Anca Melinte

Anca Melinte

Un gălăţean, în FINALA Next Star. Doru Octavian Dumitru îi dă replica!

Miercuri, 27 Mai 2015 19:45 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţeanul Alex Beznea, în vârstă de nouă ani, va concura joi seara, de la ora 20,30 în marea finală a celui de-al cincilea sezon “Next Star”. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, puştiul a cucerit publicul şi juriul cu umorul său extraordinar, cu talentul de actor, dar mai ales stăpânirea de sine de care a dat dovadă. Pentru marea finală, Alex va avea un partener de scenă pe măsură: pe Doru Octavian Dumitru. Pentru că Alex le-a mărturisit realizato ...

Iar s-au luat BANI din fondul de rezervă al bugetului local. Care a fost MOTIVUL

Joi, 28 Mai 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 750.000 de lei au fost luaţi, vineri, din fondul de rezervă al bugetului local. Întruniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali au aprobat retragerea acestei sume pentru a suplimenta fondurile pentru asigurări şi asistenţă socială. Din aceşti bani, 350.000 de lei au fost alocaţi pentru Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Galaţi, 200.000 de lei - pentru Căminul de Persoane Vârstnice „Sf. Spiridon”, iar câte 100.000 de lei - pentru Căminul de ...

Modernizare cu bani de la BERD. Cine va fi diriginte de şantier pentru strada Mihai Bravu

Joi, 28 Mai 2015 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit anunţului postat de Primăria municipiului Galaţi pe portalul propriu, SC Loconfort SA Galaţi a câştigat contractul pentru servicii de dirigenţie de şantier pentru reabilitarea străzii Mihai Bravu, cu o ofertă de 106.580 de lei, fără TVA. Pentru acest contract s-au luptat nu mai puţin de cinci firme, iar o a şasea companie a fost descalificată. Reabilitarea străzii Mihai Bravu, tronsonul cuprins între strada Basarabiei şi strada Gării - Gara CFR, ar urma să fie reali ...

TIMP LIBER GALAŢI: Deepcentral şi Akcent, în concert la Galaţi. AFLĂ cu ce OCAZIE

Joi, 28 Mai 2015 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Concursuri cu premii, spectacole, întreceri sportive, ateliere de creaţie, concert şi un show de lasere pe Faleza superioară a Dunării şi în Parcul ”Viva” sunt darurile Primăriei Galaţi de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului. Pentru organizarea manifestărilor, în parteneriat cu Pro FM Lider FM, au fost alocate aproximativ 130.000 de lei. Distracţie, oră cu oră Potrivit programului comunicat de Primărie, distracţia începe la ora 16,00, în Parcul Viva, cu ateliere de ...

Politica sexului sau sexul politicii?

Joi, 28 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Poceală pe sex-gate-ul Udrea - Băsescu”. Aşa titra mare, pe ecran, România Tv, la „Ediţia de seară” a lui Victor Ciutacu. Fireşte, discuţia se învârtea nu atât în jurul cărţii recent publicate de Adriana Săftoiu, ci a reacţiilor celor (cu)prinşi în memoriile ei cotrocene. Nu că alaltăieri dimineaţă s-ar fi discutat altceva decât cum şedea Elena Udrea cu popoul pe biroul prezidenţial, situaţie comentată de peste Ocean de jurnalista Corina Drăgotescu. Revenin ...

ABSURD DE GALAŢI/ Trotuare fierbinţi pentru un oraş înmărmurit

Joi, 28 Mai 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori, de-a dreptul, le întreţin. Şi dacă s-ar face un top pentru o culme a paradoxului gălăţean, ideea unor trotuare încălzite pe timp de iarnă ar fi, detaşat, în fruntea clasamentului. După cum aţi putut citi deja în ziarul nostru, la şedinţa de marţi a Comisiei de Dialog Social autorităţile au abordat acest subiect. Pe scurt, într-un oraş în care sistemul centralizat de ...

Hei-rup! Hei-rup! Spre Noul Galaţi...

Miercuri, 27 Mai 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri!”. Vă mai amintiţi refrenul mobilizator pe care-l auzeam prin filmele comuniste, cântat cu avânt pe şantierele tineretului? Aşa îmi venea să cânt ieri, pe la orele 14,30 trecute fix, când respiram puf de plop şi mă bătea soarele în moalele capului pe Viaductul ce leagă oraşul de Combinat. Ce căutam acolo? Nu, din păcate, nu venisem să mă bucur de redeschiderea traficului pe podul cu pricina, ci doar să ...

ACORD de principiu pentru cazanul de APĂ FIERBINTE. Vezi ce urmează

Miercuri, 27 Mai 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit primarului Marius Stan, comitetul creditorilor CET şi-a dat, marţi, 26 mai, acordul de principiu pentru achiziţionarea cazanului de apă fierbinte (CAF) de la Brăila, graţie căruia gălăţenii ar putea beneficia din nou de apă caldă. "Urmează semnarea protocolului cu CET. Mai avem şi (miercuri, 27 mai) o întâlnire la Guvern, cu ministrul Energiei şi cu ministrul Finanţelor, paşi legali pe care nu putem să-i sărim. Mai negociem nişte aspecte pe care avocaţii noştri ...

„Eu i-am mâncat pensia, el mi-a mâncat tinereţea”

Miercuri, 27 Mai 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Ia, ridică-te, dragă, să le-arăţi fundul!” Aşa îşi îmboldea, pisălog ca orice vârstnic, fostul primar Viorel Lis, mai tânăra consoartă, Oana. Amândoi fuseseră invitaţi, la spartul emisiunii, pe canapeaua Agentului VIP Cristi Brancu. Discuţia nu viza situaţia lor matrimonială, ci kilogramele pe care le-a acumulat Oana Lis. În special faptul că, de 1 mai, Oana a abordat la deschiderea sezonului estival al staţiunii Mamaia o haină de blană. „Păi, în loc de costum ...

ULTIMATUM al primarului Marius Stan. VEZI când va fi dat în folosinţă VIADUCTUL (FOTO)

Miercuri, 27 Mai 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Închis traficului pe 27 iunie 2013, podul care leagă oraşul de platforma siderurgică va fi redeschis tramvaielor şi traficului uşor pe 27 iunie 2015 * În caz contrar, primarul Marius Stan le cere demisia directorilor Direcţiei de Infrastructură şi societăţii Transurb "Domn’ primar! Nu ne faceţi şi nouă Viaductul?!", i-au strigat, ieri, edilului urbei, Marius Stan, gălăţenii care străbăteau cu bicicleta sau pe jos Viaductul. Primarul, însoţit de city-managerul Aurel V ...
Pagina 945 din 1583