Mazepa 1, cel mai bine cotat cartier gălățean

Mazepa 1, cel mai bine cotat cartier gălățean
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Traficul, reperele, aerul și costul pe metrul pătrat pot conta foarte mult în contextul căutării unei locuințe. Un nou indice, denumit T.R.A.I., arată standardul de locuit la nivel urban, compilând cei patru indicatori, iar reperele se referă la magazine, supermarketuri, baruri și restaurante, școli, grădinițe, locuri de joacă, parcuri și facilități medicale. Este vorba despre o inițiativă a platformei imobiliare storia.ro, prezentată de Hotnews.

Din aceste puncte de vedere, un top al cartierelor din România plasează, pe primele trei locuri, cartierul Aviatorilor din Capitală (Sectorul 1) și două din Cluj-Napoca, Zorilor și Gruia, cu punctaje ce variază între 67,9 și 57,3. În top 10 se mai află alte patru cartiere bucureștene, Centrul Vechi din Cluj-Napoca, dar și cartierul Bariera Poștei Bucov din Ploiești, iar Mazepa 1 este cel mai bine situat cartier gălățean, pe locul 23, cu un punctaj de 47,2. De notat că, până la această poziție, se află doar cartiere din Capitală, din Cluj-Napoca, din Ploiești, urbe confruntată, în prezent, cu probleme privind furnizarea apei calde și un singur cartier ieșean, Nicolina 2. Pe poziția 32, în acest clasament sui-generis, se află un alt cartier gălățean: Micro 19, iar Țiglina II se află de-abia pe locul 56.

"Toată lumea vorbește de trafic. E trafic pentru că noi producem trafic. Opțiunea de locuință ieftină a fost departe de tot ceea ce înseamnă orașul - transport public", spune Bogdan Suditu, conf. univ. dr. la Universitatea București și expert locuire al Asociației Make Better, adăugând că, din nefericire, de foarte multe ori s-au construit cartiere și nu s-a solicitat conectarea la transport public. „Reperele ca parcuri, școli și grădinițe nu trebuie să fie obligația investitorilor. Este o nevoie pentru locuitori, o responsabilitate pentru autoritățile publice, dar toate lucrurile astea trebuie să meargă împreună. Dacă nu merg împreună, planificat, rezultatele vor fi negative”, a mai explicat Bogdan Suditu. Același specialist crede că „opțiunea multora dintre noi, foarte tineri când achiziționăm prima casă, este costul (...) Când apare primul copil, ne uităm unde e grădinița. Dacă e grădiniță. Dacă nu e, trebuie să cumpărăm încă o mașină și ce facem? Producem trafic”.

La rândul său, arhitectul Florin Enache spune că obiectivul în sine de a-ți lua o locuință este probabil una dintre cele mai scumpe decizii pe care le iei într-o viață de om. „Nu putem să cumpărăm o locuință cu o decizie emoțională, rapidă, ca atunci când cumpărăm roșii de la piață. Dacă ele se strică, a doua zi poți să cumperi altele”.

Citit 7772 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 10:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.