Un gălățean din patru, prea bolnav pentru a dona sânge

Un gălățean din patru, prea bolnav pentru a dona sânge
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Peste 1.000 de persoane vin lunar la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați, pentru a dona sânge. Din păcate, personalul medical al centrului se vede nevoit să refuze din ce în ce mai mulți gălățeni, din cauza problemelor de sănătate, a alimentației nesănătoase sau a comportamentului sexual considerat "la risc".

Pandemia izbucnită în acest an a dus la o scădere a numărului gălățenilor care au mers la Centrul de Transfuzii din Galați pentru a dona sânge. În ciuda numărului mai mic de potențial donatori, a crescut simțitor numărul persoanelor cărora li s-a spus că nu pot dona sânge, fie din cauza unor probleme de sănătate, fie ca urmare a altor motive ce țin de stilul de viață.

"Concret, în primele șase luni ale acestui an, din cei 6.087 de gălățeni veniți să doneze sânge, 1.608 au fost respinși. În comparație, în perioada corespunzătoare a anului trecut, au fost refuzate doar 1.143 de persoane, dintr-un total de 7.591 de donatori potențiali", a precizat, pentru ”Viața liberă”, Camelia Stoichicescu, directoarea CRTS Galați.

Astfel, mai bine de un sfert dintre gălățenii care au vrut să doneze sânge, în primele șase luni ale lui 2020, au aflat că nu o pot face, ceea ce indică o stare de sănătate a gălățenilor deloc de invidiat.

De ce nu se poate dona sânge

Motivele care au dus la respingerea multor persoane venite să doneze au fost: anemia, leucocitoza (creșterea peste limita normală a numărului de globule albe din sânge - n.red.), bolile cardiovasculare, alimentația necorespunzătoare (prea bogată în grăsimi, fapt scos la iveală de analizele de sânge - n.red.), bolile cronice, diferitele boli autoimune, diabetul insulino-dependent, greutatea corporală prea mică (sub 50 de kilograme, în cazul femeilor - n.red.), tensiunea arterială prea mică și comportamentul sexual la risc (mai mulți parteneri sexuali în ultimele luni - n.red.).

”Desigur, este îngrijorător pentru noi că atât de mulți oameni care vor să doneze sânge nu o pot face. Nevoia de sânge în spitale este foarte mare, motiv pentru care ar fi nevoie de mult mai mulți donatori față de cât avem acum. Totuși, trebuie să subliniem și un aspect pozitiv. Multe persoane care nu știu că suferă de anumite infecții cronice, spre exemplu, află acest lucru atunci când vin la noi. Astfel, boala este depistată într-un stadiu precoce, înainte de a duce la complicații grave. Acesta este mai ales cazul hepatitelor cronice", a adăugat Camilia Stoichicescu.

Citit 2426 ori Ultima modificare Joi, 03 Septembrie 2020 10:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.