rece, o văd caldă (caldă cum o ploaie rece, vara, când nisipul fierbe, zburdă, zbiară şi petrece)...! Dacă-i fiară, o văd blândă (blândă cum numai o fiară când îi duci la moarte puii, dar pe ea o zvârli afară)...!...Dacă-i dacă, dacă-i unde.. ...

Cum numai mama respectă re/naşterea, aşa respect eu ne/răbdarea! Cum numai setea respectă fântâna, aşa respect eu deşertăciunea! Cum numai războiul respectă pacea, aşa respect eu iubirea! Cum numai sarsailă respectă biserica, aşa respect eu nemernicia! Cum numai morfologia respectă sintaxa, aşa respect eu adevărul! Cum numai tata respectă coasa, aşa respect eu iarba! Cum numai foamea respectă pâinea, aşa respect eu grâul! Cum numai viaţa respectă moartea, aşa ...

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte şi-n vaiere sfărâmătoare de orizonturi îndepărtate şi/ori apropiate, aşa, să anunţe sosirea în lume a unui ucigaş de păsări, ursitoarele, fir-ar ele să fie de şchioape şi neghioabe şi nătânge, au hohotit sardonic şi au pus la cale o dislocare de forţe dumnezeieşti, dar şi diavoleşti, greu de imaginat şi greu de ilustrat/descris într-o perspectivă imediată! Forţe ...

Acest poem trebuie să zboare până Acolo, dar nu zboară...!... Cred că-i defect, cred că (nu) are greutate... şi doar l-am scris cu pană de cioară!   Trebuia să-l scrii cu pană de privighetoare... (îmi zice un laureat al premiului N pentru aeroplane)... şi ar fi zburat, toată viaţa ar fi zburat! Trebuia să-l scrii cu pană de vulture... şi ar fi zburat!... Trebuia să-l scrii cu pană de bâţâitoare... şi ar fi zburat!... Trebuia să-l fi scris cu pană de nu ştiu care... ...

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!...Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2016 ani...după H, bineînţeles! Sunt mulţi? Sunt puţini? Nu contează! Contează numai ce am aflat şi ce am făcut în toată această perioadă convenţională! Numai câtă viaţă şi câtă moarte am „mâncat” din mila Domnului contează! Numai cât de mult m-am sfădit/hârjonit cu Deşertăciunea contează! Fiindcă despre Iubire nu poate fi vorba! Aceasta, pur şi simplu, nu există! Cei care cred ...

Fiindcă nu-s ce nu eram.../ şi sunt ce-am fost o viaţă-ntreagă, fiindcă n-am ce n-am avut/ şi am ce am aflat pe Cale - declar acum şi-aici şi clar/ şi strict, aşa, să se-nţeleagă: nu am ascuns şi nu ascund/ nimic din darurile Sale, mă-nclin sa steaua-n asfinţit,/ necunoscută şi săracă... şi-opaiţ credincios rămân/ mormintelor din mahalale!   Mă-nclin şi cad şi mă sfărâm.../ (ca să ajung la fiecare)... rămân...că nu am încotro/ din urma celor care pleacă, din ...

Dacă te mai prind la poartă, mă fac rău ca un obuz liniştit...ştii foarte bine ce se poate întâmpla, dacă nu mă laşi în pace...pot să explodez cumva, pot să te sfărâm, duşmanco!...să nu zici că nu ţi-am spus!   Şi mă fac mitralieră cu metafore dum-dum, cu lunetă, cu trasoare, să se vadă până-n sat, cu oglinzi retrovizoare, ca să văd ce (n)-am uitat când mi-ai declarat războiul cel de-atuncea pân-acum!...   Cred că (n)-am uitat să-(mi) flutur o batistă la pl ...

Cred că aşa e dat mereu:/ să nu mă joc de-a Dumnezeu şi să nu-i cer nimic în plus,/ dacă nu ştiu ce am de spus!   Nici nu mă joc şi nici nu-i cer/ cheia intrării în Mister... nu mă atrage nici un rai,/ nici un „rămâi” şi nici un „hai”!   Totul nu zice mai nimic,/ însă mai strig, încă mai strig: ia ce (nu) ştii că n-ai luat,/ dar nu-mi lua ce nu mi-ai dat!   Nimicul parcă spune tot/ ce n-are sud, ce n-are nord, ce n-are sus, ce n-are jos/ în Ochiul sfânt şi m ...

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acasă, vorbeşte singură... ori poate numai mi se pare că vorbeşte singură şi „de pe dealuri”, cum bârfesc sătenii. Îndrăznesc să-i spun bună ziua, să-i sărut mâinile scheletice şi s-o întreb cu cine vorbeşte. Mă pironeşte-n mijlocul cărării, cu albastrul năucitor al ochilor, şi-mi zice năucitor: „Cu cel de Sus vorbesc! Cu Dumnezeu, adică! Ce, nu crezi că-i pos ...