George Stângă, noul preşedinte al PNL Galaţi

George Stângă, noul preşedinte al PNL Galaţi
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Cu 262 de voturi pentru şi 10 voturi anulate, senatorul George Cătălin Stângă a devenit noul preşedinte al organizaţiei municipale PNL Galaţi. De menţionat că acesta a ocupat funcţia de preşedinte interimar în ultimele două luni, după ce fostul preşedinte, Nicuşor Ciumacenco, şi-a dat demisia. "Astăzi, pregătim bătăliile electorale viitoare. Menirea noastră, ca liberali, este să îi reprezentăm pe cei care ne-au dat votul de încredere, astfel că trebuie să ne mobilizăm, să ne implicăm, pentru că încrederea şi votul oamenilor sunt lucruri care se câştigă greu", a spus noul preşedinte al PNL Galaţi în faţa membrilor veniţi la Congresul ce a avut loc în sala de spectacole a Teatrului Muzical. 

George Cătălin Stângă nu a avut, însă, contracandidat, iar acest lucru a fost taxat de liberalul Mircea Toader. "Nu înţeleg de ce este un candidat unic, mai ales că suntem un partid liberal. Dar, dacă aşa s-a decis, atunci îi doresc domnului senator mult succes în reformarea acestui partid la nivel local, pentru că este evident că de acest lucru avem nevoie", a explicat acesta. 

La congresul PNL din 22 aprilie au fost aleşi şi prim-vicepreşedinţii PNL Galaţi, în persoanele lui Laurenţiu Ichim şi Cristian Gîscă, dar şi vicepreşedinţii. Aceştia din urmă sunt Angela Ivan, Paul Găvănescu, Cornel Ene, Clementin Raclău, Claudiu Iacob, Ioniţă Oprea, Ion Cordoneanu şi Mihai Bucatanschi. Săptămâna viitoare vor avea loc alegerile noului lider al organizaţiei judeţene a PNL Galaţi, al cărei preşedinte este momentan Victor Paul Dobre. "Organizaţia locală şi cea judeţeană au trecut printr-una dintre cele mai dificile perioade. Cer noii conduceri să facă din PNL întâiul partid al municipiului, pentru că, de regulă, cine are majoritate în municipiu, are majoritate şi în judeţ", a declarat acesta. 

Citit 5932 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.