Apartamentele s-au SCUMPIT. Ne întoarcem la preţurile din 2008?

Apartamentele s-au SCUMPIT. Ne întoarcem la preţurile din 2008?
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Preţurile apartamentelor au continuat să crească, în primul trimestru al lui 2017. În medie, la 1 aprilie apartamentele erau cu patru la sută mai scumpe decât la începutul anului, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro. Sigur că, odată cu creşterea preţurilor, cresc şi dificultăţile pe care le întâmpină cumpărătorii, indiferent de modalitatea în care îşi achită locuinţa. Iar dacă cei care locuiesc în oraşe unde se pot câştiga mai mulţi bani tot mai au o şansă în plus, gălăţenilor le va fi din ce în ce mai greu…

Preţul unei garsoniere variază astăzi  între 12.000 euro şi 25.000 euro. S-o spunem deschis: nu sună rău să îţi poţi cumpăra locuinţa cu doar 12.000 euro, în 2017! Problema este că o astfel de garsonieră e atât de mică, măsurând doar vreo 12 metri pătraţi utili, încât ajunge, până la urmă, să se vândă mai greu, în ciuda preţului scăzut. Chiar şi o singură persoană – oricât de puţin pretenţioasă ar fi - trăieşte greu în atât de puţin spaţiu. Ce să mai vorbim despre o familie cu unul sau chiar mai mulţi copii!. De la 12.000 euro, cresc preţurile garsonierelor, proporţional cu suprafaţa utilă, dar şi cu zona în care se află. Cele mai scumpe garsoniere sunt în tot în Ţiglina, dar au 23-25 metri utili şi, mai ales dacă sunt renovate şi utilate – scoase, de regulă, din circuitul de locuinţe închiriate în regim hotelier – ajung să coste şi 23.000 – 25.000 euro. Deja nu mai putem vorbi despre preţuri tocmai accesibile, mai ales dată fiind suprafaţa încă redusă a locuinţei.

Abia la apartamentele cu două camere se simte scumpirea. Potrivit analiştilor Imobiliare.ro piaţa n-a ajuns, încă, la nivelul la care era în 2008, înainte de debutul crizei financiare. Totuşi, aceea este direcţia în care se îndreaptă lucrurile.

Înainte de 2008, în Galaţi, preţul unui apartament cu două camere şi cu suprafaţă utilă de 50-55 metri pătraţi sărea de 50.000 de euro. După ce a trecut criza, prin 2001, preţul scăzuse la cam 30.000 de euro. Iar acum, după creşteri progresive, a ajuns, din nou, la circa 40.000 de euro, în zone ca Siderurgiştilor şi Micro 20. În Mazepa şi Centru sau aproape de Dunăre, există proprietari care cer mai mult.

Preţul apartamentelor cu trei, patru sau cinci camere este şi el destul de ridicat. Creştere de preţ există şi pe acest segment, pentru că n-au cum să se scumpească apartamentele cu două camere, iar cele mai mari să îşi păstreze preţul constant. Oricum, piaţa pentru apartamente cu multe camere e mai restrânsă. Preţurile, pentru un apartament compartimentat astfel încât să aibă trei camere, cu toate că are 58 metri pătraţi, deci suprafaţa comparabilă cu cea a apartamentelor cu două camere, încep de la puţin peste 47.000 euro. Acestea sunt cele mai mici. La polul opus, pe un apartament cu trei camere şi cu 78 de metri pătraţi utili, gata mobilat şi utilat, proprietarii cer şi mai mult de 83.000 de euro. Înainte de criză, preţurile băteau bine peste 90.000 de euro chiar şi pentru unele nemobilate.

Un apartament cu două camere poate avea, astăzi, un preţ peste 10.000 de euro mai mic decât în 2008, înainte de criză. Dar preţurile continuă să crească.

Cele mai ieftine locuinţe din oraş

Cele mai ieftine locuinţele din Galaţi sunt garsonierele de la blocurile G, din Micro 19, şi camerele de cămin. Preţurile încep de pe la 6.000-8..000 euro, dar suprafeţele sunt foarte mici, uneori chiar şi de 10 metri.Singurele locuinţe din Galaţi pe care vi le puteţi cumpăra la preţuri mai mici decât cele ale garsonierelor sunt camerele de cămin.

Preţurile pleacă de la pe 8.000 de euro pentru o cameră măsoară în jur de 10-12 metri pătraţi. În astfel de blocuri, ideal ar fi să aveţi branşamente individuale la apă, spre exemplu, pentru a vă asigura că n-o să rămâneţi fără, din cauza vecinilor care nu-şi plătesc întreţinerea. O altă realitate de care trebuie să ţineţi cont: cu cât suprafaţa locuinţei este mai mică, totul în casă se va murdări şi se va degrada mai repede. Tocmai de aceea, ieftine cum sunt, aceste locuinţe nu sunt în topul alegerilor gălăţenilor care pot plăti mai mult, chiar dacă se îndatorează pentru o perioadă mai mare.

Doar gălăţenii cu venituri foarte mici aleg să cumpere o locuinţă ieftină, de până în 8.000 euro, dar în care vor trăi o viaţă chinuită, din pricina lipsei condiţiilor.

Ce ţi-e Galaţi, ce ţi-e Bucureşti...

În Galaţi, cu greu mai poţi găsi apartamente cu două camere în bună stare şi zonă bună cu mai puţin de 35.000 euro. Interesant este că, în Bucureşti – unde venitul mediu al unui locuitor este cu peste 1.000 lei mai mare decât al unui gălăţean – se găsesc şi apartamente noi, cu două camere, la preţuri care pleacă de la 37.000 euro. Piaţa Sudului este o astfel de zonă. Nu-i chiar buricul Capitalei, dar, cu toate astea, respectivele apartamente se vând ca pâinea caldă.

Foto-arhivă ”Viața liberă”

Citit 17618 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.