INFRASTRUCTURĂ cu vicii de proiectare. Lucrările din GARA GALAȚI, între modernizare şi nemulţumiri
Foto: Foto ”Viața liberă”, Florin Răvdan

INFRASTRUCTURĂ cu vicii de proiectare. Lucrările din GARA GALAȚI, între modernizare şi nemulţumiri
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)


Călătorii reclamă diferenţa mare de nivel dintre peroane şi vagoane


După ani buni în care primele două linii ale gării CFR Galaţi au fost închise pentru refacere, accesul pe acestea a fost, în sfârşit, deschis publicului, dar şi garniturilor de tren. Pentru călători, sunt câteva lucruri bune: covor asfaltic nou, pasarele pentru ocolire, lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru mamele cu copii în cărucior ori bătrâni. Pe de altă parte,  noile peroane ale gării gălăţene stârnesc, deja, şi nemulţumiri. De exemplu, conform unei sesizări primite la redacţie, gălăţenii care călătoresc cu trenul sunt nemulţumiţi de diferenţa prea mare de nivel dintre marginea peronului şi linia de cale ferată (de aproximativ 1,20 metri). Practic, peronul este uneori mai înalt decât trenul, dificultăţi apărând în special la deschiderea uşilor care nu sunt culisante.

"Arată frumos, nimic de zis, dar e greu câteodată la deschiderea uşilor. Nu toate se trag, pe unele le mai şi împingi în exterior, şi din cauza diferenţei de nivel se lovesc de marginea peronului. Plus că e greu de coborât pentru cei în căruţ, în cârje, chiar şi pentru bătrâni", ne-a explicat domnul Vasile P., un cetăţean de 64 de ani cu care ne-am întâlnit în gară, pe peronul de la linia 1.

O altă problemă a celor care aşteaptă trenul la primele două peroane este lipsa scaunelor de aşteptare. Dacă la liniile vechi sunt zeci de locuri unde călătorii se pot aşeza în aşteptarea garniturii, pe primele două peroane sunt doar câteva scăunele, vreo opt la număr. "Scaunele sunt la linia 2! Dacă eu trebuie să prind trenul de la linia 1, dar vreau să stau jos, mă duc la linia 2, după care urc pe pasarelă, înconjor şi vin la linia 1? Nu mi se pare normal", ne-a mai explicat un cetăţean.

Scări rulante, doar la urcare


Pentru că lucrările nu sunt încă finalizate, pasarelele sunt deschise doar pe jumătate. Pe partea dreaptă, cum urci pe pasarele, se pot vedea încă echipe de muncitori care lucrează la montarea scărilor rulante, însă din ce ne-au explicat călătorii, acestea sunt doar pentru urcare. "Practic, vom urca pe scările alea cu bagajele şi vom coborî pe la astea normale. Că la lift sigur va fi coadă", ne-a mai spus Vasile P.

Liftul care a fost făcut special pentru cei care nu pot folosi scările dintr-un motiv sau altul este relativ spaţios, putând intra în el, concomitent, trei persoane în scaun cu rotile. Atât timp cât nu se blochează de la parter până la singurul etaj sau invers, este una dintre investiţiile cu adevărat utile din Gara Galaţi.

Lucrări de peste 80 de milioane de lei


Dacă investiţiile făcute până acum au costat CFR SA aproximativ 65 milioane de lei, inclusiv TVA, iar valoarea investiţiilor necesare se ridică la încă 60 milioane de lei, pentru 2016 a fost alocată doar jumătate din această sumă - 28,6 milioane de lei, conform datelor primite de la compania de transport feroviar.

"Pentru 2016, în Gara Galaţi sunt programate lucrări la pasarela de acces persoane, peste patru linii de cale ferată, peroane şi copertine noi la liniile 1-5, precum şi sistematizarea liniilor de primire-expediere a trenurilor de călători (terasamente, linii, drenuri şi suprastructură CF nouă), inclusiv adaptarea instalaţiilor feroviare (linie de contact, centralizare electrodinamică, instalaţii de telecomunicaţii). Tot în limita bugetului alocat, în staţia Galaţi Călători vor fi finalizate pasarela de acces peste liniile CF şi peroanele de la liniile 1, 2 şi 3 care vor fi date în exploatare. De asemenea, vor fi executate lucrările de sistematizare a liniilor şi macazurilor din capătul dinspre Bucureşti al staţiei Galaţi Călători. Acestor lucrări li s-a alocat o sumă de circa 14 milioane de lei. Restul sumei alocate obiectivului de investiţie va fi utilizată pentru execuţia substaţiei de tracţiune din staţia Hanu Conachi, care va alimenta linia de contact a liniei CF Barboşi - Tecuci pentru circulaţia trenurilor cu locomotive electrice", ne explica prin luna martie Oana Brânzan, şef serviciu Mass Media al CFR SA, în luna martie a acestui an. Din păcate, vizavi de problemele sesizate în prezent de cetăţeni, până la ora redactării acestui material la numărul de telefon al serviciului Mass Media al CFR SA nu a răspuns nimeni pentru a ne da un punct de vedere.

