Micro 39B, lăsat în voia sorţii (FOTO)
Foto: Foto: Marius Prisacariu

Micro 39B, lăsat în voia sorţii (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

După aproape zece luni, am revenit în Micro 39B, pentru a afla de la oameni dacă s-a mai schimbat ceva în cartierul lor. Am dat, însă, peste aceeaşi grămadă de maşini parcate pe marginea străzii, peste aceleaşi garaje ponosite dintre blocuri, aceleaşi gropi şi, mai important, la fel de mulţi câini. Despre gunoaie nici nu mai are rost să vorbim, pentru că acestea erau, şi de această dată, peste tot: în grădini de bloc, printre maşini, în parcuri, etc. De la primele ore ale dimineţii, oamenii stăteau, zgribuliţi, în staţia de autobuz şi în cea de tramvai. Unii dintre ei merg peste tot în grup, îşi dau ţigara din mână în mână, discută despre vecinul de la etajul de sus sau despre ce au mai văzut aseară la ştiri. Pensionarii cară de dimineaţă sacoşe sau vin să-şi cumpere integrame de la chioşc. Se trăieşte într-un ritm alert, fluxul continuu de maşini amplificând imaginea unui cartier grăbit. Tinerii stau mai mult cu nasul în telefoane şi nici nu apucă să vadă unde-ar trebui pus umărul la treabă. Din păcate, despre problemele cartierului ne-au vorbit, şi de această dată, persoanele în etate, nicidecum tinerii pe care îi aşteptam să ne spună punctul lor de vedere.

"Ce ne facem cu mizeria?"

Cine este, cu adevărat, vinovat de mizeria din cartier? Am pus această întrebare în multe rânduri, în toate cartierele despre care am scris în ultimii doi ani. Majoritatea a arătat cu degetul spre Primărie, spre Ecosal, spre autorităţile locale, care nu păstrează un oraş curat. Însă vine primarul, vine Ecosalul, ori altă instituţie, să arunce sacoşa de gunoi la rădăcina copacului, ori în prima groapă care îi iese în cale? Scormonesc aceştia în containere, împrăştiind mizeriile peste tot? Prea puţini cetăţeni ai Galaţiului au recunoscut că problema trebuie rezolvată, în primul rând, chiar de oameni. Că este nevoie de o schimbare a modului în care percep gălăţenii curăţenia, dar şi a modului în care o păstrează. "Ecosalul nu îşi face treaba printre blocuri. Dau cu mătura numai la strada principală şi la revedere. Nu suntem şi noi plătitori de taxe?", ne-a explicat unul dintre cetăţenii care ne-au onorat cu prezenţa. "Viaţa liberă" a urmărit, acum câteva săptămâni, activitatea muncitorilor de la Ecosal. Culmea, cartierul ales a fost chiar Micro 39. Sub ochii noştri, măturătorii şi-au făcut treaba, iar din urma lor alţi cetăţeni "binevoitori" au murdărit la loc. Deci, a cui este vina?

Gunoaie peste tot

Oricât de mult s-ar vorbi în Galaţi despre păstrarea curăţeniei, mizeria ar fi tot la ea acasă prin unele cartiere. Cel puţin, asta ne-au spus, parafrazat, unii dintre cetăţenii cu care am stat de vorbă joia trecută. De altfel, de mizerie ne-am lovit şi noi, imediat cum ne-am dat jos din maşină. Lângă o bancă pe care oamenii ar trebui să se odihnească erau câteva pahare de cafea, alături de chiştoace şi coji de seminţe, aruncate de-a dreptul pe trotuar. Deşi la câţiva metri era un coş de gunoi. Iar această situaţie este prezentă şi în alte zone ale cartierului, mai ales printre blocuri sau în preajma garajelor. "Coşurile de gunoi, probabil, sunt pentru fraieri. Cred că dacă poliţia nu intervine cu amenzi drastice pentru cei care aruncă gunoiul aiurea, nu se va rezolva niciodată această problemă. Sunt zone care devin adevărate focare de infecţie din cauza unor nesimţiţi", ne-a explicat Valerică Neagu.

Trotuarele au nevoie de o cosmetizare

O altă mare nemulţumire a oamenilor din cartier este halul în care se află trotuarele. Cu asfaltul sărit de mult în unele locuri, acestea arată ca după bombardament. „Nu a mai asfaltat nimeni pe aici. Bordurile sunt sărite sau s-au tocit de mult. Noi înţelegem că pe străzile principale trebuie să fie schimbate bordurile ca să arate bine, dar asta nu înseamnă că prin cartiere nu trebuie făcut la fel. Sunt bătrâni care circulă pe trotuarele astea şi este un chin pentru ei", ni s-a plâns o doamnă.

