PROTEST în Palatul de Justiţie din Galați. Grefierii au BLOCAT activitatea instanţelor timp de două ore
Foto: Foto ”Viața liberă”, Teodora Miron

PROTEST în Palatul de Justiţie din Galați. Grefierii au BLOCAT activitatea instanţelor timp de două ore
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)


Activitate blocată ieri în instanţele gălăţene. Începând cu ora 10,30, toate procesele au fost suspendate, grefierii refuzând să mai stea în sală. Aşa au decis în urmă cu o săptămână, când au început o primă formă de protest prin purtarea banderolelor la mâini. Procesele de la Judecătoria, Tribunalul şi, parţial, Curtea de Apel Galaţi s-au reluat de la ora 12,30, protestul ţinând două ore.

Grefierii  vor continua acest protest în fiecare zi, până vineri, 7 octombrie. Mai mult, pe 7 octombrie, o delegaţie a grefierilor va merge la Bucureşti, unde va participa la un miting în faţa Ministerului Justiţiei.

Zi de zi, timp de două ore 


Grefierii au decis să protesteze fiind nemulţumiţi de faptul că sunt obligaţi să muncească foarte multe ore peste program, fără ca orele suplimentare să fie plătite. „Lucrez de 17 ani ca grefier şi sunt foarte nemulţumită de ceea ce se întâmplă în sistem. În primul rând, cred că ar trebui mărită schema de personal. Am 17 ani de când vin dimineaţa, la ora şase, s-a întâmplat să vin şi la ora patru, şi plec seara la opt. Nu ştiu ce om normal din ţara asta ar putea să lucreze atâtea ore. Salariile variază între 2.000 şi 3.000 de lei, dar nu asta este problema, ci faptul că aceşti bani nu ne ajung apoi să mergem la medici şi să ne cumpărăm medicamente. Eu fac munca mea şi încă pentru doi grefieri. Chestia asta o fac de ani de zile. S-a dorit implementarea Noului Cod Civil, de Procedură Civilă şi a celor penale, dar nimeni nu s-a gândit, cei care erau datori să gândească pentru noi, să asigure şi dotarea necesare pentru implementarea acestor acte normative. Nu există o infrastructură necesară pentru implementarea codurilor, munca aproape că s-a triplat. Nu există nici săli de judecată suficiente, nu este vina conducerii noastre, ci a celor care au dorit implementarea acestor coduri. S-a mers pe ideea că merge şi aşa. Copiii noştri ne văd doar în week-end, iar cu soţii vorbim doar la telefon”, ne-a explicat Luminiţa Talpeş.

„Dacă noi avem o problemă de sănătate, un alt coleg trebuie să ne preia atribuţiile, deşi sunt deja foarte încărcaţi. Atribuţiile cresc, răspunderea este şi mai mare de când au apărut noile coduri”, ne-a spus şi Valerica Bălţătescu.   

Judecătorii sunt nevoiţi, la rândul lor, să îşi suspende activitatea, neputând intra în sălile de judecată fără grefieri. „Toată săptămâna, grefierii de la Tribunalul şi Judecătoria Galaţi sunt în protest. Nu vor intra în sală decât pentru luarea măsurilor preventive, în dosarele penale, adică asigură doar urgenţele”, ne-a explicat Robert George Florea, preşedintele Tribunalului Galaţi.

Justiţiabilii şi avocaţii îi înţeleg


O mare parte a justiţiabililor prezenţi în palatul de justiţie au luat act de suspendarea proceselor şi s-au arătat solidari cu protestatarii. „Trebuie să aştept două ore, dar nu avem ce face. Dacă au ajuns să protesteze, înseamnă că au dreptate. Asta este, trebuie să îşi ceară şi ei drepturile cumva”, ne-a spus un justiţiabil. Alţii însă cred că grefierii nu au dreptate şi că toate neajunsurile sunt din cauză că se dau termene foarte lungi la procese.

Cu toate acestea, protestatarii au fost înţeleşi şi de avocaţii care au avut procese luni dimineaţă. „Trebuie să înţelegem această formă de protest, având în vedere că probabil este justificată, pentru că altfel nu îmi explic de ce domnii şi doamnele grefieri ar fi adoptat această măsură. Aşa cum fiecare categorie socială are dreptul să protesteze, la fel şi grefierii au această justificare. Din câte cunosc eu, statutul grefierilor trebuie adaptat realităţii, din punctul meu de vedere, cel puţin parţial, acest demers este justificat”, ne-a declarat avocatul Gigel Potrivitu.

