Cum vă puteți adresa Avocatului Poporului la Galați

Cum vă puteți adresa Avocatului Poporului la Galați
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Printr-un comunicat de presă primit la redacție, Instituția Avocatul Poporului reamintește că i se poate adresa orice persoană fizică, precum şi societăţile comerciale, asociaţii şi orice alte persoane juridice, printr-o petiţie, dacă apreciază că li s-au încălcat drepturile garantate de Constituţie, prin acte sau fapte administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau prin actele administrative ale regiilor autonome.

Pentru a-și îndeplini rolul său constituțional, Avocatul Poporului acționează ca un mediator, solicită autorităţilor luarea măsurilor ce se cuvin pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, încearcă să găsească și să propună soluții, fie aducând la aceeași masă pe cei implicați, fie emițând recomandări.

Totodată, Avocatul Poporului contribuie la depistarea şi combaterea fenomenelor care conduc la încălcarea drepturilor şi libertăților cetățenești, axându-se pe necesitatea îmbunătăţirii continue a activităţii administraţiei publice în vederea respectării intereselor legitime ale cetăţenilor.

Petițiile pot fi trimise Biroului Teritorial Galați prin poştă, la adresa din bulevardul Marea Unire nr. 109, sau prin e-mail, pe adresa avpgalati

avp.ro. Solicitările se pot depune și personal sau prin mandatar în cadrul programului de audienţe, în zilele de luni și miercuri, în intervalul 10,00 – 14,00, iar, în zilele de marți și joi, între 12,00 și 16,00. De asemenea, reprezentanții instituției pot fi contactați la telefon 0236/320010, în timpul aceluiași program. De precizat că petiţiile adresate Avocatului Poporului se soluționează gratuit.

Citit 4886 ori Ultima modificare Duminică, 14 August 2022 08:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.