Graffitti, artă sau vandalism?

O altă nemulţumire a cetăţenilor din zonă este legată de numărul mare de "desene cu spray" de pe pereţii blocurilor, ori de pe garaje. De cele mai multe ori, mesaje obscene, aceste forme de artă îi deranjează şi pe cei mari, şi pe cei mici. "Dacă ies cu nepoţica pe stradă şi vede o înjurătură din asta pe perete, eu ce să îi zic? Degeaba ne chinuim să îi educăm în casă, dacă afară văd numai aţa ceva. Şi problema cu desenele astea nu e de azi, de ieri, ci de ani buni. Nimeni nu le acoperă. Da, ştiu că e de amendă asta, dar dacă nu prinzi pictorul de ocazie, laşi aşa?", ne-a explicat un cetăţean.

Câinii, prezenţi pe lângă blocuri, la ghene şi în parcuri

Redactorii cotidianului nostru au fost de multe ori prin cartier. În octombrie 2012, de exemplu, mai mulţi locatari ni s-au plâns de existenţa câinilor fără stăpân. În ciuda faptului că şi aici locuiesc gălăţeni plătitori de taxe şi impozite, problema nu numai că nu a fost rezolvată, ci s-a agravat. Numărul câinilor nu a scăzut, ci s-a mărit. După doar câteva minute de plimbare prin zonă, am întâlnit mai mulţi căţei care nu au mai mult de câteva luni. Şi cum nimeni nu se ocupă să-i strângă de pe stradă, aceştia vor deveni, cu siguranţă, stăpânii de mâine ai cartierului, spre disperarea localnicilor care lucrează în ture de noapte.

Mai grav este faptul că patrupedele au pus deja stăpânire şi pe locurile de joacă. „Mai poţi lăsa un copil singur în parc? Nu! Ţi-e frică că o să sară câinii pe el. Suntem obligaţi să ne păzim copii chiar şi în spaţiile de joacă”, ni s-a plâns un gălăţean.

De altfel, un alt gălăţean, care nu a vrut să-şi dea numele, ne-a explicat că, în jurul parcurilor, sunt şi câinii cei mai violenţi, care atacă pe la spate. "Acum câteva zile, un maidanez de aici a atacat un copil de vreo 7 ani, cât timp maică-sa era în magazin. Nu se poate aşa ceva. Am dat telefon şi la ecarisaj, ni s-a zis că se va rezolva. Când?", ne-a întrebat cetăţeanul.

Problema apare, însă, la strângerea câinilor, atunci când echipajele Ecosal sunt întâmpinate cu scandal de iubitorii de animale.

Prea multe garaje în cartier

Aşezate din loc în loc, garajele, acolo unde există, dau impresia că stau unul peste altul. Locul dintre blocuri şi ele este, în unele zone, atât de mic, încât abia te poţi mişca cu maşina, fără să îi loveşti pe alţii care staţionează. Unii cetăţeni spun că şi-ar dori parcare acoperită, însă alţii cred că un loc de joacă pentru cei mici, dar şi pentru pensionari ar fi mai potrivit. Sunt şi voci care spun că nu vor să aibă şantier în lucru ani la rând, aşa că mai bine rămâne totul aşa cum este.

Un stâlp înclinat îi sperie pe trecători

Chiar la trecerea de pietoni dintre Micro 39 A şi Micro 39B se află un stâlp uşor înclinat, ancorat cu două cabluri metalice, care ameninţă să cadă oricând peste trecători sau peste maşinile care mai opresc, ocazional, în zonă. "S-au făcut mai multe sesizări, dar nu ne bagă nimeni în seamă, din câte văd. Este nevoie de o nenorocire? Acest stâlp trebuie înlocuit, pentru că nu e normal să stea în poziţia asta", ne-a explicat Marian Maricel, un cetăţean cu care am stat de vorbă joia trecută.

