Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Ce s-a SCHIMBAT într-o comună gălățeană distrusă, acum doi ani, de INUNDAȚII. Investiţiile ajung cu viteza melcului (FOTO)
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în Regional
Un petic de pământ aşezat pe Podişul de Jos al Moldovei păstrează în sine o parte din istoria judeţului Galaţi. Mulţi domnitori s-au plimbat pe aici, lăsând în urmă legende, care sunt amintite şi astăzi cu mândrie de către localnici. Asta se întâmplă la Cuca, o comună din judeţul Galaţi, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraş. Aici, sunt nenumărate contraste, ba chiar două lumi paralele. Una dintre acestea te trimite în trecut, mai ales dacă îţi rătăceş ...
Trupele de TEATRU INDEPENDENT din toată ţara, invitate la Galaţi să participe la un FESTIVAL. Până când se fac ÎNSCRIERILE
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în CULTURA
„Social Act Theatre”, prima trupă profesionistă de teatru independent din Galaţi, împreună cu Teatrul Muzical „N. Leonard”, organizează, în perioada 5-11 august, cea de-a doua ediţie a Festivalului de Teatru Independent “Butterfly Effect ITF”.
În acest context, sunt invitate trupele de teatru independent din toată ţară să se înscrie la selecţie, trimiţând înregistrări ale spectacolelor la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie s ...
O palmă şi-un pumn (la mormântul Mamei din Totdeauna)
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Cuvintele mamei?!...ş-acuma s-aud în partea de nord a Moldovei de sud, cum spun despre leagăn...şi despre noroc... mă rog şi ascult, lăcrămez şi mă rog! Dă-i, Doamne, odihnă în sus, dacă-i sus: păzeşte-o de greul pe care l-a dus!... fă-i ţărnă uşoară în jos, dacă-i jos: fă-i drumul curat şi fă-i visul frumos!... Cuvintele mamei?!...ş-acuma le port în partea de sud a Moldovei de nord, le port pe coclauri, le-ndemn şi le-mpac... le rog să mă-nveţe de dor şi ...
Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau mai mult! Doar aşa, să văd vro câteva fete-n horă şi-n sârbă! Doar aşa, s-o văd pe Maria cum îi stă-n rochie de mireasă! Şi să-l văd şi pe mire cum se fasoleşte, cum se dă cu aramă pe faţă! Că mi-a suflat-o pe Maria de sub nas! Şi ce tare-am mai plâns când mi-a suflat-o! Şi n-am plâns pe jos! Am plâns în bidoane de plastic! Două am umplut! Să i le arăt M ...
Insolvenţe şi la pokemoniadă?
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Mesajul este limpede pentru Statul Islamic şi celelalte organizaţii care afectează feng-shui-ul omenirii: bre, în România nu e cazul să vină terorişti cu carte de muncă. Ne rezolvăm singuri după modelul de la Iaşi, de acum două zile. O explozie puternică s-a soldat cu opt victime, una dintre ele ratând supravieţuirea.
* Marele premiu la loto 6 din 49 a fost câştigat de un pensionar. E din localitatea Motru, o ştiaţi deja. Individul spune că de 50 de ani joacă la acest po ...
Primarul şi unul dintre viceprimari, în concediu. CINE conduce Primăria Galaţiului?
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Răspunsul corect la această întrebare ar fi viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman, desigur, împreună cu noul city manager al oraşului, Marius Humelnicu. Motivul? Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, se află, în această săptămână, în concediu.
Atribuţiile edilului au fost preluate, pentru două zile, luni şi marţi, de către viceprimarul PSD Sorin Enache. Numai că, după câte am aflat, şi acesta va intra în concediu începând chiar de astăzi. În aceste condiţii ...
O legendă vie a devenit doar legendă: Regina Ana
Miercuri, 03 August 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Regină te naşti, nu devii! Aşa scriam, în septembrie anul trecut, la aniversarea Reginei Ana, la prima întâlnire a Majestăţii Sale cu Regele Mihai I al României, în toamna anului 1947, la Londra, în loc să facă o reverenţă graţioasă, a luat milităreşte poziţie de drepţi şi l-a salutat lovind călcâiele. Ca un soldat! Apoi, realizând situaţia, stânjenită, a ieşit imediat din încăpere. De vină o fi fost, poate, uniforma militară a tânărului Rege Mihai, care veni ...
Părerea unanimă a specialiştilor fotbalului în sală este aceea că ediţia 2015-2016 a campionatului a fost cea mai reuşită, cea mai puternică din ultimii zece ani. Este o apreciere măgulitoare şi la adresa echipei noastre, care în ultimul deceniu s-a numărat printre protagonistele competiţiei de futsal. United Galaţi a fost vicecampioană în 2011, medaliată cu bronz în 2013 şi 2016 şi de trei ori pe locul al patrulea. De asemenea, are trei prezenţe în finala „Cupei Român ...
Chiar dacă timid, adopţiile de căţeluşi din padocul Ecosal au continuat şi în ultimele zile ale lunii trecute. Conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Ecosal, în săptămâna 25.07.2016 - 31.07.2016 au fost adoptate 13 patrupede, dintre care trei de către persoane fizice, iar 10 de către un ONG. De asemenea, un căţeluş a fost revendicat de proprietar.
„Adoptă un căţel din padocul Ecosal”, îi îndeamnă pe internauţi reprezentanţii Serviciului Public, care preci ...
LOCURI DE MUNCĂ GALAȚI/ Oportunitate de angajare, la Muzeul de Artă Vizuală
Marți, 02 August 2016 17:30 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii cu studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, se pot înscrie la concursul organizat de Muzeul de Artă Vizuală pentru ocuparea funcţiei de administrator.
Pentru a putea participa la cele două probe stabilite de instituţia de cultură şi, bineînţeles, pentru a avea şansa ocupării unui astfel de post, candidaţii trebuie să aibă minimum doi ani vechime într-o funcţie similară.
Termenul-limită de depunere a dosarelor ...