Evaluaţi acest articol
(13 voturi)
Fii primul care postează comentarii!


Cât ne plimbă pe uliţele din Toflea - sat cu populaţie majoritară romă din comuna gălăţeană Brăhăşeşti - consilierul local Ion Gheorghiu ne spune că civilizaţia a ajuns aici doar de vreo patru-cinci ani. Înainte, oamenilor le venea greu până şi să obţină o simplă audienţă la nişte primari care, oricum, nu făceau decât să-i asculte, fără să le rezolve vreodată problemele. Când au dat de bani, toflenii au construit mult şi anapoda, fără să respecte vreun plan urbanistic. Şi-au făcut, printre casele bătrâneşti, ditamai palatele colorate, dar străzi n-au avut cum să-şi toarne, fără implicarea primăriei, aşa că, până la urmă, săraci şi bogaţi, au înotat prin acelaşi noroi, după fiecare ploaie. Nici sistem de alimentare cu apă nu şi-au putut face singuri, aşa că s-au văzut obligaţi să bea în continuare din aceleaşi fântâni, cu toate că aşa îşi puneau sănătatea în pericol. Încetul cu încetul, fără un serviciu de salubritate, mizeria începea să sufoce satul, iar oamenii erau tot mai nemulţumiţi. Nici ei nu erau dispuşi să se schimbe în bine, nici altcineva, din afară, nu venea să-i ajute. Tocmai când lucrurile stăteau cum nu se poate mai prost, brusc, s-a întâmplat ceva. Cel mai cunoscut fiu al satului, omul de afaceri Gruia Stoica, a înfiinţat, în sat, o fundaţie. Atât de multe s-au schimbat la Brăhăşeşti în cei 12 ani care s-au scurs de atunci, încât Primăria, care la acea vreme nu era în stare nici măcar să le asigure oamenilor deszăpezirea uliţelor, face acum pionierat în economie socială, creează locuri de muncă şi speră că va obţine finanţare pentru un proiect unic în ţară.

La toate aceste transformări, Ion Gheorghiu a fost martor. El, care cu mult înainte să devină consilier local –,într-o altă viaţă, parcă – a lucrat, tot aici, la Toflea, ca fierar, în vremea cooperativelor meşteşugăreşti, a trăit în sat suficient încât să simtă cât de mult s-a îmbunăţit calitatea vieţii, în ultimii ani. E oglinda vie a schimbărilor care s-au petrecut.

Şlefuitorii de oameni. Primul bursier al Fundaţiei Toflea, ales primar


Despre Gruia Stoica nu s-a scris chiar atât de mult, în ultimii ani. Omul de afaceri acordă arareori interviuri, iar când o face vorbeşte strict despre realizările şi ambiţiile sale de business. Grampet, grupul de firme pe care îl prezidează, are deja afaceri în derulare pe patru continente, dar şi planuri de viitor pe măsură. Printre ele, conectarea, pe cale feroviară, a Mării Nordului cu Marea Chinei de Sud. Gruia Stoica a apărut la ştiri, mai des, în primăvara acestui an, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă. Odată cu publicarea topului celor mai bogaţi români, averea investitorului născut la Toflea, în urmă cu 48 de ani, a fost estimată la 380- 400 de milioane de euro. Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele omului de afaceri apare, episodic, de regulă în jurnalele economice, atunci când se vorbeşte despre transport feroviar. Pentru oamenii din Brăhăşeşti, însă, Gruia Stoica e o prezenţă constantă, cu toate că nu mai locuieşte de mulţi ani în comună. Sprijinul substanţial pe care îl dă comunităţii locale îi face însă pe toţi oamenii cu care am vorbit să-i rostească numele cu respect.

