Pentru gălăţenii de toate vârstele din Micro 40 şi din cartierele învecinate, cinematograful "Flacăra" era, în perioada comunismului, singurul loc de divertisment. Cum televizorul era folosit în mod aproape exclusiv de regim pentru propaganda imbecilă a partidului unic, oamenii aşteptau cu sufletul la gură următorul film care rula la cinema. Trei decenii mai târziu, clădirea fostului cinematograf pare ea însăşi personaj într-un film horror. Indiferenţa, corupţia, interesele şi nesimţirea din ultimii 30 de ani au stins şi ultima pâlpâire de la "Flacăra".
Unii gălăţeni îşi aduc încă bine aminte despre ce însemna să vezi un film la cinema în perioada comunistă. Cozile pe care oamenii le formau în faţa casei de bilete se întindeau uneori pe tot trotuarul. Cu zece minute înainte de începerea filmului, pe ecran rulau desene animate. Primii spectatori erau astfel copiii. Pentru toţi, sala de cinema era unul dintre puţinele locuri în care puteau gusta ceea ce se numeşte divertisment. Nu conta că la "Flacăra" filmele ajungeau mereu mai târziu decât în alte cinematografe gălăţene. Unii spectatori erau atât de pasionaţi încât încercau să vadă acelaşi film în mai multe săli de cinema.
Nici după Revoluţie gustul publicului pentru filmele pe ecran mare nu s-a diminuat simţitor. Oricât de bun ar fi fost televizorul color adus de la turci sau de la unguri, nimic nu putea înlocui magia proprie sălilor de cinema. Uşor, uşor, însă, Galaţiul, un oraş cu peste 300.000 de suflete, a rămas fără cinematografe. Situaţia aberantă, demnă de ţările subdezvoltate, a durat aproape un deceniu. Cele mai multe cinematografe care erau ca un magnet pentru gălăţeni cu doar câţiva ani înainte au căzut victime intereselor imobiliare, corupţiei celor aflaţi în funcţii publice şi lipsei de civilizaţie a multor gălăţeni. Din unele clădiri a rămas doar amintirea, cum este cazul cinematografului "Dunărea". Alte imobile sunt încă în picioare, fiind însă adevărate ruine, cum este cazul la "Flacăra".
"Nimeni nu a făcut ceea ce trebuia"
"Fiecare a făcut ce a vrut aici, însă nimeni nu a făcut ceea ce trebuia. După ce nu au mai rulat filme, au fost furate mai întâi băncile din sală. Au apărut apoi oamenii străzii, care şi-au găsit un adăpost în clădirea dezafectată. Această clădire a luat de trei ori foc, de-a lungul timpului. Pe boschetari vine şi îi ia poliţia, însă, cum orice minune durează doar trei zile, aceştia se întorc curând aici. Este o mizerie de speriat şi mai vedem că sunt şi elevi care intră aici", a spus Anghelina Avram, care locuieşte în zonă de mulţi ani.
La intrarea în fostul cinematograf nu a rămas nici măcar uşa. Tot ce a putut fi valorificat a fost furat. Înainte de a pătrunde în întuneric, nasul îţi spune ceea ce ochii nu pot încă vedea. Mirosul fetid de fecale şi de gunoi putrezit devine din ce în ce mai puternic cu fiecare pas pe care îl faci în fosta sală de cinema. Locul covoarelor de pe podea a fost luat de mii de cioburi de sticlă ce trosnesc sub tălpi. Spaţiul unde înainte se distrau mii de oameni a devenit în ultimele două decenii groapă de gunoi şi toaletă publică. În clădirea dezafectată roiesc şobolani, aparent în bună înţelegere cu oamenii fără adăpost.
Un serial cu multe episoade
Tot acest adevărat focar de infecţie este înconjurat de blocuri. Cum nicio autoritate publică, locală sau centrală, nu pare interesată să igienizeze locul, măcar pentru siguranţa oamenilor de aici, o soluţie ar putea veni, probabil, tot dintr-o iniţiativă a societăţii civile.
Toate cinematografele gălăţeni care au funcţionat din timpul comunismului au aparţinut Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor - România Film (RADEF). Din anul 2008, prin Legea 303, coroborată cu Legea nr. 328/2006, RADEF a fost obligată să predea unităţilor administrativ-teritoriale sălile de cinema, lucru pe care au dorit să-l facă doar în condiţiile în care municipalitatea ar fi preluat datoriile imense acumulate de-a lungul timpului. Bineînţeles, Primăria Galaţi a refuzat acest lucru, iar lupta dintre instituţii a ajuns în instanţă.
La sfârşitul lui 2018, Curtea de Apel Galaţi a dat câştig de cauză Primăriei, procedând la trecerea în patrimoniul public a cinematografelor "Ţiglina", "Doina", "Flacăra" şi "Grădina de Vară". Hotărârea a fost atacată, însă, de RADEF, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Minunea secolului" de pe Calea Victoriei
Prima proiecţie a unui film a fost făcută în România la finalului secolului al XIX-lea. Ziarul de limbă franceză „L'Independance Roumanie" îşi anunţa cititorii că luni, 27 mai 1896, la sediul ziarului de pe Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentaţie a "minunii secolului", potrivit digi.24. În 1906-1907, la circul Sidoli din Iaşi se înfiinţează prima sală de cinematograf din România, care urma să facă proiecţii permanente. E momentul în care cinematograful devine fenomen de masă. Doi ani mai târziu, la Bucureşti, este construită prima sală - "Volta", urmată de "Bleriot", "Bristol", "Apollo" şi "Venus". Dicolo de munţi, în Transilvania, lucrurile se mişcă mai repede. La Braşov, primul cinematograf apare în 1901. În perioada interbelică, pe lângă filme, în sălile de spectacole rulează şi jurnale de actualităţi. Între cele două războaie mondiale, şi la Galaţi existau mai multe săli de cinema, deşi oraşul avea pe atunci o populaţie mai puţin numeroasă.