Protestul grefierilor va continua şi zilele viitoare, astfel că justiţiabilii trebuie să ştie că nu se vor desfăşura procese între orele 10,30 - 12,30 până vineri, inclusiv.

Lista revendicărilor


Conform unui comunicat de presă remis de sindicatul IUS-LEX Galaţi, lista nemulţumirilor grefierilor este mare şi datează de mult timp. Iată care sunt principalele revendicări ale protestarilor:

- lipsa unei legislaţii şi a unor reglementări adaptate la relaţiile din instanţe şi parchete,
- neadoptarea unui nou statut al personalului de specialitate din instanţe şi parchete, raportat la modificările legislative din ultimii ani şi care să contribuie astfel la eficientizarea activităţii acestor categorii profesionale, cu implicaţii directe asupra calităţii actului de justiţie. Este important de menţionat că un proiect de statut la care s-a lucrat timp de şase ani şi adoptat de camera Deputaţilor nu a fost adoptat de către Senat, în primăvara acestui an, cu toate că numărul voturilor în favoarea adoptării acestuia au fost majoritare, însă insuficiente numeric, din cauza neparticipării la şedinţa de plen a unui număr suficient de parlamentari,
- creşterea continuă şi alarmantă a volumului de activitate înregistrată în ultimii ani, ca urmare a intrării în vigoare a noilor Coduri,
- sporirea atribuţiilor şi a responsabilităţilor acestor categorii de personal,
- existenţa unor scheme de personal auxiliar şi conex neadaptate volumului de activitate, responsabilităţilor şi atribuţiilor,
- lipsa unor sedii corespunzătoare desfăşurării activităţilor profesionale şi a dotărilor necesare acesteia în multe dintre instanţe şi parchete,
- inechităţile salariale existente în rândul acestor categorii de personal, necorelarea veniturilor salariale cu atribuţiile, responsabilităţile şi importanţa muncii,
- imposibilitatea compensării orelor suplimentare efectuate peste orele de program legal de către personalul auxiliar de specialitate, prin raportare la volumul de activitate şi complexitatea atribuţiilor,
- lipsa dialogului real şi constructiv cu Ministerul Justiţiei, ordonator principal de credite în Justiţie şi atitudinea, adesea ostilă, a acestei instituţii faţă de categoriile profesionale anterior precizate,
- refuzul luării măsurilor necesare cu privire la normarea muncii acestor categorii profesionale.

Citit 6116 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2016 00:18

2 comentarii

  • postat de CERNEA
    Joi, 06 Octombrie 2016 11:02
    193.230.156.***
    PROTEST AR TREBUI SA FACA CETATENII NU GREFIERII SI MAI DAUNAZI MAGISTRATII ,PENTRU CA ASTEPTI SA TI SE REZOLVE UN DOSAR ANI DE ZILE , DAI FOARTE MULTI BANI LA AVOCATII MINUNATI, CEEA CE INSEAMNA CA JUSTITIA NU ESTE ACCESIBILA TUTUROR SI PRIMESTI SI SOLUTII DIFERITE IN ACELASI TIP DE DOSARE IN CONDITIILE IN CARE NOI LE PLATIM SALARIILE. CUM JUSTITIA ESTE LA PAMANT, CUM DIN ACEASTA CAUZA MULTI DEVIN JUSTITIARI , SA PUNA MANA LA TREABA RESPECTIVII CA SA STIM CE PLATIM.
    2
    2
    Raportează
  • postat de Purtător de paşi prin Palatul de Justiţie
    Marți, 04 Octombrie 2016 08:36
    5.2.205.***
    Şi de ce grefierele au numai parţial dreptate? Pentru că şi matale ai susţinut guvernul care a adus noile coduri prin asumare? Să luăm în calcul şi că noile coduri ţi-au dublat onorariile, si pe cele albe şi pe cele negre? Hai, fugi d-aicea, că n-ai vrut să te pui chiar foarte rău cu ele!
    4
    3
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.