Zeci de oameni stau în frig, din cauza unor avarii ale Calorgal

Zeci de oameni stau în frig, din cauza unor avarii ale Calorgal

Marius Negri
Evaluaţi acest articol
(75 voturi)
2 comentarii

Deşi sunt branşaţi la sistemul centralizat de termoficare, iar de la începutul lunii noiembrie a fost reluată furnizarea de energie termică în oraş, zeci de gălăţeni dârdâie de frig în apartamente deoarece nu primesc nici acum căldură. Din cauza condensului, în unele locuinţe curg şiroaie de apă pe pereţi şi şi-a făcut apariţia mucegaiul.

Zeci de chiriaşi ai Primăriei, care locuiesc la blocul F de pe strada Aurel Vlaicu, printre care copii de grădiniţă şi de şcoală generală, dar şi vârstnici trecuţi de 70-80 de ani, se chinuie, de mai bine de o lună, să supravieţuiască frigului din locuinţe, în condiţiile în care, de la reluarea furnizării de agent termic în sistem centralizat, au avut parte de căldură doar două nopţi: la începutul lunii noiembrie, când a fost repornit sistemul, şi în noaptea de 4 spre 5 decembrie. De vină pentru frigul din locuinţele celor 39 de familii şi persoane singure sunt două avarii consecutive la reţelele Calorgal. Pentru a repara prima conductă avariată, reprezentanţilor Calorgal le-a luat aproape o lună, în condiţiile în care furnizarea de căldură a fost reluată abia luni seară (4 decembrie). Nici bine nu s-au încălzit caloriferele oamenilor, că energia termică a fost sistată din nou, la nici o zi.
 „După ce că au remediat totul foarte târziu, la o lună de când ne-au lăsat în frig, au tot săpat, cu ploile s-a dărâmat malul şi aşa mai departe, acum spun că s-a spart în altă parte, nici ei nu ştiau exact unde. A fost căldură luni noapte şi dimineaţă s-a terminat cu totul. Am înţeles că este dificilă intervenţia, întrucât ar trebui să decoperteze o bună bucată de carosabil, şi vor să ne lege de Colegiul "Dumitru Moţoc". Dar când? Mai trece cine ştie cât timp până rezolvă totul. Oamenii suferă de frig. Sunt foarte mulţi copii, sunt persoane în vârstă", ne-a spus Ica Bulgaru, preşedintele asociaţiei de locatari.
Una dintre chiriaşele Primăriei ne-a chemat în locuinţa sa pentru a ne arăta cum, din cauza condensului, pereţii camerei erau uzi, iar geamurile erau pline de apă. „Eu sunt mamă cu cinci copii. Curge apa de pe pereţi, se face condens. Ne îmbolnăvim. Dimineaţă am spălat pereţii că pur şi simplu curgea apa de pe ei. Îşi bat joc de noi. Este strigător la cer. Ca să ne încălzim cu un calorifer electric nu ne permitem, ne vin facturi mari. Nu am cuvinte să vă spun în ce situaţie ne aflăm. S-a umflat parchetul din cauza apei care curge de pe pereţi. Am spălat perdelele, că erau pline de mucegai şi ude. Am văruit în casă şi s-a stricat tot acum. Copiii, dacă nu au aer curat, se îmbolnăvesc. Poate domnul primar nu ştie cu ce ne confruntăm, în ce situaţie suntem. Vrem să afle şi să ia măsuri", ne-a spus femeia.

Calorgal, rezervată în pronosticuri

În timp ce locatarii aşteaptă ca reprezentanţii Calorgal să rezolve problema cât mai repede şi cer un răspuns ferm din partea societăţii cu privire la reluarea furnizării de căldură, reprezentanţii distribuitorului se feresc să facă pronosticuri. Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că oamenii vor mai fi ţinuţi în frig câteva zile bune. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute (în ultimele nopţi au fost înregistrate valori negative, iar în timpul zilei – cel mult şapte grade Celsius). Reprezentanţii Calorgal ne-au spus că lucrările pentru eliminarea primei avarii au fost de durată în condiţiile în care s-au făcut sondări la adâncime mare şi au fost nevoiţi să împrumute utilaje cu ţârâita de la Apă Canal. În ceea ce priveşte cea de-a doua avarie, este nevoie de decopertarea asfaltului şi săpături pe bulevardul 1 Decembrie, ceea ce ar însemna ca circulaţia tramvaielor şi a maşinilor să fie dată peste cap. În aceste condiţii, afirmă reprezentanţii societăţii, soluţia tehnică identificată este aceea de a racorda blocul F la punctul termic al CET care livrează căldură pentru Colegiul "Dumitru Moţoc". „Soluţia tehnică va fi pusă în aplicare doar dacă şi doar atunci când conducerea unităţilor de învăţământ, pe proprietatea cărora trebuie să lucrăm, îşi vor da acordul”, ne-a declarat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.

Citit 5938 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2017 14:09

2 comentarii

  • postat de ana Joi, 07 Decembrie 2017 12:57 78.96.254.*** Link la comentariu
    6
    3

    Nu sunt singuri care tremura de fig in Galati si in Micro 13 B, la Blocul B4 scara 3 este o avarie, tremura lumea de frig in casa nu se stie cand se da caldura, in luna noiembrie au avut cateva zile de caldura in rest frig. O parte din locatari care si-au pus centrala au taiat tevile de caldura, cei care au ramas inca bransati au ramas fara caldura, nimeni nu i-a nici o masura impotriva lor, cei de la asociatie rididica din umeri sunt deranjati cand vii depui cereri pentru lamuriri. Daca vor sa aiba caldura li se cere bani sa stranga sa plateasca un instalator care culmea e tot de la Carolgal ca sa coboare la subsol si sa constate de unde provine avaria. Pur si simplu nu mai stiu incotro sa o apuc pe unde sa depun cereri sa se rezolve intr-un fel.

    Raportează
  • postat de Anonymous Joi, 07 Decembrie 2017 12:51 104.143.5.*** Link la comentariu
    1
    14

    :))) Tipic romanesc.... LCD/LED de 101cm cel putin in fiecare camera, dar ferestrele nu le schimbam. Voi stati acolo de zeci de ani si o sa stati de acum alte zeci de ani, asta daca va platiti intretinerea si chiria. Vreti sa nu mai aveti condens?? La urmatorul BlackFriday uitati-va dupa termopane, nu dupa OLED-uri :))

    Raportează

Lasă un comentariu