Citit 7070 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2016 19:15

7 comentarii

  • postat de George
    Miercuri, 06 Iulie 2016 21:18
    73.215.86.***
    Nu cred ca e un viciu de proiectare,ci pur si simplu mai exista vagoane in uz care trebuiau casate in secolul trecut si astfel apare o neconcordanta intre modern si antic. Daca si vagoanele ar fi moderne nu ar mai exista nicio problema. Oricum, tinand cont de fluxul de calatori nu cred ca investitia se va amortiza vreo data
    2
    5
    Raportează
  • postat de un cetatean
    Miercuri, 06 Iulie 2016 18:55
    82.78.124.***
    Aolleeeuuuu cate mizerie e in gara frate....!!!!!!!!veniti sa vedeti cat gunoi este in lateralul garii;pamant cu petre,gunoi depozitat,sobolanii sunt la ei acasa!!!!!!!e ceva din ghetourile americane!!!!CUI AI PASA!???
    2
    3
    Raportează
  • postat de unu
    Miercuri, 06 Iulie 2016 18:50
    69.46.227.***
    Bine ca nu citeste nimeni articolul - problema e ca acele peroane nu au fost proiectate cu gandul la vagoanele comuniste. Usile vagoanelor comuniste nu gliseaza, ci se deschid ca orice alta usa. Ce nu e clar?! E ok sa iti vina statia si tu sa nu poti sa deschizi usa (eventual si tinand in brate 1-2 bagaje). Bataie de joc, facuta fara cap.
    2
    2
    Raportează
  • postat de Diana72
    Miercuri, 06 Iulie 2016 16:47
    81.12.149.***
    pentru Emilian:
    Dacă te uiţi doar pe poza din articol e suficient să-ţi dai seama că primul peron este prea jos, iar următorul peron este foarte sus ca nivel faţă de calea ferată. Ce este aşa greu de observat? E clar că proiectantul sau constructorul este de vină! Aici trebuie să existe nişte standarde şi cine a greşit trebuie să plătească numaidecât!
    Problema la noi nu este că suntem nemulţumiţi (dacă avem un real motiv chiar e bine), ci că nu ne cunoaştem valorile adevărate şi nu mai ştim ce înseamnă calitate!
    8
    2
    Raportează
  • postat de Greu nene, greu cu voi!
    Miercuri, 06 Iulie 2016 16:12
    79.114.194.***
    Cui nu ii convin peroanele ca ,,sunt prea inalte” ii rog sa urce din Filesti linia unu! Eventual sa vina si cu un scaunel de acasa daca sunt mai scunzi, ca sa ajunga la prima treapta a trenului! Sau poate pe peronul de la linia 3 Barbosi, unde trebuie sa ai mare grija sa nu cazi printre dale, ca au gauri de incape si trenul printre ele!
    Stiu ca dupa 27 de ani de la inceperea lucrarilor in Gara Galati lucrarile inca nu sunt terminate si cu siguranta or sa apuce 30 de ani, si ca gara, pe vremurile alea moderna, a ajuns sa nu mai fie chiar o EUROGARA, pt vremurile in care am ajuns, comparativ de exemplu cu gara modernizata din Arad. Dar fata de ce era inainte este un pas inainte, iar la putinii oameni care mai tranziteaza gara zilnic, eu zic ca este de ajuns si liftul, si scarile rulante! Acum numai sa functioneze, ca si inainte erau in incinta garii scari rulante, oprite de cativa ani, usile culisante nu mai functioneaza la fel de cativa ani...poate se rezolva si problemele astea si o sa intram si noi cat de cat in randul lumii!
    P.S. Nu uitati sa adunati si maidanezii (mai multi decat calatorii) de prin zona tuturor celor 3 gari ale Galatiului !!
    2
    10
    Raportează
  • postat de Emilian
    Miercuri, 06 Iulie 2016 14:50
    109.201.154.***
    Hai dati-o in colo. Acum "calatorii reclama diferenta mare de nivel dintre peroane si vagoane". Deci pana acum se plangeau ca nu se pot sui pe scarile vagoanelor ce erau mult prea sus fata de peroane, iar acum s-a ajuns invers ca si diferenta de nivel intre peroane si vagoane sau cum?

