Ţii minte dansul mut al întâlnirii pe calea care duce într-o doară?!... (era tangou, sau vals, nici nu mai ştiu)... şi eu credeam că duce până-n gară! Şi ce volute-n dârdora-ntâmplării ne desenau portaluri spre uitare... era frumos, foarte frumos era... chiar auzeam „drum bun” la fiecare! Şi că plecăm cu trenul tocmai unde nu vine seara să te risipească... dar auzeam şi râsuri şi plânsori dinspre-adâncimea cea dumnezeiască! Şi nimeni-nimeni nu se-ncumeta să ne ...

Vin rece. Din ce în ce mai rece. Vin vechi. Din ce în ce mai vechi. Deopotrivă: şi rece, şi vechi. Deopotrivă: şi substantiv, şi verb. Vin rece şi vechi... dinspre Bârlad. Fiindcă vin cald (din ce în ce mai cald) şi vin nou (din ce în ce mai nou) nu se (mai) poate. Şi toate acestea fiindcă amanta mea, cea mai frumoasă din mijlocul Moldovei de peste tot, e bolnăvioară: face temperaturi... dar face (abia-abia mai face) şi pulpe de post, şi sare în bucate. Sare (în bucate)... ...

Moto: „au făcut copiii noştri dinţi/ muşcă din bunici şi din părinţi/ muşcă din văzduh şi din pământ/ muşcă şi din morţii din mormânt” (Tudor Gheorghe) !am încercat frumos... am încercat cu vorbă rară, blândă şi înceată, să vindec rana liniştii din jur, să-i bandajez fractura, să nu vadă cum fii şi fiice scuipă în obraz pământul scump, şi-i pun urât şi greu pe umerii fărmaţi, cum (blestemând) aruncă pietre-n domnul dumnezeu! !am încercat... da ...

Mă sui în autobuz şi nu mă doare piciorul stâng. Şi nici de-al naibii nu vreau să mă aşez. Fiindcă scaunele-s ocupate cu elevi sârguincioşi. Cu domnişoare şi flăcăi scurgându-li-se cabluri din urechi şi indiferenţă din constituţia ostenită şi firavă de atâta democraţie. Şi nici n-am de gând să cerşesc. Fiindcă nu-mi şade bine la palmares. Odihnească-se în pace tineretul cesta umplut ochi cu osârdie, că tare-i grea şcoala românească modernă şi căpiată de ...

Este cazul (cred că-i cazul) să ne dăm o ţâră sama/ cât de mare e distanţa de Si Vis Amari, Ama!.../ cât de mult se-ndepărtează de la rost şi de pe cale/ ceşti cuplaţi la zgomotoare, ceşti săriţi din balamale,/ ceste lungi şi scurte dive prin "boema" lustruită/ de triumful decadenţei începând din crisalidă,/ de victorii fără luptă şi de glorie măruntă,/ de urât, de gol, de lene pe-o cărare ce se-nfundă,/ pe un drum cu orizontul chiar sub nasul lor de "vază".../ D ...

!pe fiecare frunză scrie toamnă cu galben în caligrafii de vânt şi iartă-mă şi bună seara doamnă mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sînt! !de ce mi-i dor e singura-ntrebare caut răspuns zburându-mă în gol o pasăre de-a pururi călătoare de-a pururi rătăcindu-se de stol! !în toamna asta nu mai plec de-acasă nici o plecare nu mai are preţ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ! ! şi parcă nu mai sînt de-atâta brumă tăcere ...

Sigur că da! Cu picioarele pe jos merg spre Nord! N-am cum să merg în alt fel! Că doar n-am să mă sui cu grădina-n troleibuz! Deşi ar cam trebui să miroase a grădină (măcar oleacă, să nu te sufoci, dacă mai mult nu se poate) şi-n troleibuz, şi-n autobuz, şi-n tramvai...!...nu numai a rachiu şi usturoi, nu numai a sudoare de mâna întâia, dar şi de mâna a doua...!...nu numai a râgâială şi a slin de neam prost...!...Da, nu-i aşa grea grădina (suspendată) pe umăr, dar ...

!eu, de astăzi, jur: nu mă mai joc fără noimă...iată, cum se vede şi s-aude împrejurul tot (şi al meu, şi-al tău) pe îndelete,   dincolo de garduri şi de uşi, de pereţi, de mofturi, de răbdare!... (ştiu că m-am jucat pe sama cui a murit frumos...şi încă moare...)!   !ştiu că am zvârlit dinspre urât, dinspre rău şi dinspre-mpovărare, cu securea, să dau luna jos... luna asta...luna următoare...!   !ştiu, m-am furişat (de-atâtea ori) prin livezi cu mere interzise ...

Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: „să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!”...şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că că-i împătimită ...

Eu n-am avut nimic...şi nici nu am... şi pot să spun că totul mi-i totuna: şi-aproape, şi departe, şi egal cu viaţa, cu deşertul, cu minciuna!   Mă uit la cer şi-mi zic frumos: e „sus”... dar dacă-i „jos”, şi eu n-am nici o ştire?... mă mir, admir, de/scriu, adun şi scad mulţime de tandreţe şi iubire!   Mă-ndoi, mă îndoiesc şi mă învârt... [abia mai poate eu(l) să respire]... şi nici un punct nu văd la orizont, dar tot mai sper să ies din cercuire!   Flui ...