Pianist de SUCCES, la numai nouă ani!

Pianist de SUCCES, la numai nouă ani!
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

"Micul om mare”, titlul unui film celebru, i se potriveşte mănuşă micuţului Rareş, care deja munceşte din greu şi artistic, la cei nouă ani ai săi! La vârsta la care şi o glorie internaţională a pianului, gălăţeanul Valentin Gheorghiu, era remarcat şi propulsat de Enescu, cucereşte premiu după premiu şcolarul gălăţean Rareş-Andrei (i se spune Rareş), cel mai mare dintre copiii tinerei familii Neculau (el are şi un frăţior mezin, Sabin, care are patru ani).

Un artist clasa întâi, din clasa a II-a

Elev într-a doua la Şcoala nr. 26 „Ion Creangă”, dar şi elev al profesoarei de pian Viorica State la Şcoala de Artă a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Rareş-Andrei Neculau a obţinut primele cinci premii (unele duble) muzicale din viaţa sa, totodată premii maxime, într-un an: anul trecut! Premiul I Special la Concursul Naţional de Interpretare „Talente Împlinite” (ediţia a VIII-a, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” Bucureşti), Diploma de Excelenţă şi Marele Premiu la Festivalul „Prietenii Muzicii – PRO PIANO – ROMÂNIA” (ediţia a XIII-a, Bucureşti), Locul I la Concursul de pian SONORIS (ediţia a II-a, Buftea), Premiul I la Concursul Naţional de Pian „Virtuozii” (ediţia a VII-a, Brăila), Marele Premiu şi Premiul Special al juriului la Festivalul interjudeţean de interpretare pianistică „Pianul fermecat” (Galaţi). Un festival la Piteşti, unde primea un loc doi printr-o neînţeleasă nedreptate, după cum spun mămica şi tăticul său, cu care am stat de vorbă la redacţie, nici nu mai e pus pe lista de familie! A fost prima lui competiţie, la Piteşti – departe, obositor pentru un copil, dar „sala – părinţi, concurenţi, profesori şi spectatori – l-a aplaudat”, îşi aminteşte tatăl său. Însă atunci, în ciuda aplauzelor grăitoare şi a remarcilor celorlalţi, inclusiv ale concurenţilor, Rareş nu a primit primul loc, ci al doilea, fiind considerat prea profesionist pentru un concurs de amatori: „Unei doamne din juriu nu i-a venit să creadă că e în doar anul întâi la şcoala de artă. Spunea că nu se poate să cânte cineva aşa din anul întâi! Că e mult peste nivelul său, nu-i normal!” – îşi aminteşte, şocată, mama şcolarului.

Marele trofeu în 2016!

Cel mai mândru este de o victorie de anul acesta: Premiul I la categoria lui de vârstă în cadrul ediţiei a III-a a Concursului de interpretare instrumentală pentru pian complementar „Tinere talente”, desfăşurat acum două săptămâni la Suceava, competiţie ce se adresează elevilor care studiază pianul secundar (complementar) la şcolile vocaţionale sau în sistem privat, scria Adelina Tălpariu, în „Monitorul de Suceava” din  22 martie. În concurs au fost înscrişi 100 de elevi din Suceava, Iaşi, Botoşani, Galaţi şi Ploieşti, cu vârste între cinci şi 18 ani. Cu un juriu prezidat de Johannes Onesciuc, şef de catedră pian la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, membri fiind profesorii de pian ai colegiului gazdă a concursului. În fotografia de mai jos, semnată de Adrian Crăciunescu, de la publicaţia suceveană, vedem momentul premierii micuţului gălăţean.

Rareş-Andrei Neculau, câștigătorul Marelui Premiu,

alături de directoarea Alexandra Bejinaru și prof. Valentin Ianoș

La redacţie, am stat de vorbă cu un băiat maturizat frumos, arătând sinceritate şi măsură, păstrând însă gingăşia şi naturaleţea vârstei. Alături de mica vedetă şi de părinţi, profesoara de pian, o formidabilă interpretă: la pian, dar şi la acordeon – am ascultat-o interpretând în concert de la muzică foarte clasică la şansonetă. Profesoara lucrează individual cu fiecare elev, câte o oră pe săptămână. Sunt 35 de copii la clasa de pian. Mulţi vin la vârste fragede, unii însă, odată mai mari, trec la calculator şi uită pianul. Rămân însă cu acest dar. Profesoara lucrează împreună cu Rareş de doi ani numai, dar se vede! Îl întoarce la prima greşeală, chiar dacă-i aduce lacrimi în ochi uneori. El lucrează (sau… aşa se joacă el?) la pian şi acasă, o oră sau două.

Părinţii îmi mai povestesc şi că şase dintre cei mai buni interpreţi, din toate vârstele, până la 18 ani, de la şcoli de artă sau private au fost selecţionaţi într-o gală a concursului sucevean: el era cel mai micuţ! Singurul elev care nu studia pianul într-un liceu de profil, Rareş smulgea Marele Trofeu. „O adevărată pată de culoare” – l-a definit preşedintele juriului, prof. Onesciuc. 

Se poate cânta şi... în somn!

Merge la înot o dată, de două ori pe săptămână. În rest, şcoală şi pian! Acum e seară şi un interviu. Cască. O viaţă frumoasă, însă obositoare! Şi noaptea cântă, prin somn – spune din când în când: „Îmi greşiţi bemolii! Decarul trebuia acolo!” – dezvăluie mama. Îl mai întreb: „Nu ai degetele prea mici? Nu-ţi trebuie pian pe măsură?” Profesoara mă desluşeşte: cu elevii sunt abordate piese pe măsura… degetelor, mai puţin complicate la început. În clasa întâi se poate cânta şi „Melc, melc, codobelc” – toţi copiii o cântă. Cea mai complicată partitură de până acum i s-a părut lui Rareş o sonatină de Kabalewsky; cunoaşte chiar şi definiţia exactă a sonatinei –  nu-l dai adică la întors! Incredibil cât de mari sunt uneori cei mici! Ne despărţim cu regret…

INTERVIU cu Rareş-Andrei Neculau. CLICK AICI

Citit 4037 ori Ultima modificare Luni, 28 Martie 2016 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.