Cine conduce instituţiile statului la Galaţi
Foto: colaj „Viața liberă”

Cine conduce instituţiile statului la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

O incursiune în ”lumea” instituțiilor deconcentrate ar trebui să plece de la premisa că, în ciuda schimbărilor politice, funcționarea ”ramificațiilor” guvernamentale din teritoriu este ghidată de aceleași principii de eficiență și transparență, însăși miza existenței lor fiind livrarea unor servicii de calitate plătitorilor de impozite și taxe. Realitatea, însă, ne contrazice. Fără a generaliza, este de notorietate faptul că modificările ce intervin în structura Guvernului generează numiri la conducerea deconcentratelor pe criterii mai puțin transparente, ce țin, mai degrabă, de sinecurile și obligațiile ce trebuie ”onorate”. Nu foarte demult, căderea Cabinetului Dăncilă a fost însoțită de schimbări la cârma conducerii instituțiilor publice gălățene ce au mers inclusiv către zona PMP, partid devenit, între timp, neparlamentar, în urma alegerilor de anul trecut, din decembrie. Evident, între timp, și acele personaje au devenit istorie, dar unele probleme de funcționalitate au rămas.

Un exemplu concludent este dat de instabilitatea de la vârful fiscului gălățean, acolo unde, la 1 aprilie, conform surselor noastre, a expirat împuternicirea lui Petrică Munteanu în calitate de director general al regionalei, în timp ce Mioara Daniela Carp, șefa structurii județene, a primit o ”dispensă” pentru alte șase luni. Tot în structura DGRFP-ului cu sediul la Galați, plecarea la pensie a fostului vicepreședinte ANAF, Eugen Ciorici, a fost ”compensată” de ”implantul” unui alt vrâncean, Sergiu-Marian Bordea-Ștefan. Fostul vameș este responsabil, în prezent, de colectarea veniturilor bugetare din întreaga regiune de Sud-Est a României.

Trecând către ”zona” agricolă, am consemnat în toamna anului 2020 schimbarea fostului secretar de stat în MADR, Floricel Dima, de la conducerea Direcției Agricole. Concursul pe post câștigat de acesta nu a mai contat, iar în locul său a fost numit Ionel Nicula, inginer cu state vechi la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). La această din ultimă instituție, continuitatea este asigurată de Alexandru Sîntion, în timp ce la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, îl găsim tot pe Marcel Lapoviță. În mod similar, conducerea Direcției Silvice a rămas în sarcina lui Valentin Hahuie, șefia Gărzii Forestiere este asigurată de Valeriu Oancă, în timp ce la DSVSA, schimbarea a apărut chiar din noiembrie 2019. Medicul veterinar Vasile Ștefan s-a întors la conducerea instituției după s-a aflat ”în cărți” chiar pentru funcția de prefect. În fine, după ”intermezzo-ul” doamnei juriste de la PMP, la șefia Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare a fost numit un specialist din sistem, inginerul Liviu Baltagă.

De la continuitate, la balastiere și numerologie

Fără a avea legătură cu seria de nereguli dezvăluite de presă cu privire la numirile și angajările de la Apele Române, nu putem să nu observăm că la conducerea SGA Galați din structura ABA Prut-Bârlad pare să fie un ieșean, Adrian Hărăț Batog. După episodul ”balastierei” lui Sorin Adrian Pîrvu, la Agenția pentru Protecția Mediului este împuternicită în funcția de director executiv Geanina Antoanela Hanță, iar la conducerea Gărzii de Mediu a revenit Marian Daniel Mocanu. O altă schimbare destul de recentă a intervenit la Protecția Consumatorului, șefia Comisariatului Județean fiind încredințată Doinei Stăncic, fost comisar superior la CJPC Vrancea.

Instituții la care continuitatea pare să fie cuvântul de bază sunt: Direcția Pentru Cultură, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Direcția de Statistică, Inspecția de Stat în Construcții, sau Oficiul de Cadastru. Cătălin Negoiță, Ana Maria Vasiliu, Constantin Macoviciuc, Mihai Oprică și, respectiv, Romeo Scarlat sunt de ceva vreme la conducerea celor cinci deconcentrate. Nu același lucru se poate spune și despre Inspectoratul Școlar Județean, unde am consemnat trei schimbări în doar șase luni. Mai exact, după intrarea în campania electorală a Mioarei Enache, între timp titulară a unui post de consilier județean, în august 2020 funcția de inspector școlar județean este ocupată de profesorul Onuț Atanasiu. Mirajul politicii dâmbovițene îl propulsează și pe acesta în Camera Deputaților, iar postul revine Selenei Costea. Episodul ”abstract” al promovării numerologiei îi este, însă, fatal după doar două luni de zile și, în februarie, la șefia Inspectoratului Școlar este promovată profesoara de istorie Gina Brînzan.

Tinere speranțe liberale și provocările pandemiei

Pe ”partea socială” a deconcentratelor între ”vechi și nou” raportul este aproape fifty-fifty. Astfel, dacă la AJPIS, AJOFM și la Casa de Pensii avem directori cu ștate vechi în sistem și ne referim la Răzvan Avram, Cezar Năstase și, respectiv, Ana Denis Aramă, la ITM și la Casa de Asigurări de Sănătate au intervenit schimbări. Astfel, la Inspecția Muncii tânărul Laurențiu Asaftei exercită temporar funcția de inspector șef, în timp ce la instituția din Mihai Bravu și mai tânărul George Toderașc a fost numit director executiv interimar, ambii fiind recomandați de... incontestabile afinități liberale.

Greu încercată de pandemie, la conducerea Direcției de Sănătate Publică este în continuare medicul Liliana Moise, cu cele două episoade de interimat din perioada mai-iulie 2020. În fine, nici zona instituțiilor de forță nu a cunoscut perturbări într-o perioadă cu provocări deosebite. Doar colonelul Florin Simionel a preluat, din postura de adjunct, ”frâiele” IJJ Galați în septembrie 2020, în timp ce la Inspectoratul Județean de Poliție, comisarul-șef Cornel Mototolea, la ISU colonelul Ion Toma și la Poliția de Frontieră comisarul-șef George Secuianu au gestionat atât perioada stării de urgență, cât și nenumăratele stări ulterioare de alertă. Pe acest segment al siguranței naționale, rămâne doar ușoara nedumerire a civililor cu privire la tinerii pensionari de 50 de ani, dar, deja, aceasta este o altă discuție.

În galeria foto, Petrică Munteanu, Cornel Mototolea, Florin Simionel, Alexandru Sîntion, Gina Brînzan, Liliana Moise:

Prima responsabilitate a unui lider este să definească realitatea, ultima este să spună "mulţumesc". Între acestea două, liderul este doar un funcţionar - Max de Pree, om de afaceri și scriitor american (1924 - 2017)

În imagine, Max de Pree:

Citit 6226 ori Ultima modificare Marți, 06 Aprilie 2021 10:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.