De ce decembrie şi nu noiembrie?
Duminică, 1 Decembrie 1918, în Ardealul tocmai unit cu ţara mumă, era de fapt, în restul Regatului României, 18 noiembrie. România avea să treacă în sistem central-european printre ultimele state din Europa, la calendarul gregorian de la cel iulian, abia în anul următor. Transilvania şi Bucovina, abia recuperate de la Imperiul Austro-Ungar, erau deja aliniate Europei Centrale. La fel, "Revoluţia din Octombrie" rusească a început în noiembrie…
Mărăşeştiul, atacat… pentru cucerirea Galaţilor!
Regimentul 11 Siret gălăţean a luptat şi la Mărăşeşti, unde gălăţeanul Negropontes a dăruit pământ pentru Mausoleu. Dar, potrivit unui preţios martor ocular din administraţia brăilană, Nicolae Petrovici, om cu legături la nivel înalt şi în relaţie obligată cu germanii, au existat legături speciale între cele două teatre de luptă care au creat şansa Unirii.
Recunoscută prin oferirea medaliilor La Croce di Guerra italiană şi La Cross de la Guerre franceză, rezistenţa Galaţiului, cu sacrificii, foame, epidemii, bombardamente, refugiaţi, lupte, ar trebui să fie preţuită la justa valoare atunci când ne gândim la 1 Decembrie. Punct strategic, nod al Marinei militare, Galaţiul era apărat de armata ţaristă excelent înarmată - prin furnituri militare, unele oferite de americani (blindate, tunuri uriaşe etc). De la Cartierul General rus, instalat în Palatul Comisiunii Europene (actuala Bibliotecă "V. A. Urechia"), era coordonată apărarea formidabilă a Dunării, între Brăila şi Chilia. Desigur, apărare presărată şi cu jafuri sau înlocuirea unor primari...
Iată ce scria un martor ocular influent: "Dacă Galaţii vor fi ocupaţi, atunci toată Moldova va avea aceeaşi soartă./ Totuşi ne întrebam prin ce mijloace ar putea germanii să ocupe Galaţii? Căci în Brăila nu se observa nici o preparativă de ofensivă pe frontul de la Siret./ Trupe noi nu soseau la Brăila în acest scop. Or dacă inamicul dorea cucerirea Galaţilor, trebuia să dispună de mijloace formidabile (s.n.), pe care nici nu le vedeam. Pe de altă parte, Galaţii sunt admirabil apăraţi şi nu se putea încumeta un adversar să încerce cucerirea, fără ca să nu sufere un dezastru îngrozitor (s.n.) / Oraşul acesta apărat într´o parte de Dunăre, în alta de Siret, în alta de Lacul Brateş şi în altă parte de dealurile de la Ţiglina şi Barboşi, întărite cu numeroase baterii era ca şi inexpungabil (s.n.)./ Acest lucru l´a recunoscut un colonel german din Brăila: Numai naivii, zicea el, pot să creadă că pot fi uşor cuceriţi./ Atunci pe ce se întemeiau ofiţerii germani din Brăila, că în câteva zile vor fi la Galaţi? Pe ofensiva lor de la Mărăşeşti. Dacă această ofensivă reuşea, dacă germanii treceau Siretul şi ocupau Tecucii, atunci şi soarta Galaţilor era hotărâtă, căci armatele româno-ruse de acolo trebuiau să se retragă în inima Moldovei sau în Basarabia, iar Galaţii ar fi fost abandonaţi./ Aşadar, nemţii sperau să ocupe Galaţii numai printr´o mişcare strategică, iar nu prin luptă."
"Cine credeţi că s´au bucurat mai mult de acest insucces germanilor? Turcii! Fie pentru că germanii îi ţineau într´o disciplină mai severă, fie că din egoism nu le dădea turcilor tot ce le trebuia, cert este că nu duceau casă bună. De aceia turcii se bucurau de orice insucces al puterenicilor lor aliaţi./ Când românii întrebau pe turci când pleacă la Galaţi? Ei răspundeau: ”Ce Galaţi? Na Galaţi! făcând în acelaşi timp un semn cu mâna în partea posterioară a corpului, întocmai cum fac mahalagioaicele când se ceartă între ele. (…) ”Na, Galaţi” a fost ecoul repetat în toate localurile publice şi în toate discuţiile, ca o satisfacţie, că prin ele se confirmă marele adevăr, care ni se ascundea, anume: înfrângerea germanilor la Mărăşeşti.”
Acestea sunt chiar mărturiile lui Nicolae Petrovici, viceprimar al Brăilei pe timpul ocupaţiei germano-turceşti din Marele Război, mai târziu chiar primar al urgisitei urbe (jurnal tipărit acum trei ani, de Editura "Istros" a Muzeului Brăilei "Carol I": "Brăila sub Ocupaţiune / 23 Decembrie 1916 - 18 noiembrie 1918"; redactor - prof. univ. Constantin Ardeleanu, istoric gălăţean; coperta - Ionel Cândea, managerul muzeului brăilean)
Unde s-au dus tunurile şi muniţia?
Un mister nerezolvat rămâne: ce s-a întâmplat, după retragerea ruşilor, cu armamentul de la Galaţi? La ieşirea Imperiului Țarist din război, generalul Dmitr Șcerbacev, şeful armatei ţariste, hotărâse să lase tunurile Armatei Române. Ori, în timpul Bătăliei Galaţilor (7 - 9 ianuarie 1918), o parte dintre ruşii până atunci aliaţi, dintre cei locaţi în Garnizoana Galaţi, au încercat să fure un set amărât de numai 20 mitraliere dintr-un depozit al Armatei Române din strada Deciană, să dea foc oraşului cu tulumbele pompierilor burduşite cu… păcură, să ucidă, după listă, notabilităţile şi să prade! Dar unde naiba erau uriaşele tunuri ruseşti, oferite de americani, care-i ţinuseră la respect pe nemţi la Siret şi Armata a III-a bulgară la Garvăn, peste Dunăre?
Şi ce se întâmplase cu muniţia fabricată la Şantierul Naval Gh. Fernic, fusese evacuată în întregime? La doi ani după înceierea războiului, după război, publicaţia gălăţeană ”Comerţul liber” trăgea alarma: Galaţiul stătea „pe un butoi de pulbere”: existau aici 300 de vagoane de muniţie (un vagon = 10 tone)! O ţigară aruncată şi bum! - susţinea ziarul. Muniţia, se pare că franceză - musai de decontat către Finanţele aliatului! Muncitorii au fost nevoiţi să meargă la slujbă spre Tirighina pe jos, iar vagoanele s-au blocat curând. Unde or fi azi?!
