La un pas să își piardă viața în gara Barboși

La un pas să își piardă viața în gara Barboși
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un bărbat aflat în stare de ebritietate a fost la un pas să își piardă viața în gara Barboși. Bărbatul a vrut să urce în tren, dar a ajuns cu piciorul sub roata mijlocului de transport. Călătorii au sunat de urgență la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj SMURD.

”Un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină în gara din Barboși, pentru un bărbat de 50 de ani, văzut sub locomotiva unui tren. Când au ajuns la incident, echipajul medical a găsit o victimă conștientă, care suferise amputația gambei”, ne-a declarat Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Echipajul medical i-a acordat bărbatului primul ajutor și apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Galați.

În acest caz, a fost deschisă o anchetă, oamenii legii urmând să stabilească cum s-a petrecut accidentul.

Citit 12580 ori Ultima modificare Duminică, 10 Noiembrie 2019 11:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.