Cristinel Luca

Cristinel Luca

Prima clasă de învățământ profesional dual

Vineri, 16 Aprilie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
La Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” va funcționa, în anul școlar 2021-2022, prima clasă de învățământ profesional dual din Galați, în cadrul unui parteneriat cu ENGIE România, aşa cum "Vaiaţa liberă" a mai scris în luna ianuarie. Clasa va avea 25 de elevi, care, pe lângă bursa de 200 de lei pe lună de la stat, vor beneficia de avantaje financiare acordate de companie. Astfel, ei vor primi: bursă lunară de 500 de lei, bursă de merit de 200 de lei, în funcție de rezul ...

Vid legislativ în soluționarea dosarelor de despăgubiri

Vineri, 16 Aprilie 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) anunță că se află în imposibilitatea de a da soluții în peste 1.500 de dosare de despăgubire a căror analiză s-a încheiat, din cauza unui vid legislativ privind aplicarea grilei notariale. În 18 martie 2021, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale următoarele dispoziții: "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în ...

Amenzi de 40.000 de lei, după accidentul de pe șantier

Vineri, 16 Aprilie 2021 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul Teritorial de Muncă a decis, joi, 15 aprilie 2021, să aplice două amenzi a câte 20.000 de lei firmei din Constanța care lucra la construcția unui bloc din municipiul Galați și al cărei angajat a căzut în gol de la etajul cinci, marți dimineață. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, era angajat ca fierar betonist și se afla la lucru deși avea contractul de muncă suspendat. În urma verificărilor, inspectorii de muncă gălățeni au descoperit încă un angajat c ...

Primarul spune că s-a vândut fostul Mehid, aşa că ruinele de pe Coşbuc ar putea dispărea

Joi, 15 Aprilie 2021 00:03 | Publicat în ECONOMIE
Răspunzând unei interpelări adresate la finalul ultimei ședințe de Consiliu Local, primarul Ionuț Pucheanu a făcut un anunț neașteptat: terenul fostei întreprinderi Mehid de pe bulevardul Coșbuc a fost vândut!”Vestea bună pe care v-o pot da este că, de foarte puțin timp, de două-trei săptămâni, terenul fostei Mehid și-a schimbat proprietarul și înțeleg că noul proprietar are potența financiară necesară de a duce lucrurile la sfârșit și de a avea proiecte pe zona r ...

Numărul pacienților internați la ATI rămâne ridicat

Joi, 15 Aprilie 2021 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În România au fost diagnosticate 4.076 de persoane cu COVID-19, de marți până miercuri, iar 164 de români au murit. 1.521 de persoane sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă, în stare gravă. Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.016.449 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 920.653 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.07 ...

Prea săraci ca să muncim ”la negru”

Joi, 15 Aprilie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Butada ”Sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine” este des întâlnită, și nu numai la români, fiind valabilă într-o mulțime de cazuri, și nu numai în domeniul... textil. Refuzând la un moment dat să faci o cheltuială (aparent) mai mare ca să schimbi cu totul un obiect vechi și să iei unul nou, ajungi să faci numai cârpeli și, dintr-una în alta, la urmă, când tragi linie și socotești, vezi că totul te-a costat mult mai mult decât dacă nu te-ai fi zgârcit.Z ...

UPDATE Un tânăr a căzut de la 16 metri înălțime

Marți, 13 Aprilie 2021 19:35 | Publicat în SOCIETATE
Un tânăr de 20 de ani a căzut în gol, de la o înălțime de circa 16 metri, de la etajul al cincilea al unui bloc în construcție. Victima, cu politraumatism grav și cu multiple fracturi, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență. Evenimentul s-a produs marți, 13 aprilie 2021. Conform Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, din primele verificări a reieşit că victima era angajată a unei firme din judeţul Constanţa, care desfăşura activitate de construcţii pe ...

"Rețeaua electrică a Galațiului nu este subdimensionată". Interviu cu directorul DEER - Sucursala Galați

Luni, 12 Aprilie 2021 00:01 | Publicat în INTERVIURI
Iulian Țăran este director al Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice (DEER) Galați, începând cu 18 noiembrie 2020. Lucrează în cadrul companiei din 1999, iar precedenta funcție deținută a fost cea de adjunct șef Centru Operațiuni Rețea MT/JT. - Domnule director, se înregistrează destul de multe avarii, unele care se repetă foarte des în anumite zone, cum ar fi Mazepa, Țiglinele, la Uzina de Apă etc. Care este explicația? - Întreruperile accidentale în distribuția ...

Jurnalist de investigații, împușcat în Grecia

Duminică, 11 Aprilie 2021 20:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a ordonat o anchetă, după ce, vineri, 9 aprilie 2021, Giorgos Karaivaz, un veteran al presei de investigații, a fost împușcat, relatează BBC. Karaivaz a fost împușcat de cel puțin șase ori cu o armă cu amortizor, de doi bărbați aflați pe un scuter, în fața casei sale din Atena. Moartea sa „ne-a șocat pe toți”, a spus o purtătoare de cuvânt a guvernului. Organizațiile pentru libertatea presei au declarat că trebuie stabilit dacă Karaiv ...

China ia în considerație amestecul vaccinurilor

Duminică, 11 Aprilie 2021 22:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Centrul de control al bolilor din China (CDC) ia în calcul amestecul vaccinurilor și modificarea secvenței dozelor, pentru a spori eficacitatea. Este pentru prima dată când un organism guvernamental vorbește public despre îngrijorările legate de eficacitatea vaccinurilor chineze, relatează Financial Times. Gao Fu, șeful CDC, a declarat public că agenția se gândeşte cum să rezolve problema eficacității scăzute a vaccinurilor existente, potrivit presei locale. Într-o postare pe ...
Pagina 450 din 753