    Pai pana acum peroanele erau mult prea joase fata de nivelul trenului, de parca trebuia sa ne urcam in pom iar acum s-a ajuns la o situatie inversa peroanele ajungand sa fie mult prea sus, mult prea inalte fata de vagoane? Voi vorbiti serios? Spunea bine cine comenta aici pe site ca "galatenii nu vor fi niciodata multumiti. Galatenilor nu le va conveni nimic, niciodata".
    5
    26
    Raportează
  • postat de Ofticul galateanului la orice
    Miercuri, 06 Iulie 2016 13:09
    77.247.181.***
    "Ca la lift sigur va fi coada" spune doamnul respectiv Vasile P. Dar ce crezi bre ca vor fi atat de ocupate? Nu suntem gara din Tokyo domnule. Si nu cred ca se culca vreo cineva acolo in lift incal sa se aglomereze si sa se blocheze liftul? Nu o sa fie plin liftul ala niciodata. Si inca ceva...liftul e pentru a urca si pentru a cobori nu pentru a locui acolo. E doar pentru a cobori, nu pentru a dormi in lift. Si ma indoiesc ca se vor nimeri 3 persoane in carucior in acelasi timp in lift incat sa fie chiar atat de aglomerat. E spatiu pentru 3 carucioare in acelasi timp in lift, deci e spatios. Lasati naibii sa se mai faca ceva bun si pentru ei, pentru napastuiti de soarta ca prea au fost dati deoparte de soarta. Deci nu are cum sa fie blocat liftul ca nu suntem gara Bucuresti, gara din Londra sau gara din Tokyo astfel incat sa se aglomereze gara in halul asta de atat de multi oameni, ca si asa la gara in ultimul timp nu prea se mai inghesuie lumea, asa ca putine sanse sa se blocheze lifturile din cauza ca vor sa coboare cu liftul concomitent 100 de insi. Ce Dumnezeu chiar asa, chiar atata lucru nu puteti gandi? Sau trebuie sa scorniti cate un conflict, cate o nemultumire din orice. Vedeti ca vi se da apa calda si caldura pe degeaba din nou (sponsorizata de buni-platnici), ar trebui sa fie motiv de fericire peste masura pentru voi cei ce nu va platiti facturile dar vreti sa primiti apa calda "gratuita". Iar draga domnule Vasile P. lifturile sunt foarte spatioase stimate doamn nemultumit daca se spune clar ca in lift "pot urca concomitent 3 persoane in scaun cu rotile". Si nu cred ca inghesuiau 3 carucioare, deci mai au si spatiu intre ele. Deci este spatiu bre. Ce, ati mai vazut voi atat de multa aglomeratie prin gari, in gara CFR Galati incat sa nu ai loc de multime intr-un anume punct/loc al garii si te gandesti ca se aglomereaza liftul? Sau te gandesti ca fix cand vrei sa traversezi si tu peroanele cu liftul exact in acel moment se aglomereaza fiindca sunt 3 persoane in carucioare cu rotile ce vor sa traverseze in acelasi timp cu matale in lift? Bre, matale stii cat de lat este un carucior cu rotile? Nu stii nu? Sunt destul de mari bre si sunt convins ca mai au in lift si ceva spatiu liber intre cele 3 carucioare cu rotile care incap ca doar nu se tin in brate carucioarele cu rotile unele pe altele. Pai domnule Vasile P., spune in articol ca incap 3 din astea carucioare cu rotile si banuiesc ca s-au gandit sa lase si spatiu intre ele, intre carucioare in acel lift. Deci este spatiu destul. E bine totusi ca s-au mai gandit si la cei in scaun cu rotile ca de bine, de rau Dumnezeu ti-a dat matale sanatate multa ca sa nu ajungi intr-o astfel de grea incercare a vietii de invaliditate, asa ca te rog eu nu te mai plange atat de mult ca te vede si te bate Dumnezeu ca nu esti multumit de nimic pe lumea asta. Omul tinerel, in putere, cei ce sunt sanatosi mai folosesc si scarile normale, ca doar mersul pe jos e sanatate curata, dar lifturile sunt in special puse pentru cei mai slabi in putere, pentru batrani care se misca mai greu sau pentru cei napastuiti de soarta care sunt in scaun cu rotile asa cum Viata Libera i-a mentionat. E bine ca s-a gandit cineva si la soarta lor, a celor in scaune cu rotile chiar ma mir ca i-a luat in seama cineva si pe cei in scaun cu rotile cand s-a gandit sa puna lift acolo pentru ei. Liftul nu e in mod special pus acolo pentru cei ce nu se pot deplasa cu usurinta stimate doamnule Vasile P. Iar matale mai ai la dispozitie si scarile rulante care de asemenea nu trebuie sa depui efort ca sa urci pe ele. Era mai bine pentru matale daca nu se facea deloc? E bine ca s-a mai gandit cineva sa modernizeze si gara aceea ca prea am ramas mult in urma altora. Daca tot s-au gandit sa faca in felul acesta cu acele pasarele supraterane matale esti acum nemultumit ca-ti pune lift si scari rulante ca sa-ti usureze traversatul? Of Doamne, nu cred ca mai e scapare pentru Galatiul asta, cred ca ne afundam din ce in ce mai mult in golanie, in nesimtire, sau in rea-vointa din partea oamenilor. De noul sediu de primarie am inteles ca nu va convine, de lucrarile de la gara iarasi nu va convine, dar oare ca v-a pus Dumnezeu pe Pamant va convine? Sau si de lucrul asta sunteti nemultumiti fiindca nu v-a dat Dumnezeu si o avere, vreun sac de bani, vreo vila si o masina atunci cand v-a pus pe pamantul asta?

    E bine ca se face ceva (va pune si scari rulante si lift) ca altii mai aveau putin si ii lasau pe oameni sa traverseze sinele la gara cu liana ca Tarzan.

    Dar nu inteleg un lucru...de ce se plange lumea ca peroanele noi sunt prea inalte? Pai peroanele noi sunt facute, sunt construite in asa fel incat sa fie la nivel cu terasa, cu podeaua, cu "pardoseala" trenurilor ca sa nu mai salti picioarele ca sa poti urca in tren. Sau cumva oamenii traverseaza de pe un peron pe altul tot coborand de pe peroane si pasind peste liniile de tren, coborand peroanele si traversand tot peste sinele si pietrisul dintre peroane si de asta sunt nemultumiti, de aceea li se pare ca sunt prea inalte si nu pot cobori ei pe sine ca sa traverseze cum vor si pe unde vor ei? Oameni buni peroanele au fost inaltate tocmai pentru a fi la nivel cu terasamentul trenului, ca omul sa treaca de pe peron direct in tren. De asta au fost inaltate peroanele. Iar acele pasaje, pasarele au fost construite tocmai pentru ca oamenii sa treaca de pe un peron pe altul fara a mai traversa pe jos sinele si pietrisul de pe langa sinele de tren. Dar de, ce sa-i faci ca omul tot pe acolo pe unde vrea el traverseaza si apoi tipa ca de ce nu-i lasat sa faca ce vrea si de ce nu-i lasat sa traverseze cum vrea el si tipa ca nu e bine ca nu e asa cum vrea el. Va face si scari rulante si lift oameni buni, pe acelea sa traversati peroanele de care spuneti ca sunt "inalte". Dar din cate se pare oraseanul traverseaza sinele tot coborand peroanele "inalte" si calcand peste sinele de tren si peste pietrisul acela ca sa simta el intre degetele de la picioare pietrele de langa sinele de tren.

    Eu chiar nu ii mai inteleg pe oamenii astia, nemultumitii nu vor nimic. Cred ca era mai bine pentru ei sa le lase acele peroane pipernicite ca sa poata salta ei piciorul, sa poata pune ei osul la treaba ca sa urce in tren si sa treverseze sinele de tren cum vor ei si simtind ca pasesc pe sine, simtind pietrisul intre degetele de la picioare ca la plaja.
    3
    27
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.