În 2004, anul inaugurării Fundaţiei, doar cinci la sută dintre absolvenţii claselor a VIII-a din satul Toflea mergeau la liceu. La facultate, nu mai ajungea aproape niciunul. De fapt, puţini erau, din start, cei care terminau gimnaziul, din cauză că abandonul şcolar era în creştere. Nici în restul comunei - adică în satele Brăhăşeşti, Cosiţeni şi Corcioveni - apetitul pentru continuarea studiilor nu era cu mult mai ridicat. Părinţii erau fie prea săraci ca să-şi trimită copiii, zi de zi, la licee aflate la 30 de kilometri depărtare de casă, în oraşul Tecuci, fie n-aveau nici ei suficientă educaţie încât să înţeleagă că de şcoală aveau nevoie cei mici, mai mult decât de orice altceva.

Până ca vreo schimbare să se observe, Fundaţia Toflea a cheltuit milioane de euro din banii omului de afaceri Gruia Stoica pe burse pentru copiii care voiau să meargă la liceu sau la facultate, dar n-aveau suficienţi bani ca să-şi permită viaţa de oraş. Au primit sprijin copiii care l-au solicitat şi care, apoi, au obţinut rezultate şcolare bune, indiferent de etnie. S-a întâmplat an de an, din 2004 încoace. Cheltuielile Fundaţiei, cu cei circa 400 de bursieri pe care îi susţine, se ridică acum la aproximativ 400.000 de euro anual. Rezultatele investiţiei masive au început să se vadă abia când bursierii, în loc îngroaşe rândurile asistaţilor dependenţi de venitul minim garantat, au ajuns avocaţi, contabili sau manageri prin oraşe mari din ţară. Iar ca o încununare a întregii activităţi de până atunci a Fundaţiei, primul ei bursier, Mircea Dumitru, s-a întors de la Bucureşti la Brăhăşeşti, în 2012, a candidat la Primărie şi a câştigat cu peste 80 la sută din totalul de voturi exprimate.

Începe atunci o etapă nouă în reconstrucţia comunităţii locale: aceea a investiţiilor în infrastructură şi a creării bazelor economiei sociale locale.

Administraţia locală, fără calculator


Pe primarul Mircea Dumitru l-am găsit la birou. Avea control de la Curtea de Conturi şi, totodată, urmărea pas cu pas realizarea unei documentaţii, la care se lucra într-o sală alăturată. În plus, ba îi suna telefonul, ba îi bătea la uşă câte un funcţionar, care-l întreba ce-ar mai fi de făcut cu un document sau cu altul. Părea un pic obosit, dar ne-a spus că nu-şi permite să se plângă, câtă vreme nu pentru sine muncește, ci pentru oamenii din Brăhăşeşti.

„De treabă ai, oricum ar fi! Asta, dacă treabă ai venit să faci, la Primărie. Iar aici, la noi, ce să vă zic… Când am câştigat primul mandat nu existau calculatoare la primărie. Totul se făcea numai pe hârtie. Se scria de mână, în registre. Oamenii nici măcar n-aveau pregătirea necesară ca să facă administraţie modernă. Am început cu informatizarea şi cu crearea unor circuite interne de lucru. Când am ajuns la un nivel de eficienţă care să-ţi permită să lucrezi, am început să facem proiecte, să atragem bani, să deschidem şantiere de lucrări…”, povestește Mircea Dumitru, în timp ce se mai uită, în diagonală, peste nişte hârtii de pe birou.


Primarul comunei Brăhășești, Mircea Dumitru

Când l-au ales oamenii prima oară, în iunie 2012, abia împlinise 25 de ani şi era cel mai tânăr primar din judeţul Galaţi. Absolvise Administrarea Afacerilor, la Bucureşti, lucrase la Grampet şi la Vie Vin Valea Călugărească şi era la prima experienţă de manager public. Şi-a suspendat viaţa din Bucureşti şi, alături de soţie şi de cei doi copii, s-a întors la ţară. Acum, la începutul celui de-al doilea mandat - câştigat tot cu majoritate de voturi - are 29 de ani şi tot cel mai tânăr edil gălăţean a rămas. În mandatul său precedent, la Toflea s-a tras apă curentă. Drumuri s-au asfaltat prin toată comuna. S-au făcut rigole şi s-a decolmatat cursul de apă care străbate satul Toflea. S-au construit o grădiniţă şi o sală de sport. S-a împădurit un teren. Ba, s-a depus deja proiect pentru construcţia unui sistem de canalizare şi pentru noi asfaltări, pe drumurile comunale. Şi lăsând la o parte toate astea, îţi vorbeşte frumos când te duci să-i ceri ajutorul, spun oamenii din Brăhăşeşti.

