Care este cea mai ieftină piaţă din Galaţi. Preţuri, mărfuri, muşterii (FOTO)

Care este cea mai ieftină piaţă din Galaţi. Preţuri, mărfuri, muşterii (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(39 voturi)

Pentru cei mai mulţi dintre gălăţeni, mai ales cei care lucrează de la 9,00 la 17,00, aprovizionarea cu legume şi fructe se face de la supermarketuri, mai degrabă din motive de program prelungit şi de preţuri mai mici, decât pentru că ar predomina calitatea. Pentru pensionari, însă, pieţele sunt destinaţii aproape zilnice, toţi garantând că găsesc marfă mai bună, de la producători. Pentru unii, piaţa e mai aproape, pentru alţii, este un moment de socializare. Cert este că, dacă vrei marfă proaspătă, trebuie să porneşti la drum de dimineaţă.

Piaţa Ruşilor, cea mai aglomerată

Marţi, 3 septembrie, în jurul orei 9,00, piaţa din Micro 17 (a Ruşilor, cum îi spun oamenii, aluzie la precupeţii basarabeni care mai ajung pe aici, deşi în număr mult mai mic decât altădată - n.a.) era plină şi de vânzători, şi de cumpărători. Recent modernizată, piaţa era curată şi destul de organizată, nelipsindu-i însă aspectul tipic de bazar balcanic, caracteristic acestor spaţii. Pe tarabe puteai găsi orice, de la cartofi, ceapă şi usturoi, la afine şi ochelari de citit, aceştia din urmă la acelaşi preţ: 25 de lei kg, respectiv, perechea. Cartofii se învârteau în jurul a 3 lei/kg, doar unii extrem de mari, să faci cartofi prăjiţi pentru două persoane dintr-unul singur, erau 3,5 lei. Ceapa albă era şi ea tot 3 lei, vinetele, 5 lei/kg, la fel şi ceapa roşie, de apă, roşiile (de Brăila) erau 4 lei/kg, iar gogoşarii şi ardeii kapia se opriseră la 6 lei/kg, deşi eticheta modificată arăta că mai coborâseră probabil recent cu 50 de bani. Evident, legumele pentru conservele de iarnă erau vedetele, cei mai mulţi dintre cumpărători înghesuindu-se aici. Prin capătul îndepărtat al pieţei, tarabele producătorilor mai ofereau roşii, e drept, mai micuţe, şi cu 3 lei/kg, alături de verdeţuri din abundenţă, nuci şi miere de albine, precum şi siropuri.

Roşii între 5 şi 10 lei kilogramul în Micro 19

În piaţa din Micro 19, şi ea destul de aglomerată, preţurile erau sensibil mai mari, cu circa 90 de bani - 1 leu pe kg la cele mai ieftine sortimente de roşii, ardei, gogoşari şi ardei kapia, singurele care păreau să fie la acelaşi preţ de 5 lei/kg fiind vinetele. Roşiile "dansau" între aproape 5 şi 10 lei kg, în funcţie de provenienţă şi soi. Evident, nu am putea să spunem cu ce erau mai cu moţ decât cele din Micro 17, dar, cel puţin la lumina din hală, păreau coapte. Coadă era însă mai degrabă la tarabele din afara halei, gospodinele motivând că văd mai bine, la lumina zilei, marfa pe care vor să o cumpere. Aici găseai şi fructe frumoase, dar cu preţuri pe măsură, cele mai cuminţi fiind prunele, de 6 lei/kg, iar pentru pofticioşi, struguri Afuz Ali, la 11,95 lei/kg sau muscat de Hamburg, la 9,90 lei/kg. Atenţie la cum sunt scrise preţurile, leii sunt mari, iar banii mici, micuţi, taman ca să nu îi vadă omul.

La pomul lăudat...

Dimineaţa e aproape pe sfârşite, dar periplul nostru nu s-a oprit aici. În Micro 39, unde piaţa, înainte de modernizare, era considerată cea mai ieftină din oraş (chiar dacă unii spun că aici kilogramul avea de fapt 900 de grame), preţurile şi realitatea sunt dezolante. În primul rând, producătorii care ar trebui să fie în hală sunt puţini, aceasta fiind aproape goală. Cei care sunt acolo nu practică preţuri mai mici decât în celelalte pieţe şi nici calitatea produselor nu pare să fie extraordinară, iar întrebările cumpărătorilor referitoare la provenienţa legumelor par să dea naştere la nervozitate. În orice caz, grosul muşteriilor se află la tarabele din afara halei, care aparţin precupeţilor şi unde preţurile sunt mai prietenoase, cu 5,50 lei/kg de kapia sau gogoşari, mai jos decât în alte părţi şi cu struguri Tămâioasă de Vâlcea la 7,50 lei/kg. Cumpărătorii stăteau cuminţi la rând, unii şi cu căţeii în lesă, alt aspect menţionat de oameni la capitolul minusuri ale halei, unde nu poţi intra cu animalul de companie.

Scump, ca-n Centru

Vedeta preţurilor (deşi, în acest tur nu am fost şi în pieţele din Ţiglina şi de la Ancora, considerate cele mai scumpe din oraş) este Piaţa Centrală, unde legumele pentru zacusca de sezon erau cu cel puţin 1,50 lei/kg mai scumpe decât în celelalte pieţe, iar fructele se ridicau la scoruri ameţitoare, cu Muscatul de Hamburg ajungând până la 13,95 lei/kg. În mod bizar, hala era aproape goală, vânzătorii preferând să stea afară, probabil din cauza efectului de seră care se crea acolo. Tarabele gemeau de marfă, dar nu şi de muşterii, semn că toţi gălăţenii care îşi fac în mod frecvent cumpărăturile în pieţe ştiu unde să caute preţul cel mai bun.

Citit 22896 ori Ultima modificare Marți, 03 Septembrie 2024 17:46

4 comentarii

  • postat de Bălan Marietta
    Joi, 05 Septembrie 2024 06:45
    109.166.132.***
    Vânzatorii ar trebui obligați sa afișeze prețul corect,cu același scris mare și după virgula,să nu mai profite de batrănii care nu vad,inselându-i,pt.ca la pensiile mici,orice ban contează.Trebuie verificată și proveniență mărfii,pt.ca scriu Romania langa preț și sunt produse de import.
    0
    7
  • postat de Maria
    Miercuri, 04 Septembrie 2024 08:46
    89.39.81.***
    Cea mai ocrotita piața -de Poliția locală! este Bâlciul de la Potcoava de AOR! Calitate,igiena,prețuri…incomparabile cu cela de la Market!…
    4
    22
  • postat de Ekow
    Miercuri, 04 Septembrie 2024 07:57
    5.2.208.***
    Majoritatea sunt speculanți samsari de legume, își fac prețurile cum vor ei.Producătorii sunt foarte puțini spre deloc.Prefer să dau 10 lei pe un kg de roșii bio decât 6 lei pe rosii de afară.
    6
    33
  • postat de Albert
    Marți, 03 Septembrie 2024 20:25
    86.124.202.***
    Prea curate sunt etichetele cu preturile. Se vede ca știau ca va veni presa sa le facă putina reclama.
    15
    69

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro