Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Peste 500 de persoane au fost sancţionate pentru că au ocolit marcajele pietonale
Pietonii se învaţă greu să circule corect pe străzi, în ciuda faptului că una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere o reprezintă traversarea neregulamentară, iar poliţiştii sunt de multă vreme cu ochii pe cei care sfidează această regulă elementară de trafic. Numai săptămâna trecută, 502 persoane au fost depistate în timp ce treceau străzile prin locuri unde şi-ar fi pus în ...
Spectacole, concursuri cu premii şi distracţie, pentru copii, de 1 IUNIE
Miercuri, 01 Iunie 2016 12:45 | Publicat în EVENIMENT
Concursuri cu premii, spectacole, atelierele de creaţie şi concerte sunt surprizele pregătite de Primăria Galaţi de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Iată care este programul manifestărilor, pe ore, aşa cum ne-a fost comunicat de Biroul de Presă al municipalităţii.
La Grădina de Vară ”Nae Leonard” are loc, între orele 10,00 - 13,00, un concurs cu premii al şcolilor de dans din Galaţi.
La Casa de Cultură a Sindicatelor, distracţia începe la ora 17,00, cu spectac ...
Înscriere la admiterea în clasa a V-a la Liceul "Dunărea"
Miercuri, 01 Iunie 2016 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Cei care vor să se înscrie în clasa a V-a la Liceul “Dunărea” pot depune dosarele până pe 30 iunie. Testarea la limba română şi matematică va fi pe 1 iulie. Modelele de teste se găsesc la secretariatul şcolii. Cei care vor fi admişi vor beneficia de profesori de elită, program de la 8,00 la 13,00, laboratoare de informatică dotate cu tehnică nouă, limba germană, teren minifotbal. ...
CATEDRA. Cum şi de ce să reciclăm uleiul rezidual
Miercuri, 01 Iunie 2016 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Poluarea mediului a apărut odată cu omul, dar s-a dezvoltat şi s-a diversificat pe măsura evoluţiei societăţii umane, ajungând astăzi una dintre importantele preocupări ale specialiştilor din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii, ale statelor şi guvernelor, ale întregii populaţii a pământului. Pentru ca Pământul să rămână o planetă vie, Şcoala Nr. 29 a început un proiect de educare a consumatorului gălăţean. Foarte mulţi aruncă uleiul ars în reţeaua de can ...
FESTIVALUL GULLIVER, pe… bucăţi. Nu poţi fi păpuşar fără dragostea lemnului
Miercuri, 01 Iunie 2016 11:00 | Publicat în CULTURA
Şi inima de lemn bate adânc! Ne întoarcem la obârşiile teatrului de păpuşi! Astfel, jocul chinezesc de umbre, jocul cu păpuşi pe mână şi foarte dificilul lucru cu marionetele au putut fi admirate în Fesivalul internaţional "Gulliver", atât pe scenă, cât şi în ateliere şi chiar… în cărţi.
Mânuitoare cu vechime, profesor şi teatrolog, conf. univ. dr. Anca Doina Ciobotaru (în foto 1 și foto 2, galerie), de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, a lansat î ...
Ionuţ Dobrin, CALIFICAT în lotul pentru Europenele de şah. Și tu îl POȚI AJUTA să ajungă în capitala Cehiei
Miercuri, 01 Iunie 2016 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ionuţ Alexandru Dobrin a început să joace în 2011, când avea doar şapte ani. Cum studiază metodic tot ceea ce îi place, în paralel cu sportul minţii, a citit multe despre campionii celebri ai lumii la şah. Spre amuzamentul întregii familii, obişnuia pe atunci să citeze din Jose Raul Capablanca, un cubanez, campion mondial la începutul secolului 20, care spunea că „pentru a deveni un bun jucător, trebuie să pierzi întâi sute de partide”. Şi aşa a făcut: cu răbdare, a p ...
O istorie mai puţin cunoscută, la Casa ”Serfioti”
Miercuri, 01 Iunie 2016 08:00 | Publicat în CULTURA
În cadrul Cenaclului "Serfioti", pe lângă sărbătorirea Zilei Internaţionale a Copilului, miercuri, 1 iunie, începând cu ora 17,00, puteţi participa la o lansare editorială incitantă.
În volumul "Istoria maniheismului şi vestigiile arheologice bogomile din spaţiul balcanic", Marcel Capriş vă va introduce într-o istorie mai puţin cunoscută, într-o lume apusă, ciudată şi tragică. ...
PERFORMANȚE GĂLĂȚENE: Peste 100 de premii, menţiuni şi medalii la olimpiadele naţionale
Miercuri, 01 Iunie 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
O treime dintre distincţii sunt obţinute de elevii de la CNVA
Peste 100 de elevi gălăţeni s-au întors de la concursurile şi olimpiadele naţionale cu premii, menţiuni şi medalii. Cum premiile I, II şi III se acordă doar elevilor clasaţi pe primele trei locuri, doar 30 dintre reprezentanţii judeţului nostru şi trei echipe sportive au reuşit să câştige astfel de distincţii - 11 premii I, opt premii II şi 14 premii III. Restul sunt menţiuni, premii speciale, menţiuni spe ...
FINAL NEPLĂCUT de sezon în Liga a IV-a. Abandon după eşecul din derbi. Rivalii sunt campioni
Miercuri, 01 Iunie 2016 06:00 | Publicat în SPORT
Fulgerul Smulţi, echipă ce a stat în fruntea clasamentului aproape tot campionatul, nu s-a prezentat la Toflea * Rivalii de la Avântul Valea Mărului au câştigat şi sunt campioni înaintea ultimelor două etape
Mare surpriză în campionatul Ligii a IV-a, una negativă. După ce, cu o etapă înainte, pierdeau derbiul pentru primul loc, cei de la Fulgerul Smulţi s-au supărat atât de tare încât în ultima rundă programată, a 28-a, n-au mai catadicsit să se prezinte la meciul din ...
PONTURI PENTRU ȘOFERI: Cum poţi PLĂTI o asigurare mai mică pentru maşină
Miercuri, 01 Iunie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Pentru şoferii tineri, cu permis relativ proaspăt în buzunar şi cu o maşină cu mulţi cai putere, achitarea poliţei RCA poate fi o corvoadă financiară deloc de neglijat. Vârsta, experienţa, antecedentele în trafic, precum şi alte criterii de care pot ţine cont societăţile de asigurări atârnă greu la stabilirea cuantumului poliţei obligatorii, cei mai avantajaţi devenind, în aceste condiţii, vârstnicii. Legea permite, în momentul de faţă, un singur „artificiu” care ...