În 2014, după ce pusese deja în mişcare investiţiile în infrastructură, Mircea Dumitru întrezărise şi posibilitatea de a deschide, în comună, Societăţi de Economie Socială (SES), care să asigure locuri de muncă. Nu numai că era nevoie de aşa ceva, gradul de ocupare al forţei de muncă fiind foarte redus în comună, dar nici n-ar fi costat mult, de vreme ce finanţarea era europeană. Dacă am fi auzit despre planul ăsta atunci, am fi zis că parcă, totuşi, e improbabil să se materializeze. Nici măcar comunele mai mari, cu primari mai experimentaţi, nu făcuseră aşa ceva. Dar, oricât de improbabil ar fi părut, Primăria Brăhăşeşti a depus proiect şi a câştigat finanţare. Un an a durat totul, de la identificarea oportunităţii, la deschiderea, în comună, a trei societăţi de economie socială (SES). Dintr-un foc, se creaseră 23 de locuri de muncă. La aproape un an şi jumătate de la inaugurarea SES-urilor, numărul de locuri de muncă a crescut la 27.

Pionieri în economia socială


Cele trei SES-uri înfiinţate de Primăria din Brăhăşeşti sunt, de fapt, societăţi cu răspundere limitată (SRL-uri): o brutărie (SC Gipsy Bread SRL), un coafor (SC Barber Shop SRL) şi un serviciu local de salubritate (SC Ecoprest Braha2015 SRL). La brutărie şi coafor, Primăria a ales câte un administrator, care e şi acţionar unic al societăţii. Vasile Moldoveanu, de 32 de ani, e administrator la pâine, iar Vasile Răducanu, de numai 26 de ani, conduce coaforul. Ambii făceau parte din grupul ţintă al proiectului, neavând loc de muncă.

„Îi ajutăm şi noi să managerieze. O parte dintre decizii le iau doar cu acordul echipei manageriale din primărie. Dar foarte complicat nu e să conduci societăţile astea. Ai intrări şi ieşiri. Oricum, ai şi contabil. Nu-s prea multe variabile de luat în calcul”, apreciază primarul.

La firma de salubritate, acţionar n-avea cum să fie, potrivit legii, decât Consiliul Local Brăhăşeşti. „Ca să vă faceţi o părere cu privire la cât ne-a costat să deschidem societăţile astea, vă spun că, atunci când am pus proiectele în practică, a trebuit să asigurăm, de la bugetul local, cofinanţarea în cuantum de doi la sută din valoarea totală a investiţiei. În rest, s-a lucrat cu fonduri structural atrase prin POSDRU, prin Axa Prioritară 6, <<Dezvoltarea economiei sociale>>. La brutărie, s-au investit cam 110.000 de euro. Au costat utilajele, a costat şi amenajarea corespunzătoare a spaţiilor de producţie şi depozitare... Sunt anumite norme pe care n-ai cum să nu le respecţi. Tot prin finanţarea iniţială s-au asigurat şi materia primă pentru primele şase luni de producţie, dar şi salariile oamenilor. Într-un regim asemănător de finanţare s-a lucrat şi la coafor. O investiţie de aproximativ 70.000 de euro a fost suficientă pentru amenajarea şi dotarea spaţiului, instruirea oamenilor, procurarea de materii prime şi asigurarea salariilor pe şase luni. Iar la salubritate, cu tot cu amenajarea de spaţii, cu maşină cumpărată şi cu vreo 800 de pubele pe care le-am împărţit oamenilor, în sate, am ajuns la cam 80.000 euro investiţi”, a precizat Mircea Dumitru.

Firmele au angajat oameni de-ai locului care au vrut să muncească, fie ei romi sau nu.
Modele de bune practică din care să se inspire, când a gândit proiectul, n-a avut la îndemână primarul din Brăhăşeşti. În ţară, mai ştie doar despre două primării care au deschis SES. Una e în judeţul Brăila, cealaltă în Prahova. Dar, cum specificul societăţilor de la Brăhăşeşti urma să fie diferit, întregul proiect a trebuit creat de la zero. În România, mai mult organizaţiile non-guvernamentale deschid SES-uri...

Pâinile cele de toate zilele


Brutăria Gipsy Bread SRL s-a deschis aproape de centrul satului Toflea, într-o clădire care a fost, în trecut, dispensar, şcoală şi jandarmerie. Zece oameni muncesc aici. Se produce într-un singur schimb, cu începere de la ora 7,00. Singurul care ajunge mai dimineață de atât la brutărie e Viorel Mocanu, bărbatul de 41 de ani, responsabil de bunul mers al producţiei şi distribuţiei de pâine. Dar n-ar avea de ce să se plângă de program, cu toate că şi el primeşte tot salariul minim, ca ceilalţi angajaţi. Spune că serviciul ăsta, care i se potriveşte ca o mănuşă, i-a picat exact la timp.

“Mai lucrasem eu, până prin 2013, la o fabrică de pâine din Gohor (comună învecinată – n.r.). Şofer scria pe cartea de muncă, dar dădeam o mână de ajutor oriunde era nevoie. După ce s-a închis acolo, ce să zic, îmi cam luasem gândul c-o să mă mai angajez… La vârsta mea, ai putere, ai poate şi o experienţă în plus faţă de un tânăr, numai că societățile nu te mai cheamă. Bine, la drept vorbind, la noi aici nici nu prea avea cine te chema!”, ne spune Viorel Mocanu.

Ne povesteşte că, în afară de ceva agricultură, la Brăhăşeşti nu mai merge nimic. După un ban în plus a plecat de două ori în Italia. Prima dată, s-a întors pentru că i-a lipsit familia. A doua oară, s-a accidentat, lucrând în construcţii şi iarăşi a trebuit să se întoarcă acasă. Cât povesteşte, se uită prin jur, cât să se asigure că-s toate la locul lor. “Haideţi, intraţi, să vedeţi cum e la noi”, ne spune.

Semnăm într-un registru de vizitatori şi păşim în sala cuptorului, unde brutăresele Aurelia Zugravu şi Mihaela Bacalu tocmai se apucau, din nou, de lucru. Pâine coaptă de dimineaţă trebuie să fi ajuns deja pe mesele oamenilor. Cât de curând, Nicuşor Duma, şoferul, o să se întoarcă la fabrică să mai ia un transport. Şi până atunci, ele trebuie să scoată pâinea fierbinte… Într-o zi, scot din cuptor între 1.600 şi 1.700 de pâini.

Cât Mihaela Bacalu cerne făina, Aurelia Zugravu îşi face câteva minute să stea de vorbă cu noi. „Păi, să vă spun sincer, eu chiar la pâine mă gândeam mai de mult să lucrez, dar n-am avut posibilităţi. Adică bani. N-am avut banii ăia cu care să mă duc la Tecuci, să plătesc un curs de brutărie. Şi chiar dacă-l făceam acolo, să mă angajez la oraş însemna să-mi cheltuiesc salariul mai mult pe transport. Aşa, când am auzit că a spus domnul primar că se face curs gratuit la noi în comună, imediat m-am înscris. Nu era de scăpat! Şi când am văzut că se deschide şi brutăria… Ce să vă mai zic! Am ştiut că era şansa mea la un serviciu şi la un salariu pe lună. Nu câştig mult. Minimul pe economie. Dar cu 925 de lei îmi ţin casa. Soţul meu n-are serviciu stabil, aşa că de bază rămâne tot ce aduc eu…”, spune femeia care, la 43 de ani, ţine cu dinţii de serviciul la care, poate, încetase să mai şi spere în anii din urmă.