Prea puţine locuri de joacă

După ce au primit, în timpul administraţiei trecute, un parc modern, cu spaţiu de joacă pentru cei mici, cu mese de şah pentru adulţi, cu alei de promenadă şi o fântână arteziană, locuitorii din Micro 39B continuă să fie nemulţumiţi, mai ales când vine vorba de restul locurilor de joacă. "Sigur, s-a făcut părculeţul ăsta, nimic de zis. E foarte bun primăvara şi toamna devreme, când nu e foarte cald. Dar vara, când sunt temperaturi arzătoare, lipsa copacilor este resimţită de toată lumea. Nu este umbră, să nu ne mai codim. Iar celelalte parcuri din cartier arată jalnic. Băncile nu mai au şipci, lanţurile leagănelor sunt ruginite, plasticul e vai de mama lui şi, colac peste pupăză, sunt mai mulţi câini decât copii la locul de joacă. Păi, alea sunt parcuri?", ne-a întrebat un cetăţean.

Pentru acest final de an, cel mai probabil, primăria nu mai are planuri pentru reabilitarea acestor locuri de joacă. Însă, de la anul, cetăţenii pot să spere că dorinţele lor vor fi auzite de administraţia locală.

Oamenii vor trecere de pietoni între Liceul CFR şi Patinoar

Una dintre doleanţele celor cu care am stat de vorbă joia trecută este trasarea unei treceri de pietoni, cu semafor, în faţa mall-ului din cartier, pe bulevardul George Coşbuc. "Sunt foarte mulţi oameni care traversează fraudulos, pentru că între Liceul CFR şi Patinoar nu mai există nicio trecere de pietoni, ceea ce nu este normal. Maşinile circulă cu viteză, iar oamenii nu au răbdare să înconjoare atât de mult. Cred că după sensul giratoriu din faţa mall-ului ar putea fi făcută o trecere, cu semafor", ne-a explicat Marian Maricel.

De altfel, chiar când am mers să fotografiem zona am surprins un domn care încerca să traverseze fraudulos, semn că gălăţenilor de acolo le-ar fi foarte utilă o trecere. Ori, de ce nu, o pasarelă. Până la construirea unei treceri, fie ea supraterană, ori la nivelul străzii, cei care vor să ajungă de pe un trotuar pe celălalt al bulevardului George Coşbuc sunt nevoiţi să înconjoare câteva sute de metri, ori să treacă ilegal. A doua soluţie le pune, de fiecare dată, viaţa în pericol.

Strada, transformată în WC public

Marian Maricel, un cetăţean cu care am stat de vorbă joia trecută, a venit cu o listă de nemulţumiri, printre care mirosul înţepător de urină din zonă. "Domnule, sunt foarte mulţi nesimţiţi în cartierul acesta. Ies din baruri, după ce au băut bine, şi îşi fac nevoile unde apucă, fără să le pese că miroase urât, că nu dă bine. Poliţia ce face? E prea frig şi nu vor să iasă din maşină pentru a băga frica în oameni de genul acesta?", ne-a întrebat omul.

Ce-i drept, cât ne-am plimbat prin cartier, nu am văzut prea multe WC-uri ecologice, astfel că cei care frecventează cârciumile din zonă au transformat colţul străzii în toaleta lor.

Prea puţine locuri de parcare

Fie că vorbim de staţia de autobuz, de trotuare, de locurile dintre garaje ori de aleile pietonale, în cartierul Micro 39B vom găsi peste tot maşini parcate, unele bine, altele mai puţin bine, numai bune de intrat la categoria "Ai parcat ca un bou". Cine este, însă, vinovat de această situaţie? Şoferii, care aleg să îşi lase maşina oriunde găsesc un loc liber, ori autorităţile, care nu au mai construit locuri de parcare în ultimii ani?

"Acum avem poate de 100 de ori mai multe maşini ca la începutul anilor '90, însă la noi în cartier au rămas aceleaşi locuri de parcare de atunci. Nu se mai poate aşa. Măcar să fie obligaţi cei care au garaj să îşi bage maşina înăuntru, nu să o ţină afară, să ocupe alt loc", ne-a mai spus un cetăţean.

Joi, venim în Ţiglina II

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori ce îi nemulţumeşte la zona în care locuiesc. Astfel, joi, 1 decembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din Ţiglina II, zona Şcolii Nr. 7, pentru a ne spune ce probleme sunt în cartier şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

Cum ne puteţi contacta

Pentru că mulţi gălăţeni care vor să îşi spună oful despre cartierul în care locuiesc nu reuşesc să ajungă la întâlnirea cu cititorii, reporterii "Vieţii libere" vă pun la dispoziţie o metodă alternativă. Astfel, dacă doriţi să le sugeraţi autorităţilor rezolvarea anumitor probleme din cartierul dumneavoastră, trimiteţi un e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Vă mulţumim! 

       

       

       

       

       

       

       

       

      

       

Citit 5219 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Iunie 2023 23:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.