UPDATE Bebeluş născut în WC-ul din fundul curţii | Nou-născutul a murit

UPDATE Bebeluş născut în WC-ul din fundul curţii | Nou-născutul a murit

WC-ul din care a fost scos bebeluşul
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
2 comentarii

UPDATE, marți, 23 aprilie 2019 | Nou-născutul a murit în cursul nopții de luni spre marți în ciuda eforturilor medicilor de la spitalul de pediatrie de a-i salva viața.

Între timp, mama a fost transferată de la spitalul din Tg. Bujor la Spitalul de Urgență Galați. Ea va fi supusă unei expertize neuropsihiatrice pentru a se stabili dacă, după ce a născut, a suferit o stare de tulburare psihică.

Deocamdată, anchetatorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, în uciderea nou-născutului de către mamă. Dacă se va dovedi că a avut discernământ, femeia va fi cercetată pentru omor.


Intervenţie contra cronometru într-un caz atroce. Bebeluş născut în WC-ul din fundul curţii | Cazul şocant s-a petrecut într-o gospodărie din comuna Băleni, în după-amiaza de Florii. O femeie care a dat naştere la nu mai puţin de zece copii, şi-a adus pe lume al 11-lea prunc într-un WC rudimentar, în curtea socrilor ei. Copilul a fost scos de pompieri din hazna şi se luptă pentru viaţă la Reanimare. Cea care i-a dat viaţă este bănuită că l-a aruncat premeditat în fosă, în condiţiile în care toţi cei nouă copii pe care îi mai are în viaţă sunt în grija statului.

La 33 de ani, femeia asupra căreia planează acum suspiciunea că a vrut să se lepede de copil, a adus pe lume nu mai puţin de 11 prunci. Unul a murit, spun vecinii, în urma unui incendiu care le-a distrus locuinţa, iar ceilalţi nouă au fost daţi în grija statului. Mama şi concubinul ei nu şi-au asumat creşterea niciunui prunc, lăsându-i în grija autorităţilor. Faptul că nu au acoperiş deasupra capului, trăind în ultima vreme într-un grajd din curtea părinţilor bărbatului, nu i-a împiedicat să aducă pe lume încă un copil, al 11-lea, căruia i-a venit sorocul să vadă lumina zilei duminică, de Florii. Nu într-un spital, nici măcat acasă, cu ştiinţa rudelor, ci în condiţii tulburi, care fac acum obiectul unei anchete. Cert este, deocamdată, că nou-născutul a ajuns imediat după ce a văzut lumina zilei, în WC-ul din curtea casei. Probabil ar fi murit în scurt timp, dacă bunicul nu l-ar fi auzit scâncind şi nu ar fi chemat ajutoare.

"Poliţia a fost sesizată printr-un apel la 112 de către un bărbat din comuna Băleni cu privire la faptul că din WC-ul aflat în spatele locuinţei sale se aud plânsete de copil. Poliţiştii au mers la faţa locului însoţiţi de un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri, aceştia reuşind recuperarea din WC-ul locuinţei a unui copil nou născut în viaţă", ne-a confirmat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

La faţa locului, pompierii au găsit-o pe mamă leşinată în curtea casei şi pe bebeluş în fosa WC-ului acoperit cu o placă grea de beton. "Iniţial pompierii au săpat în lateralul fosei septice, pentru că placa de beton avea patru metri pătrați. Ulterior, cu un excavator solicitat din apropiere, s-a putut efectua o intrare în lateral, unde s-a coborât cu ajutorul scării de fereastră pentru a fi salvat la timp bebeluşul proaspăt născut", a precizat lt. col Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Pruncul nou-născut, un băieţel de patru kilograme, şi mama lui au fost preluaţi de echipajele medicale şi duse la spital, femeia la Tg. Bujor, iar micuţul, la Pediatrie, la Galaţi. Aici, medicii se chinuie să îl menţină în viaţă.

"Starea copilului este extrem de gravă, este intubat, pe ventilaţie mecanică, se află în Terapie Intensivă. Are ca singură traumă hipoxia, nu prezintă alte semne de violenţă. Ştim că a fost scos dintr-o fosă septică, intubat, pentru că se afla în stop respirator", a menţionat dr. Silvia Constantin Dinescu, din cadrul Spitalului de Pediatrie Galaţi.

Mama, suspectă

Poliţiştii au audiat-o pe mama copilului, aceasta afirmând că a născut accidental în WC şi că nu a premeditat să îşi arunce copilul în fosă pentru a scăpa de o grijă. Veridicitatea spuselor ei va fi stabilită numai după o expertiză medico-legală şi după audierea martorilor. În defavoarea femeii atârnă greu faptul că niciunul dintre cei nouă copii pe care îi mai are în viaţă nu se află în grija sa şi a concubinului, ci a statului, prin intermediul asistenţilor maternali. Aceeaşi soartă o va avea şi nou-născutul de Florii, în cazul în care va supravieţui.

"Acest copil, dacă va supravieţui, va fi şi el preluat şi plasat la un asistent maternal", a declarat Ciprian Groza, director adjunct al DGASPC Galaţi. Concubinul femeii şi părinţii acestuia au refuzat să comenteze situaţia, lăsând pe seama poliţiei clarificarea lucrurilor. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămarea corporală a nou-născutului de către mamă. Dacă se va dovedi că aceasta avea discernământul afectat ca urmare a naşterii, o pot acuza de tentativă de pruncucidere, iar dacă copilul moare, încadrarea juridică va avea consecinţe şi mai grave.

Citit 8486 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2019 00:09

2 comentarii

  • postat de Poate ar trebui sterilizați... Marți, 23 Aprilie 2019 16:24 5.13.167.*** Link la comentariu
    0
    3

    Acei care nu sunt responsabili ,doar fac copii și-i dau la "stat" . Ar fi bine sa fie posibilitatea legala , hotărâtă de o instanță judecătorească ! La ce mai aduci pe lume copii daca nu le oferi dragoste părintească !

    Raportează
  • postat de lucian Marți, 23 Aprilie 2019 11:12 79.3.97.*** Link la comentariu
    0
    11

    Anul 2019! Baleni, Galati, Romania!
    Inapoi in epoca primitiva!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.