Proprietarii Asociației 113 vor să-și ducă anveloparea la poliție. Facturi incorecte, distrugeri, vecini ”sărăciți”

Proprietarii Asociației 113 vor să-și ducă anveloparea la poliție. Facturi incorecte, distrugeri, vecini ”sărăciți”
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Proiectul de eficientizare energetică a blocurilor CD1 - CD4 din cadrul Asociației de Proprietari nr. 113 din Galați, finanțat cu două milioane de euro, are dedesubturi mult mai grave decât cele semnalate și constatate la prima vedere

Unii proprietari susțin că nici nu li s-a cerut adeverință de venit și, deși aveau apartamentele puse la punct, au suferit pagube după lucrări, pentru ca într-un final să fie taxați cu sume astronomice.

Cazuri precum cel prezentat în ediția "Vieții libere" de miercuri, 12 iunie, sunt prea multe ca să fie ignorate. Situațiile în care proprietari ai unor apartamente din cadrul Asociației nr. 113 s-au trezit că au de plată sume colosale raportat la lucrările efectuate, în unele cazuri, susțin ei, fără să li se ceară acordul, sunt variate, dar au ca numitor comun "surpriza" cuantumului cheltuielilor pe care ar trebui să le suporte. Procentul de 25 la sută atribuit acelor proprietari care ar fi avut venituri peste venitul mediu net pe economie la nivelul anului 2019, când s-au întocmit dosarele, pare a fi în prea mute situații nejustificat în raport cu lucrările de care au beneficiat cei puși să plătească sume care depășesc și 10.000 de lei. Mai rău decât atât, după cum reiese inclusiv dintr-o nouă sesizare primită la redacție, au fost situații când "bogații" puși la plată nici nu și-ar fi dovedit veniturile, pentru că nu li s-ar fi solicitat asta.

"Voi depune plângere penală"

"Sunt și eu unul dintre «norocoșii» care plătesc 11.000 de lei, adică 25 la sută, în timp ce unii au de dat 800 de lei. Mai grav, în cazul meu mi s-a facturat, în mod incorect, și izolația completă a apartamentului, deși eu aveam deja izolație din 2012", își începe mesajul un alt proprietar din cadrul Asociației nr. 113, care ne-a rugat să îi păstrăm anonimatul, dar care ne-a adus în atenție o serie de noi probleme.

Reclamantul invocă o serie de stricăciuni pe care muncitorii i le-ar fi pricinuit cu ocazia lucrărilor efectuate, susține el, fără să i se fi cerut acordul și fără să fi fost întrebat despre situația sa financiară!

"Pe lângă faptul că apartamentul meu nu are nicio îmbunătățire reală, mi s-au provocat stricăciuni: geamuri, glafuri exterioare zgâriate în profunzime. Nu e nimic, voi depune plângere penală, pentru că e vorba de un proiect cu fonduri europene în care s-au facturat lucrări neefectuate. Mie, de exemplu, nu mi-a fost cerută vreodată adeverință de venit, nu am semnat nicăieri că sunt de acord cu acest proiect. Și foarte mulți alți vecini nu au semnat. E sub semnul întrebării dacă au avut sau nu majoritate. De fapt, cel mai grav lucru este că, anterior demarării proiectului, domnul președinte nu a menționat vreodată că vom contribui cu cote părți în valoare atât de mare, de 25 la sută, nu am știut acest lucru absolut deloc, abia după ce au început lucrările a apărut și acest «amănunt»", ne-a mai informat petiționarul.

La acestea se adaugă procentul foarte mare perceput pentru organizarea șantierului: circa 40 la sută din cheltuielile imputate asociației, ce vor trebui plătite de către proprietari, conform cotelor stabilite (3,5, respectiv, 25 la sută). O sumă imensă, care poate fi foarte ușor "umflată", în lipsa unor indicatori obiectivi care să o justifice.

