România a importat, în primele şase luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 834.800 tone echivalent petrol (tep), cu 19,9 la sută mai mare (+138.800 tep) faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform INS. Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 3,8 milioane tep, fiind cu 1,3 la sută peste cea din primul semestru din 2023 (+48.600 tep). Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţi ...
România își propune să devină independentă energetic
Vineri, 23 August 2024 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Varianta finală a strategiei energetice, publicată vineri pe site-ul Ministerului Energiei, arată că România trebuie să își reducă sau chiar să elimine dependența de importuri în domeniul energetic, relatează HotNews.ro.
O soluție este creșterea eficienței energetice, ceea ce ar însemna o reducere a consumului. Reducerea consumului înseamnă diminuarea necesității de importuri energetice, se precizează în document. În ceea ce privește combustibilii fosili solizi (cărbun ...
Combinatul siderurgic, ajutor de stat pentru costurile cu energia
Vineri, 23 August 2024 11:20 | Publicat în Regional
Ministerul Energiei pregătește o schemă de ajutor de stat destinată sprijinirii marilor emitenți industriali de dioxid de carbon (CO2), care se confruntă cu presiuni financiare din cauza obligațiilor de achiziție a certificatelor de emisii impuse de legislația europeană, printre agenții economici vizați fiind și combinatul siderurgic Liberty Galați.
După cum v-am relatat în paginile ziarului "Viața liberă", subiectul costurilor energiei pentru marii consumatori industriali a f ...
Ținta de stocare a gazelor pentru iarnă, atinsă
Joi, 22 August 2024 16:58 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România are deja înmagazinate 2,878 miliarde de metri cubi de gaze naturale, pentru un grad de umplere de 90,79%, ceea ce înseamnă că și-a îndeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru iarna viitoare cu mai mult de 70 de zile înainte de termen. "Ne menținem angajamentul din iarna trecută și pentru iarna ce urmează: românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor. România este, ca de fiecare dată, un partener solid pentru Uniunea Europeană. Prin respecta ...
Cum a devenit Școala 29 un model de bună practică în educație și administrație
Joi, 01 August 2024 13:00 | Publicat în Regional
Știm că de la educație pornește totul, iar rezultatele nu întârzie să apară atunci când există preocupare din partea dascălilor, dar și a autorităților care trebuie să se implice și să aloce resursele necesare. Iar Școala Nr. 29 este un exemplu de succes. După ce Primăria municipiului Galați a realizat modernizarea clădirii școlii, acum se lucrează la noua sala de sport.
Școala Nr. 29 are o tradiție frumoasă în cartierul Micro 19 și este un adevărat reper pentru ...
Prețul energiei, de trei ori mai mare decât în vestul Europei
Miercuri, 24 Iulie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prețurile energiei pe piața bursieră din România nu au scăzut, așa cum ar fi fost de așteptat, în condițiile în care nu mai este caniculă, iar consumul de electricitate a scăzut mult față de acum o săptămână. În continuare, piața bursieră se comportă de parcă ar fi criză, având cele mai mari prețuri din regiune și din UE. Mult mai mari, comentează HotNews. Pe PZU - Piața Zilei Următoare, prețul mediu al energiei electrice este de 196 euro/MWh, în România. Este ma ...
Producţia de ţiţei ar urma să scadă până în anul 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5 la sută, conform estimărilor din ultima prognoză a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP). Astfel, în 2024, va fi extrasă o cantitate de ţiţei de 2,82 milioane tone echivalent petrol (tep) - minus 3,1 la sută faţă de 2023, în 2025 de 2,74 milioane tep (minus 2,8 la sută), în 2026 de 2,68 milioane tep (minus 2,2 la sută) şi în 2027 de 2,6 ...
Distribuția, ”veriga slabă” a sistemului energetic național
Duminică, 21 Iulie 2024 14:31 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Investiţiile pe următorii cinci ani în sistemul energetic naţional, pe toate componentele sale, sunt cruciale pentru întărirea rezilinţei acestuia, a declarat Daniela Dărăban, director executiv în cadrul Federaţiei Patronale a Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (Federaţia ACUE), la finalul reuniunii Comandamentului pentru energie, întrunit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Victoria.
"Sistemul energetic chiar este rezilient. Date fiind situaţiile m ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că se ia în calcul diferențierea costurilor cu energia electrică în funcție de intervalul orar în care are loc consumul, astfel încât consumatorii să plătească mai puțin dacă folosesc energie într-un anume moment al zilei. "Vrem să facem un cadru corect, în care şi participanții la sectorul energetic, şi consumatorii să aibă confortul că un comportament responsabil, eficient va fi şi recompensat", a punctat Sebastian Burduj ...
Ministrul Energiei „fură curent”
Vineri, 19 Iulie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Îi mai țineți minte pe cei care vă luau temperatura și numele termometrului în deșert, la intrarea în supermarket?! S-au angajat la ANM, cu normă întreagă la cap, în contextul caniculei. Unul dintre ei are năzuințe și mai mari: vrea să devină parlamentar, ca să poată să-și facă calul senator, pardon de exprimare! De fapt, este vorba de celebra iapă plată Canigula, care i-a aparținut lui Iulian Bulai.* Pentru că miercuri seară era cât pe ce să plouă cu apă, Asocia ...