Aurelia Zugravu (plan apropiat), muncind la pâine

După ce a cernut făină, Mihaela Bacalu a făcut aluat, cu apă, drojdie şi sare şi l-a băgat la malaxor. Spune că-i place să facă pâine. “Nici nu-ţi iese bună, dacă nu-ţi place s-o faci. Aceeaşi făină o pui, la acelaşi malaxor o bagi, dar dacă n-o faci cu drag, nu iese la fel de bună! Dar de ce nu ţi-ar plăcea să faci pâine? Că-i frumos! Şi din asta trăim. Şi eu, ca şi colega, aduc singurul salariu din casă. Şi mai am şi fată studentă”, spune femeia.

Amândouă brutăresele iau acum bucăţile mari de cocă din malaxor şi le pun într-un utilaj care le cântăreşte şi le porţionează. Apoi modelează manual fiecare bucată de aluat tăiată de maşină, înainte să o pună pe o bandă – pe o altă bandă – de pe care nu va fi luată decât după ce a căpătat forma de franzelă. De aici, în tăvi, în liniştea dospitorului, iar de acolo, direct în cuptorul cu lemne. Nici nu-ţi dai seama cum trece timpul, cu toată agitaţia din jur! Toate trebuiesc făcute într-o ordine anume şi musai la timp, ca să scoţi, pe lopată, din cuptor, franzelele rumene care fac să îţi lase gura apă. „Din reţeta originală, noi am lăsat numai ce era natural. Să fie cât mai aproape de pâinea pe care o mâncam noi, de copii. Nici nu-i obligatoriu să ţină zile la rând. Brutăria e aici, produce, nu-i nevoie să-ţi cumperi o dată pâine pentru o săptămână”, ne spune Viorel Mocanu.

Cuptorul ar putea produce şi de două ori, dar nu-i nevoie. Pâine se face doar pentru oamenii din Brăhăşeşti. Tot ce e aici s-a construit numai pentru nevoile lor de consum şi ca să existe locuri de muncă.


Mihaela Bacalu (plan apropiat) și Aurelia Zugravu modelează aluatul de pâine

Cât dă jos din maşină lăzile pe care urmează să le încarce, Nicuşor Duma, şoferul în vârstă de 46 de ani de la brutărie, spune că-i mulţumit de serviciu. “Acu’, io nu mai cresc copii. Copilul meu e mare. Dar am nepot”, se mândreşte omul. Că-i fiu, că-i nepot, tot are pentru cine munci. Şi numai el ştie cât a trebuit să lucreze la negru până a prins serviciu aici, cu program fix şi contract de muncă. La comandă, fabrica mai face şi prescuri şi cozonaci. Iar dacă producţia se va extinde – cum l-au auzit angajaţii pe primar spunând că s-ar putea întâmpla - ar putea scoate şi covrigi calzi.

“Proiectul te obligă să ţii brutăria în funcţiune în perioada de monitorizare de cinci ani. Dar, la cum ne gospodărim noi aici, şi la preţul de 70 de bani cu care vindem franzela, chiar nu văd de ce s-ar închide vreodată fabrica asta”, spune Viorel Mocanu.

Frizeri de mici, angajaţii de la barber-shop


Când aducem vorba despre cursurile de calificare pe care le-a făcut ca să poată lucra ca frizer la Gipsy Barber Shop SRL, Cristi Topriceanu spune cu un aer uşor superior: “Le-am făcut, pentru că aşa trebuia. Mi s-au cerut. Nu că m-au învăţat ei acolo cum să tund! Eu tundeam acasă, de la 14 ani. Şi acum am 26”. E sigur pe el şi chiar crede că, la frizerie, ar face faţă oricărei provocări.

Se uită spre colegul lui, Marius Lascăr, care tocmai tunde un puşti şi-l întreabă:

“I-auzi, mă! S-a întâmplat să îţi ceară cineva ceva ce n-ai mai făcut, în frizerie, şi să nu te bagi? Eu spun că încerci! Tre' să-ţi iasă!”.

“Te bagi, mă, cum să nu! Încerci! De ce să nu-ţi iasă?”, îi răspunde Marius, concentrat la treaba pe care o are. Mai tânăr, în vârstă de numai 20 de ani, Marius tunde şi el tot din copilărie. Îi place meseria asta. O vede ca fiind de viitor. Mai de viitor decât şcoala, în orice caz. Spune că a terminat opt clase şi deocamdată îi sunt suficiente.


Marius Lascăr, la treabă, ca Gipsy Barber Shop

Cum e salariul minim pe economie pentru un frizer?

“Eu, unul, nu pot spune că sunt aşa de mulţumit. Dar poate că sunt eu burlac şi de asta sunt şi mai cheltuitor. Pe ce se duc banii? Treaba mea! Atât vă spun: sunt eu mai cheltuitor!”, spune Cristi, râzând.

Marius scoate un “Îhmm” mai lung, când aude vorbindu-se despre salariu şi se întoarce la tunsul lui.


Cristi Topriceanu, un frizer care tunde de mic

Frizerii nu fac, însă, toată treaba, la coafor. Pe aceleaşi salarii minime – singurele la care au avut acces în economia comunei Brăhăşeşti - Adriana Mocanu, soţia în vârstă de 38 de ani a lui Viorel Mocanu, de la brutărie, pune unghii. Iar Dida Grigoraş e coafeză. Are 25 de ani, un copil mic, iar banii câştigaţi aici contează. Şi experienţa e bună, mai ales că sunt unele dintre cliente au devenit mai pretenţioase la servicii, de când au salon în sat. La nevoie, se documentează pe internet, ca să le satisfacă cerinţele în materie de coafuri.

“Gunoi? Da’ pe unde nu-l găseai, înainte….”


La serviciul de salubritate, Ecoprest Braha2015 SRL, lucrează şi Ion Gheorghiu, ghidul nostru pe străzile din Toflea. Cât ne prezintă serviciul, ne spune şi că, la cei 62 de ani ai lui, în prag de pensie, e elev în clasa a XIII-a. La anul, pe vremea asta, o să aibă studiile terminate. N-avea nevoie de ele, la serviciu, dar a vrut să se simtă împlinit. Atâta îi mai lipsea ca fie fericit. În rest, are trei copii şi şapte nepoţi. La fel ca 80 la sută dintre locuitorii satului Toflea, e penticostal, iar religia îi interzice să bea alcool sau să se uite după femeile altora. Timpul liber şi-l împarte între adunări şi familie.


Ion Gheorghiu, consilier local

“Mare lucru a făcut religia asta, aici, vă spun. Înainte nu-i vedeai pe oameni atât de liniştiţi. Bărbaţii se mai duceau după vreo femeie, mai stăteau la cârciumă… Ieşeau scandaluri, vrând-nevrând. Acum, nu mai vezi aşa ceva. Oamenii se duc la adunare, iar de acolo se întorc acasă, unde stau cu familiile lor. Nu beau, nu fumează, nu umblă pe unde n-au treabă. Mulţi (mii –n.r.) au plecat în Anglia, unde e o comunitate puternică de fraţi penticostali şi s-au stabilit acolo. Alţii s-au întors şi şi-au făcut case frumoase aici… Când nu bei şi nu încerci să te dai mare, altfel reuşeşti să îţi chiverniseşti banul. Să-mi amintiţi vă arăt ce templu penticostal se construieşte aici, la Toflea...”.

L-am şi vizitat. E pe un deal, de pe care se vede şi mânăstirea ortodoxă “Ştefan cel Mare”. Templul Rugului Aprins e o clădire mare, înaltă şi încăpătoare, în care cu siguranţă că s-au investit bani grei. Dar, ne mai spune Ion Gheorghiu, aici se vor reuni, curând, sute de fraţi penticostali din întreaga lume. Mai e mult de lucru până la inaugurare, dar faţă de cât s-a făcut, nu-i chiar de speriat.


Templul penticostal, în construcție

Tot vorbind, ne întâlnim cu oamenii pe care îi coordonează Gheorghiu. Şoferul maşinii de gunoi, Jan Ignat, are 52 de ani şi înainte să se angajeze la Ecoprest Braha2015, lucrase, tot ca şofer, la un depozit de materiale de construcţii din Toflea.

“Şi, hop!, într-o zi n-a mai mers acolo. La gunoi, în schimb, o să meargă veşnic. Bine că ne-a ajutat primarul şi a făcut serviciul ăsta de gospodărie. Oricum, eu zic că acuma sunt oameni de înţeles, la primărie. Poţi vorbi cu ei. De ajutat, te ajută cât pot. Eu am primit serviciul ăsta. E bun. Şi fata mea a fost un timp bursieră la Fundaţie. Nu primea mult, dar primea, semn că nu s-a mers pe etnie. De fapt, dumneavoastră nu ştiţi, dar între noi, aici, trăim împreună şi nu facem diferenţe din astea, de etnie, între noi. Atâta doar că nu ne căsătorim între noi, de etnie romă şi română”, spune Jan Ignat.

“Ba, de fapt, acuma s-au mai luat şi aşa. Copiii ăştia care pleacă la facultate şi după aceea rămân la oraş nu mai trăiesc aici, după regulile alea vechi, ale noastre. Nu se întâmplă des, nu-i obişnuinţă la noi, dar am mai auzit şi dintr-ăstea“, spune Ion Gheorghiu.

Îşi aminteşte că, înainte să se înfiinţeze serviciu de salubritate la Toflea, era gunoi peste tot. Oamenii s-au obişnuit greu cu noua ordine, dar acum le place şi lor. Au primit pubele şi le folosesc. O golire a pubelei, la maşina de gunoi, costă 15 lei. Convenabil! Cu preţul unui pachet de ţigări, menţine omul curat pe drum, în curte şi pe terenurile din jurul satului. Iar Jan Ignat şi colegii lui de tură, Daniel Parascan şi Costache Mihăilă, au din ce îşi câştiga salariu minim pe economie. De toţi, sunt zece angajaţi la Ecoprest Braha2015 SRL.


Toflea, de sus

Alte zeci de locuri de muncă, la o aprobare distanţă


Tot ocupat, tot într-o luptă permanentă cu problemele comunităţii lui, Mircea Dumitru îşi mai rupe câteva minute din programul de la birou, cât să ne spună că cele trei SES-uri pe care le-am vizitat reprezintă abia zorii economiei sociale, la Brăhăşeşti.

„Am depus un proiect nou, iar acum aşteptăm să vedem dacă ni se aprobă finanţarea. Dacă o vom primi, deschidem la Brăhăşeşti, nu încă trei, ci alte peste 30 de start-up-uri. Am lucrat şi în mediul privat, înainte să fiu primar şi vă spun că, din punct de vedere managerial, toate societăţile la care ne-am gândit sunt structurate în aşa fel încât să se autosusţină. E încă prea devreme să vă spun ce domenii de activitate vor avea fiecare. Mai aveţi răbdare! Să ni se aprobe finanţarea şi o să vedeţi. Sunt, la ora asta, sute de oameni în Brăhăşeşti pe care putem conta, ca forţă de muncă. Nu spun mii, că nu toţi vor să muncească! Dar sute, cu siguranţă. Pentru bună parte dintre ei, cred eu că vom putea face locuri de muncă”, încheie Mircea Dumitru.

Ar fi o pâine albă de mâncat pentru întreaga generaţie următoare din Brăhăşeşti.

Foto: Valentin Kozak

În foto 1 - 6, imagini din brutărie; în foto 7 - 8, imagini din coafor; foto 9 - Dida Grigoraș, coafând; foto 10 - 11, angajații de la salubritate, pe teren; foto 12 - Jan Ignat, lângă mașina de gunoi pe care o conduce; foto 13 - Viorel Mocanu responsabil de fabrica de pâine; foto 14 - Nicușor Duma, șoferul; foto 15 - primarul comunei Brăhășești, Mircea Dumitru; foto 16 - Toflea

Citit 9258 ori Ultima modificare Duminică, 04 Decembrie 2016 20:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.