Intersecţie închisă şi staţii suspendate, pentru lucrări de refacere a infrastructurii rutiere

Intersecţie închisă şi staţii suspendate, pentru lucrări de refacere a infrastructurii rutiere
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Intersecția dintre strada Oltului şi strada Vrancei va fi închisă traficului rutier în perioada 7 - 31 mai 2024, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia se impune pentru executarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere. Este vorba, de fapt, despre remedierea accidentului de teren despre care aţi putut afla în ediţia din 23 martie a ziarului "Viaţa liberă".

"O tasare apărută pe strada Oltului va înghiţi 800.000 de lei", anunţam în ediţia din 23 martie 2024 a ziarului "Viaţa liberă". Contractul de "Executie lucrări: Accident teren strada Oltului c/c strada Vrancei" a fost atribuit firmei Rovis Lider, cu valoarea de 835.996 de lei fără TVA.

Primăria a anunţat că marţi, 7 mai, vor începe lucrările, iar pentru evitarea ambuteiajelor și fluidizarea traficului, autorităţile recomandă ferm evitarea tranzitării străzii Oltului pe tronsonul cuprins între strada Barboși și Drumul de Centură. Rute ocolitoare recomandate de autorităţi: str. Brăilei - Drumul de Centură - str. Prelungirea Brăilei/ Combinatului - str. Barboși - str. Oltului; str. Oltului - str. Nicolae Caranfil - str. Galații Noi - str. Barboși - str. Prelungirea Brăilei/ Combinatului; str. Oltului - str. Ileana Cosânzeana - str. Brăilei (ieșire zona Dunărea Mall); str. Vrancei - str. Ileana Cosânzeana - str. Brăilei (ieșire zona Dunărea Mall); str. Oltului - str. Mioriței - str. Ileana Cosânzeana - str. Turturelelor - str. Brăilei (zona farmaciei Hygeia).

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto și pietonii sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor. "Precizăm că semnalizarea rutieră poate suferi modificări, în funcție de natura lucrărilor și atragem atenția că mutarea/ deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepsește conform prevederilor legislației în vigoare", subliniază Primăria.

Programul de transport public se va modifica astfel:

Traseul 28 (Micro 19 - Bariera Traian) Tur: Micro 19 (terminal de transport) - str. Oțelarilor - str. Brăilei - Sens giratoriu - str. Brăilei - str. Frunzei - str. Gh. Asachi... Bariera Traian; Retur: Bariera Traian... str. Gh. Asachi - str. Frunzei - str. Brăilei - Sens giratoriu - str. Brăilei - str. Oțelarilor - Micro 19 (terminal de transport). "În această perioadă, toate stațiile amplasate pe strada Oltului vor fi suspendate. Având în vedere că stațiile IATSA și Grădinița «Prichindel» vor fi tranzitate de autobuzele traseului 28 pe ambele sensuri de deplasare, lângă numărul traseului va fi afișat și sensul de deplasare", precizează Primăria.

Traseul 38 (Micro 19 - Locuințe sociale Micro 17) Tur: Micro 19 (terminal de transport) - str. Oțelarilor - str. Brăilei - Drumul de Centură - Locuințe sociale Micro 17; Retur: Locuințe sociale Micro 17 - Drumul de Centură - str. Brăilei - str. Oțelarilor - Micro 19 (terminal de transport). "În această perioadă, stațiile amplasate pe strada Dr. Petru Groza, strada Prelungirea Brăilei, strada Barboși și strada Oltului vor fi suspendate", subliniază Primăria.

Citit 4303 ori Ultima modificare Sâmbătă, 04 Mai 2024 16:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro