Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
6 comentarii

Mirosul pestilenţial şi peisajul dizgraţios de pe o stradă din Galaţi i-au adus la exasperare pe câţiva locatari din zonă. Este vorba despre oamenii de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 17, unde dejecţiile de la grupul sanitar al imobilului situat la intersecţia cu strada Dornei sunt deversate direct în stradă. Deşi pe această clădire este realizat şi un graffiti care pare să tragă un semnal de alarmă asupra poluării oraşului, chiar din conducta de colectare de la grupul sanitar se răspândesc dejecţii ce pun în pericol sănătatea cetăţenilor.
„Conducta de colectare de la grupul sanitar este spartă la ieşirea din imobil. Situaţia trenează de la începutul anului, dar acum s-a agravat, ca urmare a temperaturilor mari din această perioadă. Locuiesc la blocul V3A, în imediata vecinătate a imobilului respectiv şi suntem în situaţia de a nu mai putea să ţinem ferestrele deschise”, ne-a transmis Ion Vulpe.
Discutând cu reprezentantul Biroului de Presă al Primăriei, Toma Dumitrescu, ni s-a comunicat că "acest imobil nu figurează în patrimoniul municipiului Galaţi, fiind proprietate privată din anul 2011. Poliţia Locală este în curs de înştiinţare pentru a remedia această situaţie", a precizat Toma Dumitrescu.
"Pentru astfel de fapte, conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local 79/2002, proprietarul riscă sancţiuni până la 4.000 de lei. Poliţiştii de la Secţia 1 a Poliţiei Locale se vor deplasa la faţa locului şi vor lua toate măsurile care se impun", ne-a declarat Aurelia Matei, putătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Citit 6234 ori Ultima modificare Duminică, 21 August 2016 16:51

6 comentarii

  • postat de Ca in bancul cu bula, nu e a-l meu, ba e al mati! Luni, 22 August 2016 13:52 78.96.253.*** Link la comentariu
    1
    6

    Interesant de citit in ziarul asta....

    Pe prima pagina se confrunta civilizatiile de la sat si oras, subiectul fiind comun: WC-urile din curtile satelor, unde cica urla marlanismul si necivilizatia, si la oras unde rahatul curge pe strada,aproape de centrul Galatiului, de parca ar fi miere, doar este crestere economica de 6%, si trai bun,care se scurge pe strazi, poftiti la masa gratis!

    Unde ma gasesti in lumea asta asa trai, ca la Galati!?

    Uite, un subiect,cu care putem atrage turismul,dar, atentie!, patentati inventia, sa n-o fure altii....

    Nu, nici primarii. nici organizatiile de mediu, nici apa-canal, care incaseaza bani cu nemiluita,nu sunt vinovati, oferind cetatenilor strazi parfumate,canalizari depasite si infundate, cica vor sa patenteze si astia, stilul lor de munca, de unde, nefacand nimic, fraierii platitori de impozite, te platesc imparateste.

    Chiar ca numai la Galati se poate intampla asa ceva, cu atatia seniori in politica,mastodontii care au facut caca pe scaunele administratiei, si acum pute....

    Ba, ce frumos miroase in Galati!

    A prostie.

    Raportează
  • postat de Marius Ionascu Luni, 22 August 2016 11:22 213.218.53.*** Link la comentariu
    2
    8

    asa este dle IC, doar ca as adauga ca problema principala o constituie LIPSA canalizarii de facto !

    cat timp tevile sunt rupte si se scurge totul in pamant, creeand gropzile, nu putem vorbi de canalizare (functionala) in orasul Galati !!

    In cartierul Dunarea, micro 18, 19, 20 si 21 sunt zile in care EFECTIV PUTE A FECALE portiuni intregi din strada Brailei de exemplu !


    ce face primaria ? Apa Canal ?
    dorm in papuci si se prefac ca nu vad, miros ceva !

    Raportează
  • postat de Iancu din Hunedoara Luni, 22 August 2016 10:02 91.208.234.*** Link la comentariu
    0
    13

    Bai dane, in articol e vorba de dejectiile oamenilor nu ale cainilor !!!
    Nu ti-ai baut saniuta de dimineata?

    Raportează
  • postat de dan Luni, 22 August 2016 09:33 86.127.209.*** Link la comentariu
    10
    12

    Foarte bine!
    In toate orasele din Transilvania nu mai exista caini pe strada. Numai la noi nu se poate.
    In Romania exista o singura legislatie si daca in alte orase s-a putut trebuie sa se rezolve aceasta anomalie si la noi.

    Raportează
  • postat de Mișu Luni, 22 August 2016 09:24 82.137.15.*** Link la comentariu
    1
    13

    E în curs de înștiințare ??? Alo Primăria, voi auziți declarațiile celor care sunt plătiți să vorbească în numele vostru?

    Raportează
  • postat de IC Luni, 22 August 2016 06:28 5.13.219.*** Link la comentariu
    1
    15

    Nu, numai in locatia respectiva miroase a dejectii ,in aproape tot orasul miroase a hazna(in Dunarea in mod sigur si zi de zi ) aceasta dupa o perioada mai lunga fara ploi . Cauza principala este scumpirea excesiva a apei curente ,intreruperea acesteia ( oamenii sunt siliti sa consume cat mai putina apa la grupurile sanitare si dejectiile nu mai sunt evacuate normal prin reteaua de canalizare ) si a-si indrazni sa afirm ca exista o legatura dintre haznaua Galati si punerea in functiune a statiei de epurare ,amplasamentul acesteia ,cu tot ce presupune acesta... O inspecte ,niste obsevatii facute de o entitate neutra ,poate ar lamuri multe probleme.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.