Funcționari și patroni, făcuți "săraci" din hârtii

Nu în ultimul rând, se pune problema stabilirii în funcție de veniturile declarate. Conform HCL nr. 75/15 februarie 2018, privind finanțarea din bugetul local a cheltuielilor aferente cotelor de contribuție pentru reabilitarea termică a unor imobile și mecanismul de recuperare a sumelor avansate de către municipiul Galați cu titlu de cotă de contribuție ce revine asociațiilor de proprietari, o serie de categorii sociale beneficiază de subvenții pentru astfel de proiecte. Practic, pentru  persoanele cu handicap, familiile în care venitul pe ultimele trei luni pe membru de familie nu a depășit venitul mediu net pe economie, veteranii de război ori văduvele acestora sau pensionarii cu pensii sub venitul mediu net pe economie, se acordă o "reducere" de 21,5 la sută, urmând ca aceștia să achite doar 3,5 la sută din costurile lucrărilor de care au beneficiat. Un procent care a făcut ca mulți dintre proprietarii de la Asociația nr. 113, care a beneficiat de o lucrare de două milioane de euro, să achite sume cuprinse între 800 și 1.500 de lei, în timp ce proprietarii taxați cu 25 la sută, pentru că nu s-au încadrat la "criteriile sociale" din HCL, ar trebui să scoată din buzunar între 6.300 și 11.000 de lei. Nu asta ar fi problema, dacă cele precizate în hârtii ar coincide cu realitatea din teren, spun proprietarii împovărați cu recuperarea sumelor ce nu pot fi, legal, pretinse de la "săraci". Asta pentru că printre beneficiarii de subvenții s-ar număra și familii de bugetari cu statut special, și patroni, și deținători de case și terenuri, care numai ca fiind săraci nu-i recomandă.

"Este complet incorect faptul că unii plătesc doar 3,5 la sută, este aberant, 3,5 la sută este de șapte ori mai puțin decât 25 la sută, nu există diferențe de venituri atât de astronomice încât să justifice acest raport atât de mare. Și da, de exemplu, în blocul meu tot etajul 4 are mașini etc. și plătesc toți 3,5 la sută, când în mod real, etajul 4 a beneficiat cel mai mult de refacerea și izolarea podului, singura parte a lucrării care era într-adevăr necesară. Eu, în schimb, sunt considerat «bogat» și taxat cu 11.000 de lei aproape, pentru absolut nimic! Acum vecinii cu 3,5 la sută ne râd în față!", conchide proprietarul.

Citit 3608 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iunie 2024 20:06

4 comentarii

  • postat de Geos
    Duminică, 16 Iunie 2024 07:14
    5.13.159.***
    Nu mai exista asociații de locatari, de la începutul anilor 2000, doar proprietari care încă se mai cred chiriași și așteaptă "de la stat". Și iata ca statul a luat-dat, "de la toți după puteri fiecăruia după nevoi"(K. Marx) + partea leului ca doar e capitalism.
    1
    6
  • postat de macarie banu
    Joi, 13 Iunie 2024 17:16
    89.137.225.***
    Aoleoooo!!!!...se plimba niste sume prin asociatiile astea de locatari de iti vine sa te arunci de pe bloc.Vedeti Asociatia 550 de exemplu ce preturi au pentru ecarisaj,Ecosal,apa,etc. Inca suntem incarcati la plata cu dezinfenctant anti Covid,etc...cine sa verifice?!
    1
    17
  • postat de Albert
    Joi, 13 Iunie 2024 16:04
    86.124.201.***
    Lemacons, printre altele(ex. Tancrad, Citadina, etc.), firma abonata la lucrările primăriei. Este continuatoare firmei VEGA, dl Istrate, specialista în tunuri.....S auzim numai de bine.
    3
    29
  • postat de Ciclop
    Joi, 13 Iunie 2024 12:19
    86.120.239.***
    Avem niște instituții guvernamentale care ar trebuie să protejeze cetățenii de astfel de abuzuri: Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, reacția lor e mereu aceiași- joc de glezne, pasarea responsabilității până nu se mai găsește nici un vinovat sau plimbarea sesizării până la prescriere
    1
    51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.