Festivalul Internațional de Creație și Interpretare "Ana Blandiana”, ediția 2025, a adus la Galați numeroase premii și distincții. Evenimentul-concurs s-a desfășurat la Brăila în perioada 23-25 mai și a marcat ediția cu numărul XIII.
Așa cum ne-am obișnuit deja, elevii gălățeni de gimnaziu și liceu au avut o evoluție foarte bună, câștigând premii și distincții la mai multe categorii.
Elevii de la CNVA, îndrumați de profesor Gabriela Ciubotaru, au obținut următoarele premii: Sara Maria Bivol, premiul I, Proză - gimnaziu; Raluca Nectaria Mihai a intrat în posesia premiului II la Critică literară. La categoria “POETIC FILMMAKERS”: Iarina Olea, Raluca Nectaria Mihai, Oana Surel și Teodora Carp au obținut premiul III, la categoria Scurtmetraj. Atașăm acestui text filmul premiat, realizat de cele patru eleve gălățene.
Menționăm faptul că aceștia sunt elevi în clasa a VIII-a la CNVA și peste câteva săptămâni vor susține examenul de Evaluare Națională. La același concurs, elevii gălățeni au mai obținut următoarele distincții: la categoria Poezie, Maria Chetrosu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, îndrumată de profesor Mariana Anton, a obținut mențiune, la categoria Eseu - liceu, elevele gălățene Alexia Teodora Pangrate, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național ”C. Negri” Galați, îndrumată de profesor Onirica Liliana Tofan, a obținut premiul II, și Lavinia Alexandra Buzea, clasa a X-a la CNVA , coordonată de profesor Diana Cătălina Popa, a adus la Galați premiul III. La aceeași categorie, Alessia Maria Baban, clasa a IX-a la CNVA, îndrumată de profesor Mariana Lazanu, a obținut mențiune. La categoria Traducere - limba franceză, Oancă Leonte Diana, clasa a IX-a la CNVA Galați, îndrumată de profesor Mariana Anton a fost răsplătită cu mențiune. La Recitări - gimnaziu, Mariana Theodora Cojocaru, clasa a VI-a, Colegiul Național ”C. Negri”, îndrumată de profesorii Onirica Liliana Tofan și Ciobanu Cristina, a obținut mențiune. La categoria Scurtmetraj - gimnaziu, echipa formată din Alexandra Gavrilă, Elena Prioteasa, Denisa Bîrlădeanu și Georgiana Iancu (”Femininart”), eleve la Școala Gimnazială „Sf Stelian”, comuna Umbrărești-Deal, județul Galați, profesor îndrumător Monica Babieș, a obținut mențiune. Îi felicităm și noi pe acești copii minunați, pasionați de artă, pe profesorii lor îndrumători, dar și pe părinții acestora.